Ecaterina Ștefan

asadar ma bucur, ma bucur foarte. am stat toata noaptea sa calculez. :))

multumesc, irina.

ec

cind te urechea \"sora\" la lansare cu cusutul camesilor nu o credeam, acu cred ca ti s o facut dor de ea. ca tare te ai mai straduit sa scrii intocmai cum nu i place doamnei caloianu, s au nu te ai mai putut abtine. plesneau camesile pe tine si n avea cini sa le coase. mai tii minte ziua aia insorita cu - v a rugat dnul silisteanu sa l sunati pe nr acesta - ce inspirat e dnul silisteanu in amiaza, si ionașii polițiști cu amenda. ce departe ești acu, pesemne ti s o facut cam dor de greierasii tai...

ec

o scriitura de extreme, imi place asa, cu un puternic contrast, trasaturi evidentiate. inceputul mi se pare forte, suficient si continutul ca sa te tina prins pina la capat. si totusi toata greutatea se aduna cumva in primele 2 versuri, pt ca ai zis tare acolo.

ec

nu stiu pe cît e scris dintr o suflare și cît e de muncit, pt că e, și chiar e muncit în detaliu. prima parte mi s-a părut de o calitate fantastică, aș citi un roman înb genul. ultima e cam înfiorătoare. cred că ai făcut un pariu cu tine să vezi cît de dur poți scrie colo, e dur, da. mi se pare ok faptul că nu ai pus accent pe momentul erotic. dacă va fi să continui istoria asta, ar fi bine să fii ceva mai domol, vreo 75 de procente amn citit chiar cu o liniște stranie în suflet, dar e brusc contrastul finalului, e brrr, desi ideea se merita scrisa asa, in detaliu, cum ai si facut.

imi place titlul. si versurile 2,3,4 sunt tari. inspiratiune tomnatica mai departe.

ec

eu zic ca declaratia mea de prietenie e mai credibila, mai cu nerv, si are expresiii tari, ce salveaza intregul.
prima strofa de ici nu este stralucita. este ca si cum ai povesti cuiva ce va face miine. poezia in vers liber cere o puternica incarcatura emotiva. nu ai asa ceva. si eu fug tare de asa tip de relatare. ma tem ca asa epoezia mea / ceva care nu se uita/ si fug de asa stil. pt ca nu se deosebeste de conversatiile care se poarta seara pe la scaunele unde se aduna babutele la birfit. poemul acesta e semipalavrageala de sat.

ec

una din cele mai sincere, limpezi, si firesti scrise de tine in acest an. fiecare vers mi se pare mai mult decît o bucățică de suflet lăsată ici, sub ochii nostri, în noaptea această chiar deosebită. despre alegerea de a ne naste sau lipsa acesteia, chiar acum scriam si eu ceva.

tacerea ca un cuvint firesc

Orice gest trădează o trăire
Orice cuvînt, un gînd
Pînă și tăcerea ne destăinuiește
Abținerea de a cuvînta
Cînd alegem să vorbim altfel decît
ne-am fi putut alege
Fireasca naștere

Sunt memorii pe care le îngropăm în trecut
Așa cum cîinele își îngroapă hrana în pămînt
Chiar și după moartea stăpînului
Cînd vecinii îl grănesc îndestulat
Dar frica de foame tot rămîne

La fel ne apărăm și dragostea
Ca să nu o mai găsească nimeni
Pentru că ceea ce e prețios și adevărat
Ne face să ne recunoaștem mai slabi

și

Atunci nu mai e nevoie de cuvinte
iubirea dezleagă
Orice greșeală ținută înăuntru

(punct)

Dcacă e să fiu sinceră, mi-a plăcut mult expresia \"am trăit printre străini ca o fetiță cu umbre pe mâini\", \"dacă mi-ar fi vreodată atât de greu să trăiesc
aș lua în brațe deșertul dar tot nu aș vrea o altă biografie\", precum și marginea și întregul poeziei care este reprezentativă ptr tine ca poet.
frumos ai cuvîntat la ora aceasta, ela, să crești \"mare\", nu taman fizic, știi tu, să crești doar, ca și pînă acum. să nu pui punct în biografie, nu încă. o să vină și vremea pentru care...

laaaaaaaaaaaaaa muuuuuuuuuuuuulți aaaaaaaaaaaaaaaaaaani!!!!!

rămîi aceeași,


cu prețuire,

ecaterina bargan

scrisesi in strofa a doua. adica, mi se pare ca acolo chiar esti tu, cel din tineretea de multi uitata, dar unul simpatic si lejer, dar mai ales patetico emotiv.

apropo

simpatetica sa nu imi zici, ca sunt suparacioasa rau, si inca n am uitat :((

((:ec:((

foarte senzual si reusit aici

aș vrea să închizi ochii
atunci când îți deschid fermoarul
inimii
pe șira spinării să te coboare ger
unziul brațelor mele
fier binte


precum si fragmentarea cuvintelor

placut

ec

real, mi a placut mult. mai ales inceputul si partea dinspre final, adica acea cufundare, cu totul, in mare, sau vis, sau mare visului, visul marii...
sa traiesti frumos, linistit sa visezi. esti om rar, asa sa mi fii, ela

ec

multam dana, ptr cititor fidel. ma duc sa dorm. maine imi vad de teme si de viata, si scris, fireste. esti om frumos, asadar te iubesc.

aceeasi,
ec bargan

zau ca aveam nevoie acu de voi mai mult ca niciodata.multam de incredere, sunt omul mereu ingragostit de frumos, si iubesc oamenii, iubesc oamenii frumosi, va iubesc si va sunt foarte recunoscatoare ca mi ati fost alaturi in tot acest timp. nu as fi reusit nimic fara oamenii de pe ag, oamenii de aici, fara voi. nu sunt in stare de plagiat, nicidecum acu. nu.

multam

indatorata vindut,
ecaterina bargan

explicati-i va rog doamnei daca e plagiat sau nu!!!!!!

eu acum cum sa dorm?

nu sterg textul, imi apartine.

ec

ma bucura seninatatea ta cu care ignori comul in care s invinuita de plagiat. ma creyi ca vineri la 9 si un sfert mi am zis ca oamenii sunt frumosi...?

aceeasi,
ec

mi se pare amuzant pina la ridicol ideea pe care ati anuntat o, stimata doamna. nu va suparati , dar am scris poezia aceasta la orele 09:02 in troleibuzul cu care ma îndreptam la colegiu, la o șenință la care a ajuns numai cooperatorul meu, sef al departamentului masmedia, si i am dat o si lui sa citeasca, cit am stat ca doi idioți așteptînd membrii care așa și nu au venit. dumnezeu mi-e martor că nu m-am insirat de nicăieri, am scris cu îngerii mei, și cu dracii care mă apucau la o vreme. dumnezeu mi-e martor că am intrat acum prima oară în pagina ta, si te-am citit prima oară în viață. dumnezeu mi-e martor că m-a acuzat o doamnă indignată că l-aș fi plagiat pe eminescu, ceea ce mi se pare cam ridicol, fiindcă eu nici măcar nu încerc rima, nu mai zic de romantismul pe care îl găsești extrem de rar pe la mine.
dumnezeu mi-e martor că m-am uitat la șoferița troleibuzului cu care mergeam, apoi am aruncat o privire în jur, și cînd mi-am țintit privirea pe spitalul nr 3 de la rîșcanovca mi-am zis
azi oamenii sunt frumoși
azi toți oamenii sunt frumoși
numai sufletul meu, dumneyeu și denis e martor că m-am gîndit la asta cu inima și mintea deschisă, fără a ști ce surprize mă așteaptă acasă în seară.
cutia muzicala am scris o acasa, intr o yi cind sora mea avea de lucru pe net la notebuck si eu nu aveam conexiune. o clipa sa dau copz paste la varianta initiala, de unde am rupt frumosul

Ascundem în noi o cutie muzicală
Alegem melodia sufletului
Imităm fericirea

Ne batem cu pumnii în piept
Că suntem cei mai fideli prieteni
Pînă cînd avem de sărit în gol
Ca să-l salvăm pe celălalt

Și atunci
Lalala lala la lalala
Nu știm pe nimeni


mi s au parut fragile cele 2 momene din urma. dar e banala exprimarea cu cutia muyicala, recunosc.
stofa 2 e luata din poezia precedenta pe care am sters o, lucru se poate verifica, am schimbat numai copilul la plural, eventual si actiunile lui.

identic procedeu e si cu ultima strofa. initial era la inceputul poemului, dar mi s a parut mai potrivita ptr final.

nu va suparati, doamna, este o coincidenta mare, timpita, dar reala, va rog sa ma credeti, si sa nu ma invinuiti cind nu port nicio vins.


imi cer scuye ca gindesc ca si dvs,

cu stima,
a dumneavoastra,
ecaterina bargan

liviu, ma mai gindesc.

victor, ar fi o idee.

teo, posibil, chiar de instelat, macar pentru optimismul intilnit atit de rar la mine.

multam voua de lectura,

ec

finalul forte reusit, cum si ideea ca viata nu se masoara in ore. te autodepasesti aici, adriana.

ec

asta inseamna ca o sa treci prin chisinau in octombrie, cind va avea loc decernare premiilor laureatilor?

ec

sa aveti o lansare cit mai frumoasa si multi multi cititori dornici de voie buna!

ec

pai, cocosul, bata-l vina
ar iesi sa si vada cina
dar saracul, ii e teama
ca de iese, il faci zeama