Ecaterina Ștefan

de înțeles este faptul că acea cameră de fum e inima. una singură pentru doi. poveste de dragoste din întîmplări care nu s-au mai întîmplat. te concentrezi aici mai mult pe lumea interioară. din început pînă-n final asteroidul stărilor morale nu-și schimbă rotația. totuși trist, o dragoste secată de entuziasm, foc, pasiune.

e ceva poetic în strofa a doua, mai puțin în enumerația dinspre final, iar finalul comsi-comsa. atmosferă de noapte, limbaj simplificat pînă la minimum, o idee închegată. mai e și momentul cela care mi-a plăcut cel mai mult \"nici un gând pentru mine... cînd toți oamenii sunt așa de frumoși\" - îți raportezi patrimoniul atențiilor, gîndurilor personale la lumea din jur. în ciuda nimicniciei ce-ți aparține, îi vezi frumoși și asta te face frumos.
ți-aș fi lăsat un comentariu mai elaborat/ amănunțit/ întreg însă poezia asta este foarte directă și nu necesită multe explicații. cred că ar trebui să te gîndești serios la trecerea titlurilor în limitele normalității, fără surplusuri de litere și sper să nu devină cuvîntul \"televizor\" vreun simbol personal, cum are enaqes \"fumul de țigară\", prea electronic.
în general, îmi place personajul tău, felul în care scrii, comentezi. se simte talentul și faptul că ai carte. te văd în viitor un mare poet iubit de public.
succese mai departe,
o să-ți urmăresc atent activitatea.

rotație continuă prin sentimente vii, perpetuă revenire la o idee, o oarecare disperare, o oarecare neputință.
cercuri, fluxuri - refluxuri de imagini. de parcă s-ar descrie o situație de viață, o stare. în miez se concretizează imaginea: femeia în ochii bărbatului, tăierea ceea pînă la uter, \"hemoragia de umilință\", furia. după \"liniște\" se remodelează ideea - apare dragostea, curgerea ei bolnăvicioasă. după acțiunile anterioare dinamice \"mă opresc într-un punct mort\" - se conturează stingerea/ moartea iubirii, ori trecerea în alt plan în vederea adresării către divinitate - o oarecare eliberare, rugă de a nu mai fi supusă amintirilor, stărilor celea în care sîngele gonește mai cu forță. în poezia asta am depistat motivul umilinței, iubirii și cel al vinului. mult mi-a plăcut strofa 2 și 3.

de ce să nu renunțăm la orgoliu, ipocrizie, nimicnicie, lăcomie, invidie și alte bunuri niciodată personale? de acum să ne sărăcim de toate cîte umplu pustiul sufletului, patrimoniul inutil.
da, din limite crește adevărata artă. interesantă ideea, potrivit motto. întotdeauna am fost pro schimbare. am și început procesul delete \"bunele noastre posesiuni\".

citisem judecata cu un alt sens. abia acum observ, raportat la final, se intregeste si ideea. e ok asa cum ai scris, si imi place ca-ti stapinesti cuvintele. da, nu e nimic contestabil. mea culpa.

segmet - segment
p.s. rectifică \"Anumite limite\" în mottoul tău.

seară plăcută

Carmen,
aici e una dintre cele mai reușite poezii pe care le-am citit azi. faină comparația din început - duce o paralelă la momentele fericite din copilărie.
ador șahul, și eu mă întreb adesea de ce regina e cea luptătoare. imediat după tăcerea regelui, probabil la șah-mat (poate greșesc), după care te adîncești în dimensiunea morții (foarte potrivită trecere). urmează încremenirea timpului.
pentru a scoate repetiția ceea în-în aș schimba astfel \"...în cioburile unde nimeni...\".
finalul e bun.
am citit cu atenție textele tale de pînă acum și am remarcat un real talent. continuă să scrii, îți reușește bine.

din punctul meu de vedere \"femei. fără sens giratoriu\" este o poezie foarte simplă cu un mesaj cît se poate de clar. pe drumul de filigran fiecare femeie măriatată sau văduvă își alege sensul, menirea, destinația, developîndu-și orientarea, pe care nu o vor găsi fără cealaltă jumătate \"însoțitorul\". văd aici o schemă/ traseu al drumului prin porțile vieții.
ochii imobili ar semnifica certitudinea alegerii sensului categoric și definitiv păstrat de dumnezeu pentru fiecare dintre ele - motivul sorții.
unicul segmet de text contestabil este traversarea prin inimi care în opinia mea nu are reguli.
în fond apreciez plasticitatea feminină a versurilor, integritatea ideii precum și limbajul simplu/ respirația substraturilor poetice. felicitări.

o poezie sinceră, adevărată și profundă aici.
începutul denotă starea de veghe a simțurilor precum și spațiul de observare, nemarginea orizontului sufletesc.
mi se pare foarte potrivit amplasată între respirația lui octombrie, dizolvarea singurătății și conștientizarea propriilor puteri/ capacități versul (\"este bine îmi spun\") - se menține controlul asupra situației. PSCCons (\"sunt în stare de atâta viață sunt în stare de atâta moarte/ încât epiderma inviziblă a lumii mă acoperă întreagă\") denotă gradul înalt, mărimea și intensitatea forței interioare/ spațiului care nu poate fi raportat decît la epiderma lumii. în urmare apare motivul timpului prin suprapunerea bătăii bune și rele a ceasului.
o trecere prin oameni-scriere, sau invers. interesant procesul prelucrării. schimb de gînduri, sentimente, cuvinte.
și în final se pune accent mai puțin pe extra, mai mult - adevăr. destăinuire care nici nu e taină. totodată se face o paralelă la versurile din început, gen:
(\"sunt în stare de atâta viață sunt în stare de atâta moarte\")
spre final:
(\"niciodată în stare de o viață imensă de o moarte imensă\")
mi-a plăcut mult penultimul vers, iar ultimul, probabil are o semnificație aparte pentru tine.
frumos ai scris, felicitări.

Mădălina,
am mai eliminat din și-uri + am șlefuit un pic mijlocul. sper că acum e mai bine. mulțumesc.

Ecaterina

Mihai,
eu îți doresc să scrii tu texte cît mai strălucite și fără clișee.
imaginile-s aproape de la sine; cît despre final, poate că ai dreptate.
succese și mulțam de trecere.

Ecaterina

hose,
cel mai mult îmi place simplitatea și naivitatea din textele tale. aici e o poezie ok dar ai scris și mai bune.

tankul ar putea semnifica trecutul zbuciumat, vulnerabilitatea și dramatismul adevărului istoric sau poate fi doar o imagine ruptă din filmele cu războaie pe care le priveai pe atunci, păstrată în subconștient.

mi-a plăcut în mod deosebit strofa 2 deși \"tu\" era mai bine cu literă mare (straniu că nimeni n-a menționat)
și aceste versuri sunt foarte faine: (\"în copilărie/ cerul și mama / îmi păreau... cele mai șocante dispariții\")

ultima strofă pare ruptă de întregul poeziei însă se acceptă fiindcă e puternică și revine la tema abordată la început - copilăria.

mă apropii și eu de poezia ta cu o afirmație de Paulo Cuelho din Alchimistul: \"Vezi munții aceștia(...)? Ei nu se roagă, ei sunt deja o rugăciune\". de aici și tăcerea.
frumos scrii aici.

fascinant spectacol al scrierii de sine. aici ai reușit să te deschizi complet, chiar și într-un corp străin (\"bine cusut pe dinăuntru\"). poezia asta m-a cucerit total.
mersul calificativ în neștire, în trecutul cusut ca și celelalte corpuri.
pragmatismul percepției irecuzabilului real din marginile lucrurilor în nemargine amplifică trăirile interioare, indispensabil împletite de firesca apropiere de sine. dependența dintre celulele-de-sine, dizolvarea inconștientă de sine, resemnarea. aici coaserea pe dinăuntru nu exprimă strangularea libertății individuale, ci păstrarea propriei personalități iar germinarea artistică o văd aici :
\"eu sunt doar segment de zi, bine cusut pe dinăuntru în corpul altcuiva. am numele meu, un locus, o mișcare-în-sine
-(escaladînd treptele latente ale eului interior)-
și uneori reușesc să fiu eu. atât timp cât celălalt nu mă aspiră.\"
îți doresc numai să fii ceea ce ești chiar și în preajma oamenilor-aspiratori.

poezia asta e altfel decît scrii tu de obicei. ceva mai deosebit, mai dur. o manieră de a simți, a răzbate niște trăiri puternice. un sine conștient de sine și de (\"măduva putredă a lumii\"). nu e nici revoltă, nici sfîșiere pe dinăuntru de contradicții și nicidecum contemplare a dezastrului. nu știu, e o scriere în alt temperament. stare de exaltare și nerv.

mi-a plăcut expresia \"aștept veșnicia să-mi dea,
acea boare de dusă... într-un timp metaforic, absolut efemer\" - aici se face o paralelă la titlu și sună bine
dar nu e potrivită repetiția asta \"sunt o stea... veșnic răpusă, dar aștept veșnicia să-mi dea\"
verbul din \"munții dorim doar cîmpii\" nu e potrivit nici el. munții doresc... e bine.
ce înseamnă tirizii?
\"relativ împreună ne doare cuțitul și rana\" și \"atunci când relativ absolut putrezesc\" tot nu sună bine. și mai e \"mereu pași ne visă\" sau \"urcioare\". ne visează și ulcioare ar fi corect. trebuie să mai lucrezi un pic la poezia asta. îți voi urmări textele mai departe.

Gheorghe,
mulțumesc de înstelare și descifrarea amănunțită, pentru tenacitatea cu care înțelegi mesajul literar, ideile, sentimentele lăsate aici. pentru acest comentariu solid care a parcurs căile interioare ale poemului îți mulțumesc.

Ecaterina

ce traiectorie miraculoasă prin nimic-tăcere-strigăt-acceptare ai parcurs într-o simplitate senină.
\"copii nesiguri deghizați în adulți\" - dorința copiilor de a se maturiza peste noapte aruncînd fragila ființă poetică într-un \"legământ fără spațiu\".
\"m-am retras în pânzele mele acvatice
tot mai departe\" - travaliul mișcătorelor ei ape subterane desprinse din tăcerea sinelui.
\"fiecare obiect-destin arată un alt sfârșit\" - expresia centrală a poezie. nimic forțat, nimic supărător, doar o realitate care presupune curaj și har.
ultima strofă luată în întregime sugerează o incertitudine în definirea dragostei din marginea punții și acceptarea obiectelor-destin între început și sfîrșit.
remarc melodica lejeră, plasticitarea și mlădierea elevată a limbajului poetic.

întrevăd în rotația gîndului artistic multă sensibilitate.
\"parfum de nopticoasă pătrunzând prin ferestrele deschise ale inimii\" ;
\"și nici măcar o sedimentare
în trecerea lui lentă pe plaja picturii din suflet\" - distinse expresii într-o descătușare a sufletului.
final senis, deschis, armonios. plăcută lectură.

scuze, am apăsat din greșeală pe trimite înainte să finisez răspunsurile.
mulțumesc pentru încurajare, urări, lectură. succese și ție.

Ecaterina