Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

a doua moarte

bunicului meu

1 min lectură·
Mediu
m-am dus să mor ca voi să fiți
și cum scria-n cartea poștală
eu chiar m-am ținut de cuvânt
dar voi voi ce mi-ați făcut
ați luat un os de-al nu știu cui
și m-ați făcut erou necunoscut
dar eu eu sunt dumitru al lu’ radu al lu’…
adierea de vânt prin câmpul cu flori
e plânsul lăutei ce n-a cântat la nuntă
mângâiere a voastră pe frunte de erou
și toate miasmele amintesc aroma mamei
când tună se-aud vorbele tale tată
picurii de ploaie sunt lacrimi de la iubită
și-n fiecare primăvară pajiștea verde
e tinerețe fără bătrânețe de la zeu
v-am fost la fel de bun ca pâinea lui iisus
până la ultimul strop v-am dăruit vinul
ce mi-ați făcut ce mi-ați făcut...
din mine nu mai crește grâu
și nici nu înflorește via
zadarnic orfanul mă cată printre stele
sunt os într-un mausoleu
001.491
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
146
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Sava. “a doua moarte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14082678/a-doua-moarte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.