Dragoș Vișan

Și peisajul contemplat se transformă, liniștit, într-un covor țărănesc sau într-o cergă sub suveica plutitoare prin degete și privirea femeii de la un război de țesut. Se remodelează prin omenia noastră romanească matricea spirituală blagiană deal-vale, munte-podiș-dealuri-câmpie, din suflete trăitorilor pe toate plaiurile.
Și eu, din respect pentru comentatorii de după mine, nu voi depista frumusețile stilistice ale textului poetic intitulat atât de sugestiv "În pridvor":
"din respect
o rândunică
a tăcut".

"Ne-am născut nebuni (furioși). Am învățat să fim morali, dar am ajuns stupizi și nefericiți; și-apoi o să murim."

Fiindcă tot efortul desmeticirii pornește de la întrebarea ori dilema teleologică de ce ne-am ivit în lume, cu ce scop trăim, cum să transgresăm necunoscutul ontologic către înțelegerea eului nostru și a alterității.

Fără ajutorul altor oameni ca tine, ce te pricepi cu siguranță să faci și eseuri libere ori structurate, receptarea cât mai adecvată a textelor valoroase de pe "Agonia" este micșorată.
Nu avem idee încă destul de bine ce satisfacție oferă o minimă critică literară mai ales pe noile texte. Din perspectiva unor persoane cu sau fără pregătire filologică, având o pasiune mare și pentru decelarea valorilor sau a defectelor din scrisul altora.
Sunt deschis oricărui obiect de studiu, plasându-mi acest job, al reflectării asupra textelor. Însă eseul meu nu este neapărat critic. Este și liber, despre viața individuală și socială actuală.

Unde ne sunt corifeii?

Doi-trei dintre ei au început și ei să facă mici cronici, bineînțeles, cam lipsite de punctul neutru de vedere. De când s-a instalat liniștea totală... s-au oprit, fiind încă vară, vacanță, zile superbe de călătorit sau de plimbare-n urbe, munte-mare ori sat.

Mulțumesc frumos pentru aceste rânduri. Simt că renasc atunci când observ că eseul e abordat și de alții, când filonul artistic al protestului și revoltei interesează pe tot mai mulți, iar tu, Maria Elena Chindea ești un explorator principal al acestei mine de aur de inspirație pe site.

Emil Cioran nu-i persoana reprezentativă pentru modelul protestatarului român asupra vreunui regim dictatorial. Numai cu viața lui Cicero nu seamănă viața lui Emil Cioran! Giovanni Papini a fost o persoană cu totul diferită față de alți intelectuali italieni, un mare prozator protestatar, majoritatea scrierilor sale de proză scurtă din volumul satiric "Gog și Magog" fiind bazate pe tehnica interviului cu personalitățile vremii interbelice din secolul al XX-lea. Aici găsim de fapt "Filipicele", chiar împotriva unor somități malefice.

Se dă o maximă de nereținut din Emil Cioran. E atât de simplă, încât presupunem că în ea era vorba de lipsa de valoare a vieții personale, atunci când intervenea vreo mare cauză. Ionuț Georgescu parafrazează spusele lui Emil Cioran: "Omul e drumul cel mai scurt dintre viață și moarte". Dacă omul înțelept protestatar e deja pus la zid, după cum s-a expus la bătrânețe și marele filosof Socrate care n-a lăsat nimic scris de el însuși, dar a făcut școală filosofică preacademică, atacând și pe cei obtuzi din Areopagul atenian, după cum a reacționat și cel mai mare orator din istorie, Cicero, vrând să vorbească prea târziu împotriva ascensiunii viclene a fostului membru al ultimului triumvirat, Octavian, supranumit apoi de Senat și Augustus, înseamnă că "drumul la zid", despre care vorbea Nicolae Breban în volumul excepțional "Animale bolnave" presupune o necesară Jertfă într-un ritual de sacrificare a celor buni de către cei răi, puternici.

Corect ar fi pluralul, "Filipice" (1), nu singularul.

"Filipicele" sunt discursuri împotriva dictaturii, antimonarhice. C-un ton foarte vehement, împotriva lui Octavian Augustus, ce dă ordin ca autorul lor, Cicero, să dispară, iar sistemul republican să fie înlocuit de Principat (imperiu).

"Filipică" (1) de Ionuț Georgescu alias Cutărescu este mai mult o "Mítică", despre Giovanni Papini, cel care nu-și mai finalizează nici după cincizeci de ani de activitate, nici la atingerea cecității cartea vieții sale. S-ar dori ceva de studiourile Cinecitá, de pe vremurile prielnice interbelice pentru dezvoltarea filmului italian, însă micul scenariu, trecut la secțiunea "Personale" nu are impactul scontat.

Stringuri se pot întâlni și în Muzeul Imersiv, abia inaugurat pe 20 august în Pipera. Cu picturi proiectate, cu imagini ce se aprind, se mișcă dinspre 3D către un 4D, de te face pe tine, ca vizitator, să te crezi în mijlocul tablourilor, că plutești în imaginația unor creatori de renume mondial.

Corectez. "Scoli" am corectat mai demult. Acum corectez și "plăji", mă grăbisem după poatare.

Mulțumesc mult, Elena Papadopol.

Este ca și cum ne-ai fi spus. A apărut cu ecou.
Ghicitoare: la cine aveau cel mai mare ecou
textele lui Irinel Georgescu. Acesta e omul
nostru.

Eu m-am bucura și dacă as primi câte un cuvânt despre textele mele, din partea ta, Ionuț Georgescu, unul din seria: "Mediocru, prost, nasol, execrabil, acceptabil, bunicel, așa și așa".

Și eu îți mulțumesc pentru portretizarea ca într-un prozopoem a Mariei Mitea, dragă poetă Maria Elena!

Și dacă semănăm Nirvane și culegem Walhalle?

:)

Frumoasa de pe Lipscani. Da, ce să zic? Prozodia scârțâie, dar mesajul e de efect. Și dacă nu i-ar fi zâmbit "cu toată gura" sau sincer eului liric, nu se mai întâmplă chiar nimic?

Strofa ultimă este mai bună decât strofa (sau partea) din mijlocul textului poetic:
"să nu ne temem de drum, nici de dragoste,
să facem din ele un lucru simplu,
până când vom ierta și vom uita pentru totdeauna".

Fără cuvintele părinților duhovnici. Da, se poate și fără ele, dacă oamenii nu cred în Dumnezeu. Strădania umană pentru dobândirea liniștirii psihicului, a înfrumusețării existenței nu are vreun rețetar. Și liber-cugetătorul din prezent nu trebuie să se găsească pe punctul să piardă înaintarea motivațională pe un anumit drum. Și arta salvează, dacă e practicată ca terapie și purificare. Și exercițiul lecturii, ori al interpretării critice într-un jurnal de lectură.

"Să nu uităm de starea sa de câine", adică să ne asigurăm că primitorul iubirii noastre nu este un simplu profitor.

"Prizonieri ai propriei noastre fiare, să nu trăim cu frica ei" — "cu frica sa". Aici dau de un concept al metodelor americane de tratare prin autosugestie a problemelor existențiale. În antiteză, închipuirea că suntem în mijlocul unui "lac adormit și nostalgic". Nu cred că "cerul e în noi" și doar dezmeticirea ar fi pasul "iluminării".

Se putea lucra mai mult, prin cizelarea stilistică și prin amintirea altor forme de meditație sau de îndreptare a respirației, chakrelor: rugăciunea inimii, pranayama. Nu se atinge nivelul superior atât de ușor. Părintele Cleopa dădea calea cea mai scurtă, Presupunând totuși ditamai asceza cotidiană: să urmăm drumul strâmt, nu cel larg, al majorității, cu frica de Dumnezeu la dreapta și frica de moarte la stânga, calea împăcării cu toți oamenii cu care ne-am certat, calea răbdării și a dăruirii dragostei.

Nuța Crăciun propune, prin poemul său "să nu ne temem de drum" într-o zi a sfârșitului verii, pe 30 august 2023, o invitație pe itinerarul devenirii noastre umane, a dezvoltării armonioase sufletești. De la gând până la faptă, de la intenție până la situarea într-o preschimbare continuă comportamentală și de profunzime interioară este mult de lucru.

Nu m-am gândit niciodată la un lucru. Să consider ca pe-o vietate starea însuflețită "dragostea". Iubirea propriu-zisă nu ar mușca, decât dacă-i altceva. Îndemnul de început este unul general, către cuplurile de iubiți sau soți care mai uită de dragoste, sinceritate, către rudele ce ajung să se evite: "să facem din dragoste un lucru simplu"; "ca dragostea să învețe de la noi moliciunea atingerii".

Poemul rezistă mai mult prin prima strofă, evitării chelfănelii de la bunica. Bunica, "maestru Wellbeing", sună amuzant. Era antrenoare!

Metoda mâncatului (tradițional, puțin dar sănătos).

Poem bazat pe antiteza sau pe comparația dintre "Ieri și azi" din titlu. Aleg eu, ca cititor, dacă ar fi un procedeu stilistic (antiteză), sau figură de stil (comparație). Poate fi și una, și cealaltă.