Ecaterina Ștefan

este limbaj artistic, este relaționare directă între cadre, sunt înșiruite trăiri pronunțate. o cugetare mai adîncă într-un moment obișnuit al zile însă bine surprinsă grija, raportul dintre calmitate și neliniște. stări contrastante,
delimitate, exteriorizare într-o singură nuanță cu toate reflexiile interioare, parcurgere de la întreg spre parte. bine conturată ideea, cum am mai spus, prezența limbajului poetic.
numai \"strașnică zi\" e o barieră în acomodarea cu atmosfera de aici cît și în curgere. nu atît sensul cît formularea, felul în care sună deranjează deși poate o vezi acolo ca pe un element-cheie, mai ales că se repetă. cred că s-ar putea renunța și la întrebarea retorică din final.

am o alergie vizuală cînd dau peste cuvîntul \"zeamă\" în poezii însă dacă așa ai simțit cînd ai scris, e ok. bun începutul și raportarea lui la final. chestia asta întregește ideea. fain cînd comprimi așa exprimarea.

excepțional prin evocările încărcate cu lumină, atingerea liniei infinitului, simțirea poetică, vibrantele sentimente. expresiile simple și sincere sunt pline de culoare în care s-au cristalizat bucuriile, dorurile, viața... fin și expresiv zugrăvit.
doar e cam mult spus \"cei ce_cu\", ai putea schimba măcar în \"cei care cu\".
plăcută lectura, proiecția metaforică a eternului.

prin sensurile degajate, dialogul ne descifrează planurile existențiale între om și natură, finalitatea raportului lor - dezlegarea de efemer și reintegrarea în eternitate, coborînd în luturi. ceea ce înseamnă trecerea într-o altă dimensiune - visul. acest text este bine prelucrat, limbajul artistic, adîncimea imaginarului, substratul poetic, substanța emoțională cuprinsă, lirismul și muzicalitatea. am citit aici ca într-o secvență de spectacol bine regizată. grijă doar la \"alcesta\", în ultimul fragment luat între ghilimele.

superb \"știu că nu-i decât învoiala de a privi moartea din spate ca pe o lumânare aprinsă\". sunt momente f frumose aici și văd reflectată mai mult frica decît inflația, poate altfel privind doar. aș fi preferat o altă aranjare a versurilor, adică mai lungi, nefragmentate. cam diluat începutul, s-ar putea renunța la anumite versuri. în ansamblu privind e bine, sunt expresii puternice care le mențin verticalitatea celorlalte. doar nici prea încărcat nu-i bine.

un stop cadru străbătut de stări, ziduri invizibile luate drept niște hotare între nimicuri și dragoste, prinderea momentelor esențiale, revelații de sinteză, o anume raportare între dinamismpu trăirii clipei și percepțiile obsesive avînd ca suport mecanismul psihic al disperării.

un îndemn de a fi tu însuți, doar tu și zîmbetul interior. doar tu și imaginea sinelui dezgolit, ca la începuturi.

o privire adîncă, pînă în adîncul sufletului. o privire insistentă care simte toate culorile trăirilor, ca un renghen peste stratul rece de gheață care ar ascunde adevărata identitate.

o anume forță a femeiei de a iubi. un repaos nesfîrșit într-o fotografie plină de mișcare.

foarte exact ai perceput singurăatea de aici ca fiind una necesară, parte a liniștii căutate. este și relaționarea directă între interior și ambient, da. în distihul cela am lăsat ceea ce era mai bun din ultima strofă comprimînd astfel. mulțumesc mult de opinia obiectivă, bucuroasă de regăsire.

uneori fuga-i o necesitate asemenea unui reugiu în toate cele pe care le-ai enumerat mai sus. este o plăcută eliberare interioară cînd e presiunea mare. poezia asta-i scrisă ex abrupto, așa de la sine. este și alunecarea prin stări. mulțumesc frumos pentru privirea sinceră aruncată în trăirile de aici.

într-adevăr e cam introductiv fragmentul însă succesiunea de momente nu sparge tensiunea. între \"cascade de poveste\" și \"urme de lumină\" a rămas doar cîntecul. și curgerea firească asemeni unui izvor de fericire în albia sufletului bucură. e strînsă legătura cu cititorul, exprimare directă. plăcută povestea.

am scurtat tiltul. o să încerc să mai schimb cîte ceva, mai elimin din idei unde le văd acum în plus. în a treia îs prea multe elemente de legătură, mai comprim. mulțumesc, mereu vii cu sfaturi prețioase. apreciez mult spiritul tău de observație.

se simte arta condensării substanței ideatice și emoționale. ai zice că-i făcut în laborator textul dacă trimiterile de aici n-ar duce pe niște tărîmuri foarte personale. se resimt reverberațiile, efuziunea sfîșietoare. în ultimul fragment în ciuda simplității, raportul trăirilor centrează ideile de profunzime asupra noțiunii de efemer. potrivită utilizarea verbului \"contează\", altceva cred că ar pierde din perfecține. părțile se leagă emoțional și semantic într-o structură de adîncime a imaginarului, se întrepătrund, determină forța poetică.

staticul ăsta aduce tremur. adică impactu-i puternic asupra cititorului (cel puțin din mine). interesantă portretizarea din început, are un aer suficient de original plus confuzia ceea de sensuri la răscruce. apoi achilozarea pe lîngă dinamismul verbului, descălțarea de trecut și trecerea îndrăzneață a timpului. în final apare echivocul, diversele trimiteri. incisiv, comprimat și limpede construiești aici.

un aer lucid aici. starea de lucruri dictată de o anumită realitate, astfel se păstrează coloana ideatică a întregului ca unitate de sine sufletesc. o grijă aparte în proximitatea creșterii treptate. conștientizare, adîncire în introspecție, strecurare fină, aproape invizibilă. edificare asupra sensului vieții prin stări, întîmplări, pași în toate cele văzute și nevăzute. misterul rămîne mereu dincolo de ușă.

ceea ce mă face să revin la tine este acuratețea cu care scrii, limpezimea gîndului, simplitatea, profunzimea și plasticitatea. nu știu dacă ideea de acolo sau efectul sonor îmi oferă o senzație foarte plăcută la citire în fragmentul unde enumeri toate cîte vor lipsi și rămîi doar tu, corabia în larg. există un echilibru între starea interioară și perspectiva din care privești ambientul. un cadru teatral reușit. de asemenea amintirile din final m-au emoționat, adică globul de sticlă și mai devreme semaforul care s-ar părea că într-un moment a fost acoperit cu zăpadă. scriu aici zîmbind larg fiindcă tăiesc niște emoții tare plăcute. la noi chiar ninge și foarte frumos.

dincolo de alăturarea stridentă \"bătături/ bătînd\" prin clădirea de versuri am găsit aici gînduri plăcute. se inoculează o anume inocență inofensivă contopită în singurătate, amintire, tistețe și iubire.

atmosfera erotică de aici apare prin prisma unor emoții puternice, se manifestă prin vitalitatea spiritului, se exprimă pe un ton bazat pe vibrante sentimente de dragoste. limpede, firesc și spontan sunt turnate trăirile în cuvinte dezgolite de orice temeri. urzeala sonoră a versului vine să sensibilizeze expresia. gîndurile se revarsă foarte fin în simțire. ideea asemănării îndrăgostiților cu iarna se identifică cu topirea, reducerea pînă la cuvînt și misterul purtat. strofa 3 evocă vizual inocență, finețe, siclipire și frumusețe dar totodată comparațiile dezvelesc învelișul sugerînd imprevizibilitatea dinspre lejeritatea arhitecturii gîndului. acest text se așterne ca un desen muzical fin și expresiv însă migălos prelucrat.

în primul rînd rectifică cuvintele cu lipsă de diacritice:
\"subtiri\", \"coborate\", + \"costiugului\" unde cred că ai vrut să spui \"cosciugului\" sau \"coșciugului\". acordare incorectă între subiect și verb \"ghiare ascuțite stă în vidul pendulei\" - corect \"stau\". poți să renunți de tot la acel vers sau fă acordul corect și schimbă cu altceva \"vidul pendulei\" fiindcă este o imagine aproape imposibil de imaginat. apoi poți lăsa numai \"o scenă ninsă cu praf\" deoarece nu văd de unde apar carii deși nu-i grav, acolo poți lăsa și așa cum e. în loc de \"legate de degete\" scrii \"împletite printre degete\" - devine mai flexibil și se evită alăturarea \"de_de\". mai deranjează așezarea una peste la \"ce ascund\"/ \"ce-mi trosnesc\". a doua o schimbi \"care trosnesc\" ca să nu plescăiască cece-urile.

Nicolae,
se respiră lejer aici pentru că e scris cu trup și suflet. bine ai remarcat imaginile incompatibile care dar desistă la orice forțare, dezvăluind imaginea prin contrast. bucuroasă de regăsire. mulțam tare de aprecieri și ție.

Teodor,
tocmai asta și era ideea. iubirea nu se pierde odată cu valul ci renaște din altul; îngropată-i doar la nivel metafizic și nu definitiv, numai pentru \"o clipă\". da, eul implică liniștea, iubirea și speranța atîta timp cît este un \"eu\" echilibrat.

Ioana,
chiar dacă nu mă împac cu efemerul, asta sunt atîta vreme cît privesc adînc în toate lucrurile din jur care într-adevăr sunt trecătoare. expansiunea este un cuvînt prea brusc pt a fi alăturat \"ființei\". prefer trecerea/ așternerea lină, aproape neobservabilă a sufletului peste epiderma lumii.

Victor,
plăcută și trecerea ta. atît maturitatea cît și profunzimea simțirii sunt elemente esențiale, indispensabile poeziei. cît despre alte \"nuanțe\", cred că sunt și ele necesare doar cu măsură. să ne lăsăm sufletele deschise față de tot ce este frumos.

vă mulțumesc mult cu zîmbet larg tuturor
care ați trecut pe-aici.

începi cu niște expresii mai jucăușe dar reci pt a dezmorți atmosfera. da, prospețimea frigului și aerul umoristic, am și zîmbit. par a fi niște amintiri plăcute imprimate adînc în suflet, asta se vede după precizia chirurgicală a timpului. parcă și te văd micuț cît o jucătie de pluj mult visată de orice copil ducînd volanul bicicletei cînd într-o parte cînd în alta cu o frică teribilă înăuntru că mai mai are să cadă o roată sau genunchiul stîng. unudoitrei pare a fi o formulă care arată cît de simple-s toate-n lume. prezența iernii, oricum. uneori îți vezi dintr-o parte mîîinile atît de amorțite încît ai impresia că ești manechin. întoarcere în prezent, la toate patimile, plăcerile și secucțiile cotidiene. a iubi cîte o femeie zilnic, adică 365, ajută la trecerea mai rapidă a anului. și iar cădere în amintiri. circular cumva aici construit.