Ecaterina Ștefan

Ela, acest text l-am scris pur și simplu, cu gîndul la o poezie de-a ta (nu țin minte titlul, dar știu că ziceai acolo despre cum scriiai în fiecare seară și aruncai toate poeziile, despre oamenii care te-au încurajat într-un fel sau altul) - adică nu m-am gîndit nici o clipă că îl voi posta. Este forma primă aici, forma cea mai brută (dacă mi-e permis superlativul). \"Îngrămădit\" m-am gîndit și eu inițial, nu știu de ce am ezitat. Dicționarul de simboluri (M. Chevalier, A. Gheerbrand) spune că un cal \"este purtătorul deopotrivă al vieții și al morții\", adică are un rol în contex și nu-l voi elimina. O să mă rezum în a reformula doar sintagma, pentru că simt și eu disonanța. Da, o să revăd textul (cu toate momentele menționate). Mulțumesc.

Luminița, următoarea va fi mai comprimată, promit. Mă bucur să aflu că un text scris pe unde spontan, pe unde în grabă, pe unde prea personal, are capacitatea de a capta, și mai ales de a ține atenția. Ultimul vers îmi va fi greu să-l schimb fiindcă aceasta mi-a fost, probabil, cea mai la îndemînă variantă, în ciuda \"ce_ce\"-urilor, dar sper să găsesc o variantă mai elegantă. Mulțumesc.

astăzi a fost pentru mine o zi plină de evenimente impevizibile și nu am putere/timp să modific ceva. mîine însă voi aplica toate schimbările necesare. mă bucur să vă regăsesc și mulțumesc mult pentru sfaturi, sunt întotdeauna binevenite.

acei oameni opaci reprezintă lumea din care se construiește barajul exterior și din care, în același timp, eul face parte. debarasarea de ruine or eșecuri - tot ce poartă \"sîngele de moloz\". incapacitatea de a te ține / lega de ei definitiv, fără ca să se desprindă treptat, să se îndepărteze din lașitate, pragmatism, spaimă sau pur și simplu. plasarea eului din celălalt capăt mult sub orizontul de așteptare, deasupra timpului, dînd firescul tribut vulnerabilității. despovărarea de absențe (sau invers). energia interioară se metamorfozează cu fiecare spirit pe care îl purtăm. ajută la a viețui.

Teodor, îți înțeleg supărarea referitor la construcție fiindcă te-ai obișnuit să scrii și să citești poezii într-o formă mai verticală. diversitatea nu strică niciodată, mai ales cînd se bazează pe încercări. mulțumesc pentru oprire și gînd bun.

PP, da, o trecere prin stări între aici și dincolo. la mijloc rămîne mereu ceva care depășește puterea omenească de înțelegere. mulțumesc pentru eleganța analizei.

Ela, adesea nu am răbdare să șlefuiesc textul înainte de a-l posta. și totuși cred că banalitățile, încărcătura/surplusurile, ifosele juvenile, certitudinile naive și formulările inutile or incompatibile, pur și simplu nu au scuze. am salvat în word o variantă modificată în urma ultimului tău comentariu. diferența e vizibilă. filtrînd conținutul prin ochiul tău experimentat nu ai pierdut esența. pentru asta îți sunt recunoscătoare.

Victor, ar fi cumva ridicol să te contrazic acum. mulțumesc pentru trecere.

Carmen, ai conturat bine coordonatele în dimensionarea stărilor și atmosferei poemului. mulțumesc pentru semn.

Ela, nu pot să garantez nimic pentru viitor fiindcă exersez/experimentez în permanență, însă recunosc că a existat din start din partea mea o tendință spre o anume astfel de structurare-exprimare, chiar dacă nu m-ai fi încurajat acum. te admir pentru sinceritate, obiectivitate și echilibru în tot ce faci.
mulțumesc pentru că ai răbdare cu mine (și nu doar).

Cristina, da, sacadarea coincidea cu coborîrea vertebrelor. Am aplicat ceva modificări la sugestia lui Sorin și astfel s-a mai dizolvat din rupturi. Suspendarea însă a rămas. Mulțumesc pentru că ai simțit frîntura treptelor.

Sorin, gesticulația-i firească din interior, prin toate simțurile. Mulțumesc pentru sugestia variantei mai fine în context.

Teodor, am schimbat fragmentul de vers deși pentru mine ritmul \"ca\"-ului nu scăpa niciun \"trosc\". Scanare în planuri, da. Mulțumesc pentru rezonanță.

Am citit/recitit cu multă atenție articolul dat, sculptat în impresii personale. Detașare completă de principii și de orice ar putea limita libertatea, pînă glasului autorului ziarist piere în fața unor creații miraculoase, inexprimable. Între conoanele esteticii, simplitatea / bunăvoința / deschiderea umană și împlinirea spiritului dezgolit, orice rațiune se găsește depășită de opera cioplită / modelată din bunurile oferite de Dumnezeu. Mi-a plăcut îndeosebi cum ați construit dialogul cu meșterul Ion Șchiopei, apelînd la descriptivul specific prozei, alături de concluziile nespuse (conversația purtată la nivel subconștient), ignorînd cuvintele-i neșlefuite, păstrînd în sine esențialul, învățătura, înțelepciunea și simplitatea unui om (și nu doar unul) care se dedică în întregime ocupației de suflet. Mi-a plăcut fiecare frază care descrie dintr-o perspectivă aparte, însă într-un limbaj care mi-e bine cunoscut, toate locurile traversate (și operele menționate). Am citit cu plăcere și modalitatea confesivă de a încheia articolul prin conversațiile purtate la nivel interior despre stările trăite atunci. Dileme/idei întîlnite și mai amănunțit abordate în eseurile dumneavoastră.
Sunt multe amănunte pe care le-am aflat abia acum despre țara Maramureșului. Localitate pe care țin neapărat să o vizitez și eu, cu prima ocazie. M-ați convins.

mulțumesc, ai dreptate. l-am exclus.

Dorința de a ne tîrî pe brînci prin viață neîngrădiți de capacitatea de a auzi, a privi sau a contempla lumea așa întreagă și crudă cum este. Posibilitatea că temerile sedimentate adînc în ființă ar dispărea atunci, sau doar ne-ar absolvi de responsabilitatea de a cunoaște în întregime.
\"cordul-martor al miezului lumii\" ar fi Dumnezeu ca un punct de echilibru și pulsație în plan secund între bărbat și femeie, regăsindu-i de ambele părți. Creați pentru a se concepe unul pe celălalt în retina oglindă.
Între ispita cuvîntului și inexprimabil, timpul nu-și permite \"un crochet\" sau o deviație în resturi mucegăite sub pămînt cînd viața mușcă din noi fiecare an dens, fiecare iarnă.
Se zice că tot ce avem, purtăm cu noi. Iubirea este și ea un sentiment care nu se pierde decît din indiferență și absență.
Plasarea suferinței, agresivității, deprimării și tot ce duce la autodistrugere ca un triumf al focului alăturat celorlalte simțuri ce au deschidere spre cunoaștere.
Adevărata metamorfoză și esență regăsită paralel în alți pași/ alte formulări anterioare culminează în finalul poeziei cu strînsă legătură și cu versurile introductive.

mulțumesc frumos. am rectificat.

Acest text mi-a oferit doza potrivită de relaxare. Cît să evadez din rutina cotidianului în valul care sparge digul în infinit (odată cu axa de coordonate), și sufletul țîșnește peste limite, căutînd acea libertate pe care stropii au cunoscut-o pentru o clipă. Cuvintele provoacă tăcerea la imagini care te amuțesc și ca stare și ca forță de străpungere. Se deslușesc multe căi și prin cele relatate în comentariul de sus, dar multe rămîn încă în ceață. Eu nu pot decît să savurez frumusețea clipei imprimate în cuvinte și să învăț în tăcere lecția de zbor.

Răzvan, mă văd nevoită să menționez că \"leonin\" (în propensiunea rimei) am avut a spune, nu \"leninist\". Știu că diferă substanțial, nici eu nu știu unde mi-a zburat gîndul și mai ales cum mi-au alunecat degetele ca să iasă așa. Îmi cer scuze prin urmare.

Carmen, sunt mai multe feluri de scoarță. Concretizarea face liantul cu următoarea strofă. Adevărul e peste tot, depinde numai unde și cum îl privim. Mulțumesc.

Nicolae, cred că ai un ochi sensibil și (cum îmi zicea un prieten despre tine) \"ochiometru-fotograf\" foarte bun, dacă poți face distincții de limbaj așa concret, așa cert. Comunicarea întotdeauna ajută, firește. Pentru asta mulțumesc.

Emil, sunt impresionată de apropierea ta de mesaj. Un fel de adevăr trecut prin prisma neputinței echivalînd cu dreptatea ascunsă în șapte lacăte la fundul oceanului. O interpretare interesantă. Mulțumesc.

Teodor, limbajul pe unde concis, pe unde bogat în imagini, cred că se mai merită perfecționat. Mă bucur că-ți plăcu așa cum e și îți mulțumesc că te-ai oprit pe aici.

Pașa, fiecare urmează o linie cu permanente răsuciri evolutive. Se imprimă doar capătul mai recent în memorie (pentru referințe stricte). Ceva mereu însă rămîne în urmă, fragmentat în taine ce formează un tipic labirint interior. Sunt multe lucruri care depășesc puterea omenească de înțelegere. Mulțumesc pentru atenția acordată esențialului.

1. Testarea personalitații cu un singur rezultat pentru toți - golul.
2. Fixarea arcului în mod vag la răscrucea absurdului(mai tîrziu concretizate și circumstanțele).
3. Ceva similar punctului (1), doar că într-o altă dimensiune, variantă finală. Disperarea.
4. Mi se pare că lipsește un \"în care\" după \"muchie de gînd\".
5. Înscrie suspansul de pînă la acțiune. Implicit și melodicitatea, și
presurarea a stelelor în forme pămîntești, și ecourile ce ating personajul de pe sîrmă.
6. Spre amuzamentul publicului, imprevizibilul ar putea aduce surprize. niciodată cele așteptate. Aici e cheia textului.
7. 8. Raportare la primele subpuncte ce se concretizează, prind contur, lucrează decorul și acțiunea.
9. 10. Melodia continuă, titirezul se învîrte, dar mare tupsy-turvy face ironia sorții.
11. Aici e partea în egală măsură și amuzantă și tristă.

Nu prea am avut ocazia să citesc texte umoristice structurate într-un asemenea limbaj. Starea de rîs este nuanțată de la prima lectură (fragment 1, 3, 6, 11). Celelalte fragmente, deși strîns legate între ele, cheamă la recitire, rezonare pentru a le percepe și sunt cel puțin ironice. Cam în jurul imprevizibilului. Se observă că e lucrat în paralel. Concentrat și complex textul, ca de obicei.

Formulări fragile în curgere și legătură sunt: \"ce e straniu e că\" și repetiția lui \"e că\" în următorul vers voit întreg, adică se putea formulat altfel. Spre ex: \"straniu este că nici nu țin să...\", \"Ironia ascundea dependența mea de tine...\". Finalul e bun, sugesiv, scris cu acuratețe. Comprimarea textului cîștigă ea ce cîștigă. Titlul comsi comsa.

Întîi fixezi splendida priveliște ca un decor viu lîngă sclipirile entuziasmului dintre paranteze. Evidența imposibilului plutitor undeva în imaginar, în sine, în toate lucrurile (urmele fericirii). De aici haosul subteran (doar ordinea și extremele nu cred că ar avea vreo importanță sau utilitate în context). Îmi place cum raportezi simboluri mărețe în planul uman la cele mai umile ființe și direcționezi ideile înspre gîndul concret (real/imginar). Astfel poezia capătă forță (prin șiroiri/unduiri, translație și suprapunere de sensuri sau contrast).
Descendență lucidă în a simți iar în pielea ridată-n zăpadă fericirea uitată/secată/absorbită-n pămînt din frigul și setea morților. O ușoară doză de ironie ce dezmorțește gîndurile întunecate.
Excepțional finalul. Este ca și cum alergi o viață după artificii și te trezești la capătul drumului realizînd că nu ai trăit cu toată ființa și ai da orice pentru \"restartul iernii de lux\".

Bazată pe contrast poezia. Se simte caracterul leninist de maximă, dar și latura lirică. Sunt unele idei care limitează perceperea aprobată de majoritate, dică_care ar putea fi combătute de unul sau altul. Tehnica constă în a scoate la suprafață cele mai adînc ascunse dileme sau superficialul în toată splendoarea lui. În ceea ce privește artistismul, cred că tendința de a respecta ritmul și rima, fură din nuanțarea unor expresii care dacă s-ar fi construit mai aproape/mai închegat, ar fi mai ușor de asimilat, înțeles. Sau poate în asta și constă spiritul filozofic, în a lăsa un strat translucid la mijloc.

...și acel contur poate să prindă orice formă plăcută ochiului, cît timp lumea este \"atît de frumoasă\". da, este un gînd. ce mi-a plăcut mai mult însă e scurgerea titlu-subtitlu-conținut într-un întreg. simplu de tot construit. cred că-i o scînteie a sufletului ce nu poate rămîne înăuntru.

forma comprimată și structura poeziei nu diferă de altele, din creația ta, însă mijlocul aici e cam vag/echivoc exprimat pentru a prinde ideea. poate să fie vb despre \"ea\" - o femeie sau \"ea\" - dimineața. în final este ceva intereasant în neputința de a face ceva și strîngerea dinspre interior, și posibilitarea de eliberare doar prin sentimente.

dinspre intensitatea tentației (în descreștere), prin toate obstacolele subconștientului care îndepărtează de sine, iar uneori chiar apropie. golul. amintirea. singurătatea.
capacitatea de concentrare pe intuiție în ciuda a tot ce ne stigmatizează or trezește simțul răzbunării. ranchiuna descoperită.
odată cu ieșirea din ceață, cînd luciditatea nu mai joacă feste, omul luptă să păstreze căldura afectului. doar rațiunea ar putea face față circumstanțelor înscrise. ceva mereu rămîne acoperit/ascuns de ochii străini.
finalul conclusiv prin tendința de a mai continua gîndurile. a cugeta.