Dragoș Vișan

Suspansul. Punctul culminant. RĂSPUNSUL final. Și ultima mea intervenție, pe bune!

Și... da. Epigrama mea era despre Ionuț Caragea, mărăcine și nu floare mândră, cuminte crescută pe aceste plaiuri cenacliere Poezie.ro. Are tupeul să se ia în comentariul anterior și de vârful acestui site. Sunt sigur că își taie singur corzile.

Și eu mă retrag de la ghicit. Zic pas. Nu pentru că nu ar fi frumoase și bine lucrate ghicitorile. Dar există spini.

Un mărăcine e arătos, roz, mare,
cu brațe ce înțeapă și în floare,
ar fi rău ghicitor în orice palmă
se codește să dea câte-o sudalmă.

Ghici, Ilie Viorel, cine este banul Mărăcine de vară de pe aici, poet ce ne-a stricat toată distracția cu ghicitul, visatul, conversația liniștită pe Poezie.ro.

Ca semisonet îmi suna extraordinar. Atunci când se traduc sonete în română dintr-o altă limbă, oricât ar fi de talentat traducătorul sau cel care stilizează versurile (pot fi persoane diferite, ori una și aceeași), nu se pot obține performanțe de notă mai mare decât 8.
Oricât ar munci și autorul ori autoarea la crearea unui nou sonet, există posibilitatea să mai comită și greșeli de prozodie clasică, de fapt inovații neprozodice. Aceste elemente ce provin din libertatea încălcării măsurii, a ritmului în câte un vers-două sunt permise mai ales poeților ce au zeci și sute de sonete, remarcabile, chiar în volume de versuri.

Consider că William Shakespeare ori Vasile Voiculescu au reușit să facă sonete de iubire model. Oricând tehnica sonetiștilor poate fi reinventat, nu neapărat îmbunătățită formal. Conținutul atrăgător, cu idei, trăiri, imagini contează.

Nu tipic-tipic și la inimă... aproape nimic, din grandomania grafomanului Ionuț Caragea, pe care nu-l simt iubitor veritabil de Poezie cu prozodie clasică, ci doar un mânuitor de rime mai mult postsimbolist, cu repetiții retorice de se tot bate piua fără grație poetică.

Poezia de dragoste a lumii cere jertfă, modestie, sagacitate, originalitate. Acestea le aflu în 2023 în poemele cu versibrism ale Mariei Mitea, Leonard Ancuța, Iulia Elize cu prisosință, iar în sonetele Iuliei Elize există splendoarea declarațiilor, câte un remember, iubire la diferite vârste în ipostaze surprinzătoare, cu elemente descriptive din natură, din lumea rurală sau citadină. Bogăție sufletească greu de aflat la alți sonetiști români sau străini.

Nu trebuie să exemplific prozodia cum am făcut-o în sonetul precedent. Exemplificări aștept de la cei care au observat nepotrivirea în ritm. Să dovedești tu, Ionuț, că ai dreptate.

Nu, nu te las, Iulia Elize! Fiecare om are ceva frumos de mărturisit. O spune în vetslibrism, dezarmant de simplu, chiar puțin amețit de lipsa unor reguli ale ziceri de ars poetică. Dacă oricine crede că ar fi ars de flacăra inspirației astăzi se înșală.
Tu ești unul din oamenii pentru care pe Agonia se face zilnic zi.

Acest sonet merită atenția. O fi despre o fată din vis. Lalele ies pe trupurile tragice. Și trandafirii, de unde au fost răni. Nu s-a observat tragismul acestor versuri: "ca să-mi duc genunchii la fântână". Păi e vorba de o samariteancă. Apa vieții caută, adevărul, nu minciuna. Trandafirul de pe piele e simbol al rămânerii c-un rost etern al iubirii în suflet. "Petala roșie" este ca o brățară de 1 Martie ce stabilește legătură cu iubitul invocat.

Afirmarea cuiva într-un anumit domeniu de activitate. E importantă. Banii sunt "bugetul bunăstării". "Reușita" este dobândirea unui nume, afirmarea.

Am plăcerea să trăiesc cu destulă adrenalină, flămând după zone chiar neexplorate montane ori colinare
și să fac pe urmă poeme de stare a mișcării mele în natură, luând chestiile contemplate la bani mărunți, dintr-o beatitudine a odihnei greu redobândite. Cu "Martinii" mă puteam întâlni și să mă prefac mort.

E OK "nu te lasă". Codrul "nu te lasă", "codrul" din versul anterior.
E un poem de stare în mișcare, de zeci de kilometri pe Țaga, cros KTM.

Foarte inițiatic. Aparențele înșală. A privi ca spre nimic spre invers Nirvana un "gol dezbrăcat" de Maya (iluzia hindusă) înseamnă a recepta hristic și zalmoxian realitatea înconjurătoare, neimportanța aspectului material. Un rătăcitor este omul și în faptele sale care îi rănesc picioarele.

E ca un sonet cu strofele inversate. Deosebit imaginarul poetic.

▪︎◇▪︎◇▪︎◇▪︎◇▪︎◇▪︎
▪︎◇|▪︎◇|▪︎◇|▪︎◇

Ritm iambic, ca și cum s-ar semnaliza.
Interesant discurs poetic, oralitatea ghidușii, 15 biți este mărimea maximă a pozei de trumis pe site (parcă). Este superb și mesajul. Călătoare prin lume, poeta sau proiecția sa ideală este o mucalită. Moș Nichifor Coțcariul și-a aflat în sfarsit perechea în lirică. După cca. 150 de ani.

Terminale sunt de pomină, seducția lui Baudillard, textul îndrăgostit barthesian.

Ionuț (ai numele de botez al lui Arghezi - Ion Teodorescu până și-a modificat numele prin epoca interbelică), vezi semnul diacritic la "Știi ca poemul", în textul tău! Și la "o să-ti cumpăr".

"Întinsă leneșă pe canapea,
Domnița suferă în cartea mea"

la finalul "Testamentului",

poate fi o pisică pe nume Domnița. Încă nu construise Mărțișorul sublimul nostru Tudor, Argesis șoptitor în modernism și în neomodernism, până prezent.

Îmi place acest dezinteres programatic de-a face texte poetice mai greu de înțeles, însă pline de sensibilitate intelectuală (dacă-mi este permis, pe lângă acest oximoron, crezut nonsens de unii, aș numi o psihologie și o filosofie aplicată, în lirică aceste mărturisiri foarte autentice. Aici, despre efectul năstrușnic din oglindă, după un control din ochi al propriului scris. Și despre apeirofobie. Ca "domnița" ce tot citea "Testament" sau ceva mai pe înțelesul său din volumul lui Arghezi "Cuvinte potrivite" nici măcar o cititoare sau o scriitoare de astăzi, mai "leneșă pe canapea" nu pricepe prea multe din poemele lui Ionuț Georgescu. Doar pentru că nu-și dă interesul, nefiind obișnuită cu discursul. Vină a sa, a "domniței", ce nici măcar nu mai "suferă" citind pe Arghezi, ci nu prea il suferă pe Ionuț Georgescu. Se înșală amarnic sărmana de ea.

Liviu, îți mulțumesc mult.

Angajarea în serviciu

Bine de n-ar fi fost... VIP-urile, primarii, artiștii fără inimă. Există destui. În prezent. Față de legenda călărețului fără cap legenda închipuitului fără cap este o descoperire valahă formidabilă,

Să trăiască și să fie buni cetățeni acei cinci copii! Și părinții lor, așijderea. Ceea ce Dumnezeu a unit, fără știința lor, nimeni nu poate despărți. Episodul cu achiziția de salam una bucată întreagă, vin pentru tată și mamă, hăinuțe pentru primul copil este foarte emoționantă. Și teoria îngemănării darurilor vieții, atunci când și sărăcia dispare când se face dreptate, dreptatea dă echilibru interior, care dă iubire, iar din iubire apare libertate și freedom dă fericire.

LIM, ai ghicit deja: baloții. Acesta era răspunsul.

Vite de pripas

Singurul vers care-mi aparține este "minge albastră" este ziua. Pentru că Sonic, fără superputeri, jucat de Petruț, îmi părea chiar personajul rapid foc, pe plasmă. Fi-miu se juca, iar eu am consemnat explicațiile verbale. Îl enervam puțin, rugându-l să și repete unele enunțuri. A fost de acord cu ceea ce a ieșit.

Petruț îți mulțumește mult, Leo!