Oriunde un loc ne găsim piatra mea

\"om și ceas\" - cred că aici e miezul poeziei, această raportare esențială om/ceas, pentru că mereu se nasc unul pe celălalt. Și după repetate nașteri, după repetate nopți de insomnie, după ce asculă mereu împreună sunetul salvărilor, întunecoasele faruri ce rup vântul în două (interesantă imagine vizuală și olfactivă), după târșâitul papucilor - bineînțeles că și ceasul are papucii lui - se plictisesc unul de celălalt și se leapădă de sine, practic... O poezie tâșnită din spaima unei noi dimineți care să-și zvârle lumina peste cearșaful singur boțit, din singurătate, dar mai ales din contemplarea tic-tacului ce ne măsoară trecerea. cu plăcerea lecturii,
numai bine,
alex

Alexandru Gheție - Comentariile tale au fost totdeuna foarte pertinente - adevărate analize pe text și nu în afara textului cum au tendința s-o facă mulți. Și ești întotdeuna foarte generos, scoți la iveală doar \"punctele tari\", ignorând \"punctele slabe\" (apropo de analizele SOWT). Îți mulțumesc. Pe curând! Mălin

Foarte sugestivă poezia,cu aceeași undă de regret privind trecerea timpului...ceas-om...om-ceas, sesizată și în alte creații ale dumneavaostră.
Un semn de trecere și plăcută lectură! La bună citire! Geta

E plăcută această descriere graduală. Poate are și ceva din Gradual (să nu mă abat de la muzică). Sunt frumoase sfîrtecările orașului și-ale primăverii, cu intensități diferite, care se armonizează.

Nu sunt prea multe epitetele, ci sunt necesare aici. Poemul, meditativ, ca o chemare aniversară în șoaptă, ca un apel al lui Andronic la șarpele totemic atemporal din Căldărușani, comunică adierea de (ne)liniște bacoviană, pe alte unde, abia sesizabile. Poate chiar ăsta e miezul mesajului. O galerie secretă, un hiatus între om și timp, o falie prin care se mai întrezărește eternul. Farurile sunt semne ale sferelor înalte ale vârstei răcoroase și grele. Penultima strofă debutează cu un vers-strigăt, dublu în exclamația sa. Fanta intrării unei noi dimineți sub frunte este ceva referitor tot la moartea lui Cronos - o inversare a Amurgului zeilor. Olimpul este asorbit de persoana care demitizează și se scârbește azi până și de plăcerile ce și le mai oferă.

Geta, Iarina,: mulțumesc de trecere și de vorba bună. Ne revedem.
Dragoș: ai făcut o filosofie pe textul meu de m-ai amețit. Nici nu știam că sunt așa destept. Mutumesc.