Poezie
Cîntec pentru la noapte
1 min lectură·
Mediu
Ochii tăi mi-adapă caii albaștri
din glasul meu cînd se-ntorc uneori,
ți-aud vocea în zori, prin nisipuri,
galopînd spre un stol de îmbrățișări.
Iar atunci îmi deznozi răsuflarea pe buze,
să n-ascund ce nu poți desfrunzi;
du cîntecul acesta cu o scoică la tîmplă,
fii convinsă că-l vei auzi.
Păstrează-l ca pe-o rodie dulce,
ca pe o lună ascunsă în pijama,
fredonează-l cînd vei stinge lumina,
să-mi descopere inima ta.
002.530
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eduard Rosentzveig
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 70
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Eduard Rosentzveig. “Cîntec pentru la noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-rosentzveig/poezie/14054750/cintec-pentru-la-noapteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
