orice lucru are un preț

\"pe dinăuntru suntem morți \"

depinde de interpretare, exista mereu si unghiul acesta, exista o multime peste, apar incontinuuuu.sa le inmultim, dar totul are un pret, ruptura, nu rezistam unghiului, unirii lucrurilor pentru un amarat de impuls nervos.

nu e text-revoltat, ci un discurs-asumare a imposibilului. fiindca nu atat impulsul nervos rupe legaturile, ci faptul ca ele, legaturile, in fond nici nu au existat esential. nu ruptura provoaca moartea dinauntru, ci invers, ea, moartea dinauntru e cea care nu lasa loc legarii si adevarat viului.
multumesc,
ela

Poemul este temeinic structurat, cu ipoteze de lucru, metode si bineînțeles, concluzii. Începe cu verdictul: ”în realitate nu știm mai nimic” și continuă cu motivele: ”suntem tonți/suntem iremediabili”, atât de ignoranți, încât deși ”lucrurile ne-au spus toate istoriile”, deși ”ne-au așteptat dimineața în trup/ne-au dat și binecuvântarea”, ”noi tot încuiați am rămas și le-am lăsat să se ducă”. Citindu-l înțelegi că este mai grav să nu știi nimic, decât să fii mort, că ”moartea pe dinăuntru” este o cauză și nu un efect. Este foarte limpede. Autorul chiar te face să-ți pară rău pentru lucrurile toate pe care le-ai lăsat să se ducă și să realizezi că ”orice lucru un preț”. Trist, dar frumos.

PS Ipocrizia, ignoranța m-au așteptat și pe mine ”într-o dimineață în trup”, m-au forțat chiar să să scriu în http://www.agonia.ro/index.php/essay/13892939/Odă_ipocriziei

...pentru că nu vrem să știm probabil, nu deschidem ochii, și chiar dacă-i deschidem nu vedem, ne e bine uneori așa, știind puține, e chiar convenabil, de ce să ne batem capul, să ne încărcăm nu știu cum știind atâtea...
îmi place tare mult ideea pe care o transmiți, aceea a limitării finței umane, tocmai din cauza condiției pe care nu ne-o putem schimba.
Cu bucuria citirii,
Cami

Vad, sunt timpuri care ne fac sa vedem lucrurile mai clar sau lucruri care ne deschid bine ochii asupra timpurilor, din trup/suflet/gand, din tot. Da.

Camelia, tu ai mers pe ideea aceasta fiindca este un adevar peste care nu avem cum trece, oricat am incerca sa inchidem ochii sau sa negam. Schimbam atat cat este posibil, da. In realitate, nu stim mai nimic.

Multumesc frumos,
Ela

Încep să descopăr o lume nouă care mă camuflează în realitatea personală. E lumea în care trăim guvernată de ignoranță și platitudine, în care, cu un masochism feroce, repetăm greșelile anterioare ca fluturele care se izbește violent de becul pe care îl considera salvarea. Este fatalitatea mioritica în care nici legăturile nu ne mai suportă din lipsa zbaterii existențiale, o consolare genetică generată de lipsa unui lider (și nu de existența unui cioban lider).
... iar pe dinăuntru murim încet ! Ne molipsim de efectele lipsei de atitudine, prin care renunțăm la libertate voit și sfârșim încălciți în funiile ude ale kitsch-ului, și ăla manelizat. Ne îmbolnăvim de o formă de cancer al conștiinței care-i atacă numai pe cei conștienți. Și ne doare. În loc să doară prostia!
Mi-a plăcut pentru că mă îmbracă !

mi-a plăcut mult ceea ce spui despre zbaterea fluturelui, chiar asa cum ai numit, un masochism al lui, desi pare multor oameni probabil bizara expresia. dar oare ce zbatere nu cuprinde in ea si acea zvacnire de placere si de speranta ca se atinge lumina?
si daca ar fi doar un cancer al contiintei celor ce sunt constienti, ar fi inca bine. dar exista o maladie a spiritului, mult mai nociva, mai devoratoare, de care din pacate nici nu putem avea vreo zbatere a constiintei, si ne lasam, fara ca macar sa o stim, prada ei. si acest pret il platim pana la capat.
multumesc, ela