Dumitru Sava

Absolut întâmplător, mai deunazi, am întâlnit un fost coleg de pe vremea când buchiseam împreună meseria armelor într-un liceu militar. Îl știam cam sărit, lua și medicamente săracul de când cu

am venit pe lumea asta special să mă-ntâlnesc să văd cum arăt cum îmi șade în haina pământeană și să aflu de am găsit răspunsuri la întrebările atâtor vieți anterioare printre cele șapte

geaba-i alungăm pe draci nu colive nici colaci te ajută să mai calci ca să mai puteți spera v-aș dărui viața mea din al nopții giuvaier învăluită-n mister a căzut o stea pe cer să mai poată

o fugă de pe cruce… alerga să mă prindă ca un ecou dorul de mine și eu tăcere în piatra filosofală unde mă visam piramidă mă încurcam în idei hățișuri virgine de curpeni încercam să-mi

cred că poezia e un fel de malformație apărută când unii cu inima deformată ca o liră de dor au început să lirească când și alții dar cu inima normală încearcă nu fac decât să poiezească

a plecat tare demult baba ioana cea care m-a moșit și mă scăpa de deochi sărmana n-a apucat să se vadă mireasă mă primea mereu cu sorcova și plugușorul și îmi dădea din șorțu-i negru nuci și

îți amintești... când am venit în portul tău ploua și ne era atât de bine vapoare-n naufragiu trecătorii se legănau pe sub rafalele de vânt dar noi gustam alene rubiniul din pahare și ipocrit

rece și incoloră vine dinspre tine aș fi vrut-o tăioasă ca un laser să-mi vindece inima asta bolnavă de dor aș fi vrut-o ca un viscol să mă despoaie de mine să mă ducă să mă ducă să mă prefacă

eram tare bogat pe atunci atunci pe când aveam fără să știu că am mi se părea ceva de la sine înțeles credeam că mi se cuvine nimic special auzeam citeam despre fericirea pe care cu

Suntem nişte tâmpiţi, punem botul la toate minciunile voastre! Ori doar ne prefacem? Şi asta de peste treizeci de ani. Oricum, nu contează, voi şi televiziunea cu care l-aţi împuşcat pe ceauşescu,

escadrile nevăzute ca niște avioane inamice pe care veghetor cândva așteptam să le dobor în loc să-mi polenizeze sufletul unde-n uitare dospește nectarul atotfrumosului și să-mi ducă pe aripi

Perfecțiunea trebuie să fie un cristal cu o infinitate de fețe. Adică Dumnezeu! De aceea divinul este superlativul absolut. Omul,zidit după \"chipul și asemănarea\" zeului,are și el o infinitate de