Arcana a VIII-a de-a baba oarba

un sentiment de greață în fața realității. Așa e cu arcanele ăstea minore. Că cele majore la noi nici nu au sens. De fapt noi nici nu avem soartă.Nu?

Bine spus că tot ce vedem de \"mai an. Bădica Traian\" nu-s decât arcane minore, picate uneori și cu unele mari, dar mari de tot răsturnate!
Mulțumesc, LIM, pentru această neașteptată trecere!

Hmm, despre putere, \"lege strâmbată\", \"acrobați dezechilibrați\" \"Nu pot să judec
decât cu un scuipat\".
Concentrat poemul.
Nu mai e cazul de ghicit!

Ottilia Ardeleanu

Ca să fiu imparțial politikos, dedic și această a doua variantă (second hand) Justiției oarbe.
Toți arătăm cu degetul într-o singură direcție acum. Toți schieunăm că merge căruța prin gropi de ne doare, ne doare, ne doare. Însă spectrele astea care ne conduc sunt mult mai vechi. Numai că... unele sunt exact precum cele văzute de Asterix și Obelix - nu mai scăpăm de legiunile lor drăcești!

un poet trebuie sa fie un adevarat martor al timpului sau,vizionar si solidar cu \"talpa tarii\"
e o poezie care cere riscuri,care este justitiara,se lupta sa modifice fata lumii
aceasta tematica a dat marea literaturii a lume,geniile si martirii ei
un drum interesant pentru care meriti toate încurajarile

Mulțumesc, dragă Angela, că ai remarcat prea bine imparțiala nedreptate din țară.

Prima la mână. Balanța sau cântarul s-a dezechilibrat rău, dar nu de ieri, de alaltăieri...

A doua la mână. Totuși sabia..., nu-i deloc ținută-n curea.

Am scris de fapt acest poem ca să afirm, cum zice LIM - nu mai există scăpare, n-avem soartă, suntem uitați, ne cad arcanele mici drept în cap...

\"Mai lesne poci a spune hoțiile urmate/La zece tribunale sub nume de dreptate\" zicea poetul pașoptist, de ce ar fi acum altfel. Și eu îl întrebam mai dăunăzi pe geniu: \"Eminescule, din moarte, cum se mai zăreste viata- Tot așa vă mai mângâie viitorul și speranța - Că pe noi aceiași codri ne-amăgesc cu frumusețe- Râul,ramul și toți teii vor iubirea să ne-nvețe- Trece iarna, vine vara, anotimpurile toate- Tot așa ne-aduc nădejdea c-o fi bine, mâine poate- Însă rău-i tot puternic și acum ca-ntotdeauna - și-adevărul stă sub teascuri că deasupra stă minciuna...\". Felicitări pentru felul cum i-ai scuipat!

Mulțumesc pentru versuri. Iată, fac deja o minicolecție de sentimente, de impresii, de eliberări prin artă. Justiția oarbă începe să vadă siluetele din jurul ei! De Eminescu se teme cel mai tare... Dumitru, dacă o mai înspăimânți cu astfel de cuvinte, să știi că o să-nceapă să vadă de-a binelea, căzându-i solzii de pe ochi. Vlahuță este și el un mare satiric, iar de Bacalbașa, Arghezi, Bogza ultragiantul, Gellu Naum, Mihail Crama, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe ce să mai vorbim...