Dumitru Sava

te-aștept din nou ca să răsai de pe cărarea din zăvoi pe capul tău cu păr bălai purtând coroană de trifoi să te prefaci că nu mă vezi când eu încerc să mă apropii în brațe-apoi să mi te

frunză de viață plămăditoare ce vin îmbătați-vă!

În fiecare noapte mă culc cu îngerul meu. Spune-mi tu Doamne, este posibil să fiu homosexual?

coboară astrul inimii-n uitare și am rămas singur pe pământ mă rătăcesc în gând și așteptare mistria-mi se preface în cuvânt doamne de tine ce dor mi se face nu mă lăsa așa nefericit

Târzie noapte-n toamnă bântuie prin insomnii. Luna merge stând. Iluzie-mi pare când norii stau mergând.

...ochiul cerului se deschisese plângea peste nenorocul meu și mi te-a prăvălit lacrimă-n insomnii somnambulă luna ne-a luat de mână să rătăcim prin parcul cu stafii adolescenți târzii...

tot meditând la karma mea nu am văzut că vine iarăși iarna viforoasă capricioasă și frumoasă ca femeia pe care tocmai o aștept îmi biciuiește cu rafalele privirea împăienjenită de atâta

Mă-ncearcă de o vreme o ispită În universul ăsta pământean aș vrea Să-mi fi-ntr-o zi strălucitoare stea Și eu umilul tău să-ți fiu orbită Dar niciodată n-om ajunge-așa Destinul fu cu mine

Ea Ai în ochi sclipiri de sori Dar n-ai albul de la crini Rupi petalele la flori Fiindca ai in suflet spini... El Măi fătuco, mândră floare Ai cam vrea să te înspin Să-ți culeg albul de

Nu știu cât i-ar fi plăcut lui Vasile Porojan, cu demnitatea lui de țigan neaoș, să afle că acum este rrom. Și nici nu cred că rromindu-ne la europeni, prin ospățuri festive ori arestări de operetă

am privit adânc pentru ultima oară în ochii tăi uimiți și-ntrebători și ai plecat cu privirea mea de atunci sunt orb nu mai văd nicio femeie

copacul vieții a adunat în coaja lui atâtea dureri și bucurii că simte nevoia să plângă ori să cânte atunci înmugurește mugurele e plânsul ori râsul prin care țâșnește afară sufletul lumii

camarazi ai generației trădării rămași cu ochii înghețați pe frontiere când patria adusă-n culmea disperării era-n interior decapitată de putere ni se spusese că era complot, agresiune se

am fost în parc pe banca pe care ședeai tu eram principesa și vagabondul n-am îndrăznit să mă uit la tine de teamă să nu te fur cu privirea prea mă bătea gândul ăsta nemernic ai fi țipat

\"some birds could never be caged\" unele păsări sunt însăși zborul și zborul nu poate fi oprit cu lacăte fie ele și de aur sunt alte păsări care nu pot învăța să zboare decât sub paza unor

umbra unui înger bătrân prea bătrân să mai poată să tacă mi-adie pe umărul stâng un șarpe izgonit dinspre apă pe umbra umbrită de aripi rostind doar fărâme de zbor ard lacrimi străine de

scânteie – căldură și lumină adică foc foc – căldură și lumină adică iubire iubire – foc! scânteieri ești Doamne căldură și lumină foc adică… iubire! scânteie din Tine căldură și

M-aș fi vrut să-ți fiu sfânt dar tu m-ai vrut soldat și în loc de cruce mi-ai dat spadă! Dar tu ești sfânt fiul meu… crucea e o spadă în teacă iar spada e o cruce tăioasă!