Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
@ela-victoria-luca
Poezie

rocă. sau povestea ei fără cuvinte

1 min lectură·
Mediu
sunt lucruri de care nu te mai atingi, pipăitul se pierde
cum te pierzi când calci desculț pe o fâșie vulcanică
din loc în loc smocuri de iarbă, un verde exploziv
care îți sparge retina
te amețește, face totul vizibil
dar tot nu poți vorbi, sunt ipocriziile din cratere
care te amuțesc sau doar o lavă înghețată peste umerii
care ajungeau târziu
se lăsau în jos și peretele se dădea mai în spate
distanța asta de un braț, spațiul în care
de atunci nu mai încape nimic, nici iubirea
nici adevărul
doar o poveste pe care o tragi după tine, caravana
din care coboară mereu o femeie
fără sens, adună iarbă și pietre, bulgări de pământ ars
și se ascunde tot mai mult în el
ascultă fiecare sunet, insula pe care se refugiază
îi e îndeajuns pentru câtva timp
așteaptă
dar așteptarea asta are a cincea roată, trece printre
gropile umplute de lavă, de tot ce a fost până
să se stingă
iar drumurile rămân doar urme neclare
o dragoste fără oameni sau apă în preajmă și
nu o mai poți atinge, nu se mai vede nimic
074.484
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
187
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “rocă. sau povestea ei fără cuvinte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/13906942/roca-sau-povestea-ei-fara-cuvinte

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@adrian-suciuASAdrian Suciu✓
O, da. Poemul ăsta e cu adevărat puternic, are o forță primară, \"geologică\", barbară. E atît de pregnant vizual încît evocă fără nici un efort. Iar versul \"caravana din care coboară mereu o femeie fără sens\" mi s-a lipit de suflet.
0
@ecaterina-stefanEȘEcaterina Ștefan✓
rocile de grație și disgrație, șerpuirile printre și adevărurile ipocrite care ne tot uimesc. simțurile ciulesc arsurile rînd pe rînd, pînă la ochi, unicul ecran limpede în care încape totul, mai puțin lucrurile abstracte, cum ar fi spațiul, distanța sau iubirea. dada, acea dragoste fără oameni...
e ceva frumos și citit în ordine inversă.
0
@ioana-mateiIMioana matei✓
un text foarte interesant!...aici caravana parcă își tot caută sens în...lava cuvintelor...iar femeia iubire rămâne...și tace...și tace...și tace!...

\"iar drumurile rămân doar urme neclare
o dragoste fără oameni sau apă în preajmă și
nu o mai poți atinge, nu se mai vede nimic\"
0
@ioana-mateiIMioana matei✓
http://www.youtube.com/watch?v=XQrq7nLPHEw
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca✓
adrian, forța arhaică a pământului-femeie pesemne se mișcă uneori foarte intens prin mine și vorbește de la sine despre toate \"poveștile\" cu sau fără sens.

ecaterina, nu foarte abstracte acele lucruri (dragostea, spațiul, distanța etc.), ci sunt extrem de concrete, cu sau fără oameni/apă în jur, fiindcă nu-s doar idei/concepte, ci și trăire, experiență a viețiimorții.

ioana, mulțumesc, m-ai surprins cu melodia, chiar (re)ascult de vreo 3-4 seri numai muzică portugheză și a venit pe bună măsură cu acest text.

mulțumesc frumos,
ela
0
@iarina-copuzaru-0031203ICiarina copuzaru✓
Mi-a plăcut foarte mult poezia. Lucrurile care ne simt, care ne înconjoară, și \"o poveste pe care o tragi după tine\" -geometria omului, a drumului prin ființă și prin el însuși. Trăirile se află-ntr-un cerc al reciprocei lor oglindiri, caravana desemnînd, pentru mine, deopotrivă expunere și tăcere. Și, de asemenea, distanța neîncăpătoare pusă în relație ontologică cu așteptarea. Frumos.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca✓
Mulțumesc, m-ai făcut să regândesc un pic din perspectiva ultimei tale priviri, anume din cea a distanței neîncăpătoare - așteptare - ontologie. Cred că aici regândesc de fapt spațiile. Cuprinzătoare. Fiindcă așltfel așteptarea nu ar avea sens. Ar fi mult prea himerică, morganică.
ela
0