Dumitru Sava

contemplați din rai ochii umanității - stelele pe cer!

el… Te anunț frumoasă doamnă N-am rubine n-am safir Dar și-acum în plină toamnă Sunt boboc de trandafir ea… “Tinere” ești arogant Nu te lăsa dus de val Nu-mi vei fi nicicând amant Tu

E iarnă cu gheață și ninge Am văzut pe o tarabă în piață Grămezi de legume, legume Fiecare cu prețul ei Își așteptau cumpărătorul Și lângă piață-i o crâșmă Peste tot gândaci, gândaci Fiecare

Atâtea pleoape triste ce nu mai știu a plânge atâtea inimi goale ce-au însetat de sânge și-atât de multe verbe zidite lângă slove în rame fără formă într-un pustiu de vorbe

când fericit adam umbla prin rai necunoscut eram însă eram și eu cu el și tu umblai aiurea pe-alei șerpuitoare cu prea frumoasa eva adormită-n tine ne-am întâlnit mult mai târziu la zi

din pădurea mea de vise te ‘nalț iubirii catedrală fac din pietre… nestemate și ți le așez cunună din ferigă-ți torc inel și-l azuresc cu senin din speranțe-ți cioplesc sceptru iar din razele

E săptămâna patimii, e post de dulce Căci vine ziua când păcatul e divin Și se revoltă sângele pe cruce Din spini și din piroane curge vin Își lasă Tatăl, Fiul să mai moară Ca noi să credem

s-a feștelit cultura… scrum s-a făcut pâinea în spicul de grâu planeta flacără - bonaroti pictează cerul catedrală sixtină postmodernistă femeia sexul își schimbă la cap mușcă cu poftă

soarele arde ca un cuptor temperatura planetei a mai crescut cu un grad de n-ar face febră! în lanul auriu nu știe de cine stă pitită ciocârlia, tăcută își clocește ouăle. haita îi

te-aștept din nou ca să răsai de pe cărarea din zăvoi pe capul tău cu păr bălai purtând coroană de trifoi să te prefaci că nu mă vezi când eu încerc să mă apropii în brațe-apoi să mi te

frunză de viață plămăditoare ce vin îmbătați-vă!

În fiecare noapte mă culc cu îngerul meu. Spune-mi tu Doamne, este posibil să fiu homosexual?

coboară astrul inimii-n uitare și am rămas singur pe pământ mă rătăcesc în gând și așteptare mistria-mi se preface în cuvânt doamne de tine ce dor mi se face nu mă lăsa așa nefericit

Târzie noapte-n toamnă bântuie prin insomnii. Luna merge stând. Iluzie-mi pare când norii stau mergând.

...ochiul cerului se deschisese plângea peste nenorocul meu și mi te-a prăvălit lacrimă-n insomnii somnambulă luna ne-a luat de mână să rătăcim prin parcul cu stafii adolescenți târzii...

tot meditând la karma mea nu am văzut că vine iarăși iarna viforoasă capricioasă și frumoasă ca femeia pe care tocmai o aștept îmi biciuiește cu rafalele privirea împăienjenită de atâta

Mă-ncearcă de o vreme o ispită În universul ăsta pământean aș vrea Să-mi fi-ntr-o zi strălucitoare stea Și eu umilul tău să-ți fiu orbită Dar niciodată n-om ajunge-așa Destinul fu cu mine

Ea Ai în ochi sclipiri de sori Dar n-ai albul de la crini Rupi petalele la flori Fiindca ai in suflet spini... El Măi fătuco, mândră floare Ai cam vrea să te înspin Să-ți culeg albul de

Nu știu cât i-ar fi plăcut lui Vasile Porojan, cu demnitatea lui de țigan neaoș, să afle că acum este rrom. Și nici nu cred că rromindu-ne la europeni, prin ospățuri festive ori arestări de operetă