Hai, eroule ars cu aruncătorul de flăcări, bea

Armaghedoane, arm-ghinioane, unde ești tu, arme-ghidoane, scăpat la pod pe "La doi pași" pe lângă-un Tur cu Păunași, mi-am scos cămașa la Ciuperceni, mâncai un măr la Valea Neagră, goneau bolizi spre Drăgușeni, un Ciuc de coacăze să meargă cadrul pe roți până-n ruteni — te trec și Turul până-n Halmeu c-așa mi-e drag un Oaș să-l trec nu chiar la pas, ci-n Giantul meu und' s-agață harta-ntr-un petec Am întâlnit mormântul eroului necunoscut la Est de Sătmar mort printr-un octombrie 1944 dar nu știu cu ce "eroi" nemți, austrieci, mereu tari, ca și azi s-a tot contrat, nu știu de ce lumea pune încă jerbă, udă flori pe el, fie că a fost rus, evreu, român maghiar din Ardeal, ucrainean, dacă după 79 de ani iarăși a ajuns de bonton să dăm înapoi față de toți șmecherii care vor mai abitir război, unul cu mediul înconjurător și altul, pe urmă, atomo-nuclear Hai eroule, nerecunoscut atunci în țară fiidcă-ai fost ars de nemți și-austrieci, bea cu mine, la această masă de lemn lângă râul Tur, zbori, curgi din România printre surori vitrege Ungaria și-Ucraina ia din acest Ciuc Radler pepene și coacăze negre ca tine, dragul meu făcut scrum — Nu se dorește a fi un... poem în prozodie clasică E o cacealma lirică fără valoare, sau cu procentajul de calorii literare aproape de 0, nu dați niciun like, rog seriozitate, luați textul și aruncați-l sau beți-l și voi