Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ecaterina-stefan

Ecaterina Ștefan

@ecaterina-stefan

Constanța
”noaptea cerul e gol/ din felinare ninge”

Născută în data de 10.06.1991, în orașul Chișinău, R.M. Mama mea se numește Olga Bargan. Tatăl meu se numește Mihai Bargan. Am absolvit Colegiul Național de Comeț al Academiei de Studii Economice din Chișinău, în anul 2011. Simultan, am urmat Atelierul de Scriere Creativă: Vlad Ioviță, condus de către Dumitru…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
Un nod poetic puternic e cel cuprns în primele 5 versuri. Asta se reține. Dar mi se pare un text în regulă, așa cum e, combinat sau continuat cu ceea ce urmează. Aș fi ales totuși \"trupul ei e un hypermarket\" în loc de \"iar al ei e un hypermarket\", pentru versul doi.
Inspirație mare să ai!

Pe textul:

Efemeride" de Voiosu Theodor

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
Dai glas unor idei existențiale, asupra cărora ne aplecăm cu toții într-un moment sau altul. Mi-a plăcut primul vers din a doua strofă, dar și poezia în întregime. Succes.

Pe textul:

poemul tristeții" de Daniel Gherasim

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
Poezia aceasta are viață și dinamism, deeschizând perspective interesante asupra anumitor fenomene sau experiențe personale de viață. Întotdeauna citesc cu plăcere scrierile acestui autor.
Să rămâi la fel de inspirat/original, Emilian.

Pe textul:

căutîndu-l pe banksy" de emilian valeriu pal

Recomandat
0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
Penultima strofa e minunata. Îmi place cum se leagă cursivitatea și acel \"elena\" repetat în mai multe poezii și în același tet, de parcă numai adresarea asta îți aduce inspirație pentru acum și pentru mai departe. Sau totuși iubirea este benzina pentru ce scrii. Mi-ai plăcut și aici. Succes!

Pe textul:

și râd pentru că fericirea e atunci când râzi" de Alexandru Gheție

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
Domnule Sibiceanu, m-ați convins despre versul menționat și de către Doamna Nechit că ar fi potrivit, mai ales în înșiruirea de acum a ideilor. Titlul provine, realmente, dintr-o frază platoniciană, dar nu din Dialogul despre suflet - Phaidon, ci din Dialogul despre frumos - Phaidros. Cred că sunt mai multe afirmații care să cuprindă acest cuvânt. Eu l-am luat din enunțul \"ha nyn einai phamen - despre care afirmăm acum că este\". Mulțumesc.

Pe textul:

Phamen" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
Bună dimineața, Irina. Poate că e bun, dar la momentul dat îl simt parcă din altă parte. Deschide o latură a iubirii despre care nu se spune aici. O să văd dacă o să îl folosesc sau nu în altă poezie. Mulțumesc.

Și completez răspunsul pentru Sophie. Cred că știu la ce poem te referi. Acum dimineața mi-am dat seama că recent am șters un poem mai vechi și poezia de dragoste la care (posibil) te referi, a trecut în pagina precedentă, dar nu a dispărut. :)

Pe textul:

Phamen" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
ștefan, poate că număratul. este părerea ta și o respect. mulțumesc.

Pe textul:

Phamen" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
îți mulțumesc, sophie. ți-am urmat sfatul în privința \"lacătului\" și am lăsat finalul acesta. cred că e mai bine așa. mulțumesc.

Pe textul:

Phamen" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
De regula, pun majuscule unde trebuie, doar daca le folosesc ca atare peste tot. Iar în \"reply\" am făcut erată. Mulțumesc Radu pentru lectură, semn și atenționări. Mă bucur că ai trecut pe aici.

Pe textul:

Jurnal" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
bună dimineața alice. îți mulțumesc în primul rând pentru lectura atentă și pentru ajutor, chiar dacă ești foarte ironică în ce spui. nu dau replay la greșeli, ca să le explic; e clar că ai dreptate, așa că am corectat. cât despre regina maria, auzisem despre ea doar verbal, și, din lipsă de materie teoretică, mi-am închiput eu ceva antic. mă bucur că măcar ceva din fragmentele de poezii ți-a plăcut.

Pe textul:

Jurnal" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
când o să am timp, neapărat o să îmi răscolesc buzunarele cu inspirație, să văd ce a mai rămas din personajul acesta Domnul Ghecev. îți mulțumesc frumos pentru semn, lectură și cuvinte. :)

Pe textul:

Jurnal" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
îți dau dreptate.
sunt gânduri care nu prea au legătură unele cu altele, fiind scrise ex promto, la ore diferite, fără să țin cont de unitarul textual. dar, așa cum spui, mi-ar putea servi în viitor ca material incipient sau ca sâmbure pentru ceva mai serios. mulțumesc că ai trecut și ai citit până la capăt.

Pe textul:

Jurnal" de Ecaterina Ștefan

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
poate că și pentru excesul utilizării acestor cuvinte care-s însoțite de nervi, cum e cel din primul vers, aș fi preferat ca textul să înceapă cu versul doi. iar păienjenii ar fi mai degrabă păianjeni.

totuși e un text foarte bun. l-am citit, m-a prins până la capăt și m-a determinat să-l recitesc. e chiar poezie. sau ceva foarte aproape.

Pe textul:

jurnal de august" de Alexandru Gheție

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
place că ți se conturează tot mai mult stilul, și că e așa poetic. atractiv. ușor de citit. bine legat.

\"piatra stă îngenuncheată pe genunchii altei pietre
și tot așa din genunchi în genunchi până
la apa fericită din genunchiul tău
până la rugăciunea finală care separă
lumile astea mici și închise ca niște suflete
cu trei degete împreunate fac semnul crucii
e ca și cum mi-aș tăia sinele și din mine
s-ar desprinde niște gene uriașe de femeie\"

aprecierile mele.

Pe textul:

timpul tău să rănești" de Alexandru Gheție

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
steaua e binevenita acestui text. si eu as fi dat-o fara sa stau pe ganduri. este in primul rand un limbaj mai rar azi, cand poezia se lasa sufocata de cotidian. eu vad mult o stare launtrica luminoasa spicuita parca dintr-o viata intreaga. mie mi-a placut tare partea asta:
cernut-au hambarul furtuni, rămas-a Cuvântul sămânță/ și rod a rodit, făcutu-s-a el/ treaptă și munte, ascunziș de mătase/ și râu ce se-ntoarce spre izvoarele sale/ precum iubirea spre Cel Iubitor
eu una oricat as vrea, nu pot scrie asa, si respect penita celor care-si pot aduce viata, trairile si intelepciunea cumva altfel.

Pe textul:

ramura de foc a fericirii" de Adriana Lisandru

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
mai nou reciproca
dar ar fi vorba despre o ea
și o revolta
in ale casniciilor

ce insulta \"primului bărbat ce s-a lăsat însurat\"

oricum e tare txt-ul
place că n-are cum să obosească

Pe textul:

r-ar diateza ei a dracu" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
se citește ușor și te ține până la capăt. deși repetitiv rozul, îmi place. și simplitatea ideii. am reținut: te crezi cel mai tare ruj pe care l-a avut vreodată... femeile poartă culori toate sunt roz... plus finalul. mai bun.

Pe textul:

femeile se dau cu ruj" de Marinescu Victor

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
integral am vrut sa spun in loc de integru, adica in totalitate. sorry.

Pe textul:

Cîrciuma lui Bicuță" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
Ecaterina Ștefan
Ecaterina Ștefan·
am zâmbit la ideea unde nepoțelul vroia să tragă în ținte vii (câini și pisici). la început apar cam multe nume, adică porecle, dar e interesant așa, cu porecle, în loc de nume. limbajul și formularea gândurilor, pe alocuri deformat intenționat, pare un pic încărcat la lectură, dar nu plictisește. cu siguranță e un roman captivant, dacă e să-l citești integru.

Pe textul:

Cîrciuma lui Bicuță" de Liviu Nanu

0 suflu
Context