gemenele

Poeme ce ne duc cu gândul spre alte vremuri, iar visul e cel ce ne apropie de cele mai multe ori de realitate: dacă urc pe strada cu margini de gelatină, îmi apare undeva realitatea, nu departe de ceea ce gândesc: e oricum mai bine decât să mă prefac în cenușa. O întoarcere în timp: uneori tropăie ca un ponei, ne ajută de cele mai multe ori să privim realitatea imediată: eu îi zâmbesc, îmi strecor mâinile pe sub haină…. flacăra pe care o ignor devine oglindă / imensă, prea orbitoare

Visul ne duce spre lucruri ce nu mai încap în noi , ne ,, ștrangulează,, parcă: încep să deșir, fire din mine înconjoară / copacii, bordura, blocurile / și cu cât strada se îngustează...

Chipul fetiței trece din strofa primă spre ultima: chipul fetiței, înspăimântat, se reflectă continuu / luminează capătul din care am plecat / luminează până dincolo de trepte. Doar poneiul este realitate ce ține trecerea spre o nouă zi. Plăcut!

Interesante gemenele - fetița care erai odinioară și tu, cea de acum. Totul văzut printr-o oglindă care aduce trecutul în față.
Foarte interesant! M-a ținut și pe mine în fața oglinzii mele.
Mi-a plăcut mult,
Ottilia Ardeleanu

chiar scrii bine. un fel de continuitate perpetua, evidenta zambetului, tot ceea ce evitam se intoarce spre noi inmiit, si nu poate nimeni sa stinga lumina, sa o opacizeze. nimeni si nimic. oglinda va ramane intotdeauna intre.

faci, cumva, un joc a la m. ivanescu - asa vad eu textul asta

ii lipseste candoarea, cred. si, app de m. ivanescu, forta nodurilor

Maria, nu stim unde se desprinde visul din alt vis ori unde se interfereaza realitatile inchipuite de cele intamplate sau niciodata posibile, cert este ca avem fiecare un ponei pe care il hranim, chiar si numai pentru a ramane in viata. sau in oglinda ei.

Otilia, chiar daca pare ca este o oglinda care intoarce un acelasi chip, dsprinderea dintre fiinte sau spectre ar face ca ele sa fie, desi identice, diferite. altele. dar acolo in stern nu mai are importanta daca este una si aceeasi sau sunt doua.

ecaterina, continuitatea vine dintr-o surprindere a lucrurilor indiferent de planul intamplarii lor, poate de aceea oglinzile nu inspaimanta aici, oricat de amenintatoare par.

mihai, momentul scrierii acestui text este unul imediat dupa vis-reverie-inchipuire, scris in cateva minute, nu am modificat nimic ulterior, exceptand taietura a doua versuri si adaugirea acelui ”oricum”. si firul pe care sta scris este, culmea, candoarea. nu am luat in seama forta sau fragilitatea nodurilor etc. asa cum nu m-am gandit la m. ivanescu ori alt literat/poet/scriitor etc. nici cand scriam, nici acum, cand recitesc ce am scris mai sus.

multumesc frumos tuturor,
ela