Doru Emanuel Iconar

Un text care sarcasmul face casa bună cu concizia exprimarii, un final punctează foarte bine. Un spectacol reușit.
Vă prinde acest stil. E cel mai vioi text pe care îl citesc la dumneavoastră dar recunosc că am citit puțin.

Doru Emanuel

O poveste, ca toate poveștile cu o morală. Chiar dacă trăim printre căpușe, nu trebuie să uităm „Sunt și ele ființe ale lui Dumnezeu”. Și daca cu ditamai ursul tre poți lupta de o căpușe nu scapi decât când „locul a copt și numai când a spart buba”.
Amară poveste din zilele noastre „când Întunecații au cucerit Puterea”.

Doru Emanuel

Vă prinde acest stil mai sobru, mai puțin încărcat de înfloriturile frazei. Acele virtuozități plastice, finețurile lingvistice nu și-au mai găsit loc în această povestire. Poate de aceea textul curge mai repede, mai dinamic.
Da, mai aveți câte ceva de lucrat dar e din ce în ce mai bine. Mie îmi place, construcția, mesajul, finalul e cel așteptat.

Doruleț

Obrazul meu e încântat pentru pupici dar și eu, pentru dedicație. Mulțumesc! Sunt fericit că am putut fi de ajutor și uite, am reparat binișor o poezie iar acum se lăfaie în toată frumusețea ei pe pagina principală.

Doruleț

P.S. Când mă gândesc ce teamă mi-a fost să nu vă supărați!

Nu e maturitate, doar dragoste de oameni și o imensă tristețe pentru că nu pot face nimic pentru ei.

D.

La mine în cetate e liniște și pace, și timpul îmi dă răgaz să urmăresc pașii prietenilor. Astfel am ajuns aici. Dana Banu, proză. Ridic sprâncenele dar curios nevoie mare, după cum stiți, m-apuc de treabă și ronțăi încet, încetuț cuvânt de cuvânt. Da’ nu-mi pare rău căci Elianul nu se dezminte. Ne-a pus dinainte un text coerent, bine construit, o abordare caldă cu aroma unei confesiuni și-o simplitate pe care numai sinceritatea o aduce.
„La tine acolo, pe ultima treaptă a scării de lemn”, nu va fi toamnă niciodată.
Și n-o spun numai eu ci și „viță de vie”, „Mihăiță, prunul nostru cel zevzec”, „toți poștașii care au ieșit la pensie”, „străzile pavate cu piatră cubică și casele cu ochi în acoperiș”, „cei 2 bătrânei simpatici și tăcuți” dar și un pici ce se ascunde în grădina fermecată.

Doru Emanuel

P.S. „nu-mi rămâne decât să zâmbesc și să ard mai departe”
Da, ce putem face? Măcar de-am arde frumos.

„Când nu mai ai cretă” ia un băț și desenează nisipul, „Când nu mai ai cretă” ia o piatră și scrijelește asfaltul, „Când nu mai ai cretă” ridica inima și desenează un suflet.
Nu ridica ziduri! Așa îți citesc „personala”. Singurătatea nu surâde. Întoarce-te printre noi!

Ema

Da, e nostimă apovestea, mi-a adus zâmbet și visare căci sunt mort după povești, mai ceva decât după ciocolată. Începutul e bun, prinde cititorul dar strofa a doua ar trebui șlefuită puțintel, și nu știu de ce, îmi pare neterminată, parcă lipsește ceva. Aceeași senzație la următoarea strofă. Celelalte sunt rotunde, împlinite iar ultima, cum a spus și Dana, jucăușă.
Mi-am permis o mică, foarte mică intervenție, cam cum citesc eu poemul, numai la strofele amintite.


odată ca niciodată, odată demult
mă cățăram în brațele copacilor
până la cer
și mă jucam de-a frunza
sub tălpile mele scoarțele murmurau
basme cu spiriduși și dragoni
în timp ce din palme imi creșteau cuiburi
de somn

odată ca niciodată, odată demult
mă arcuiam la marginea ploilor
ca un curcubeu
crescut din oala cu galbeni
a spiridușilor

odată ca niciodată, odată demult
în părul meu se împleteau toate
culorile
să moară de ciudă toți dar mai ales
ciorile
cărora le lăsam periodic pe casă câte un
dinte
de fată
cuminte
să nu lege
zorile


Doru Emanuel

Mulțumesc! Ești cu adevărat prieten. Da, ai dreptate, o prostie să dai explicații și nu știu de ce mă simt vinovat și de ce mereu cad în păcatul explicației. Poate pentru anii mei puțini?
Uite, numai pentru tine, versul meu:

zâmbetul
singurul prieten
mereu aproape

Doruleț

Într-un fel sau altul cred că toți suntem creatori, mai buni, mai puțin buni, și-n fiecare din noi și-au făcut casă mai multe fețe ale personalității noastre.
Cam stângaci comentariul dar sigur mă înțelegeți. Preferați rima și asta îmi place.
„La mulți ani” pentru ieri. Fie ca soarele să vă zâmbească în fiecare dimineață!

Doru Emanuel

M-a împins curiozitatea să citesc acest text, de obicei urmăresc numai comentariile făcute pe diverse texte. Acu’ gândesc c-a meritat.
Continuă? Povestirea? Că-mi plăcu! Și mă lăsa-și cu ochi-n soare!
Cred că este una din povestirile mai vechi sau mă înșel?
Citit dintr-o răsuflare, pentru mine un text incitant, insolit, ca și universul pe care îl prezinți.

The Kidd

Deși nu-mi plac povestirile triste așa cum se arată aceasta, m-ați prins de la primele rânduri, mai mult, ați reușit să mă faceți să vă citesc cu sufletul la gură și ce e și mai rău, să aștept nerăbdător ziua de mâine. Sper că mâine, nu?
Ca să nu vă laud doar aș spune că sunt câțiva de „abia, săi,” și altele de care textul s-ar putea lipsi fără să își piardă frumusețea. Mai este și un „pe pământul”, ce ar putea fi înlocuit, eventual cu „din pământul”. Ar mai fi vreo două, trei propoziții ce le-ar sta bine împărțite, că-s crescute bine. Frumoase dar parcă prea dau pe dinafară. Ați câștiga în dinamism.
No ofence, I hope.

Doruleț

Da, ai dreptate, asta suntem fire de iarba încolțind, unii frumos alții.... Deasupra puțini reușesc să se ridice. Sper, doar sper să mă ridic mai sus din marea verde.

Doru Emanuel

Nu poți să rezonezi cu fiecare. Din păcate sau din fericire. Eu am trăit acele momente. Versurile mele, dacă sunt versuri, sunt cele ale unui începător, deci ce poate să placă? Încurajări au fost, nu laude, cuvintele lăsate la comentarii.
Melancolie? ! Vrei să spui tristețe, deprimare, dorința de izolare, apatie? La vârsta mea?! Să fim serioși.
Totuși mulțumesc de trecere. Mai ales că te-ai ținut de cuvânt, ai citit și texte vechi, foarte vechi. Puțini o fac. Deci pot spune un sincer: te mai aștept.

Doru Emanuel

Teo,

Într-adevăr secvențe pentru că fiecare poate fi un poem în sine, fiecare o altfel de rugă.
Ultima strofă m-a încântat și inspirat în același timp. Uite ce a ieșit:

cântec de greier
trasează drum în noapte -
spre cer, o rugă

sau:

cântec de greier
trasează căi în noapte -
spre cer, o rugă


Doru Emanuel

Un comentariu gingaș și frumos ca tine. Dar mai ales dulce! Mulțumesc! Sper să te mai citesc pe site.

Doru Emanuel

Mulțumesc de osteneală.


Doru Emanuel

Altă variantă, doar știi că numai încercând ajungi la ceea ce dorești, cel puțin cu acest gen:

ciob de lut pe ghizd
din adâncul fântânii
împacă setea

P.S. Este vorba de „fântână cu apă” nu doar de apă. Da, fântâna poate fi „seaca, poate fi surpata, poate fi iluzorie” dar o fântână cu apă nu e seacă, nu e surpată, e doar cu apă. Parerea mea.

Doru Emanuel

Pentru că dezvăluie realitățile puțin cam dur, fără sentimentalisme sau false disperări, pentru că o face într-un ton viguros dar mai ales pentru că o face cu sinceritate, cu nonșalanță, îmi place acest poem.
Prefer viziunea lui Chaplin pentru că într-adevăr:

„Totul pare o glumă lătăreață și oltenească,
Savurată precum un banc sec!”

Doru Emanuel

prietene, am revenit pentru că ieri am uitat să spun ce mă deranjează la micropoem. Este vorba de al doilea vers, „din fântâna cu apă„. Te aștepți să găsești într-o fântâna apă, mă rog, pentru asta e făcută. Deci acel „apă” mi se pare că îngrădește. Posibil să mă înșel, să fie corect ce scrii tu acolo, eu sigur aș fi evitat acest lucru într-o poezie sau poem. Dar cum eu nu scriu poezii... și sunt nepriceput... Sper că nu te-a dezamăgit părerea mea. Pare că nu mă pot abține când văd un micropoem scris după una din regulile haiku-ului, nu cea mai importantă.
Și am revenit pentru că încă mai cred în oameni așa cum cred în povești. Știu că greșesc dar...

Cu prietenie
Doruleț