Poezie
Sonete nebune
2 min lectură·
Mediu
Cântec de sânge albastru
Nu-mi trebui’ loc de veci în țintirim
Am locul meu săpat cu transpirații
De șapte îngeri ce-i hrănesc în rații
Cu slova și cu versul meu sublim
Nu vreau nici cruce pusă căpătâi
Cât timp îmi stai la creștet, răstignită
Și-mi picuri din otrava ruginită
Plăcerea la păcatul cel dintâi
Că n-am să putrezesc o știi mai bine
Mi-e carnea prea bolnavă de balastru
Și sânge-albastru răscolit, că-mi vine
La parastasul meu să-ți nasc un astru
De bocitori năimiți să nu aud
Mi-e corul serafimilor aproape
Să m-așezați cu gleznele spre Sud
Ca migratorul zbor să mă dezgroape
Să nu mă plângeți, ci la pomenire
Beți un pahar cu vin și pe-ndelete
Să nu uitați c-am semănat iubire
Când de iubire cruntă mi-a fost sete!
Sonetul lupoaicei
Mă doare dulce frumusețea ta
Mor și renasc în fiece secundă
Adulmecând, zănatec, lumea mea imundă
Nu mă găsesc - că-s scai de umbra ta!
Vreau să mă naști bătrân și preacurvit
De tine. Apoi, ca în ecou să-mi strigi
Că-s îngerul de mucava ce ți-l înfigi
Sub tâmpla unde te-am blagoslovit
Văd luna cum ne joacă-un renghi tembel
În cumetrie cu seninul acru
Când buzele îți crapă de sângele rebel
Eu îți strivesc în palme sânul sacru
Lupoaică-mi pari și n-ai găsit o haită
Să te-mpresoare – dorul meu te iartă!
012757
0
EL