căile. înfierate

nicio unda de speranta, niciun drum dincolo de noi, nicio poarta catre un ceva cat de umil, cum o halta, un popas... O poezie ca un drum. O calatorie prin sine, acolo unde caile sunt tot mai intortocheate, tot mai neguroase. Se intra brusc in corpul textului, se folosesc initial niste conditionale, niste conjunctive spre a se reda aceasta imposibilitate de intoarcere, de eliberare... ar fi trebuit, dar acum e prea tarziu... Finalul e sugestiv, o concluzie limpede, ca o revelatie. In acelasi timp o asumare. Fiinta isi asuma drumul, galeriile, sinele. Cu placerea lecturii,
numai bine,
alex

***
n.b. imaginea vietii ca un tunel. buna abordare. discurs asumat, in volute, galerice, clar/obscur, tensiune, cautare, indoiala. am citit cu placere. felicitari!

retin, ca deosebit>aștept. niciun tren, nici măcar șinele ruginite, scoase din pământ
rămâne huruitul, un du-te și niciodată vino. marcajul roșu-brun
din care ne-am făcut câte un popas
și fiecare pleacă mai departe, după felul și legea lui

știu că nu are nicio legătură, dar mi-a amintit cumva de acest film, de \"Being John Malkovich\", nu la nivelul unui disconfort vizual, ci chiar la nivel de idee, în unele dintre versuri, un fel de click înafara normalității.

s-ar fi cuvenit să fac acel pas
să-mi scot masca să-mi arăt cicatricile toate
fără să număr secundele de până la începerea
unei noi epoci

când moartea mi-a întins o mână
m-am înghesuit în inimă
mai aproape de mine întunericul purtat
în artere
niște tunele străine
care duc înspre alt gol

........

paște fericit și sărbători sesine să ai!

sărbători senine! :)