Poezie
Odată ca niciodată
Pentru Doruleț
2 min lectură·
Mediu
atonic afonic atipic aseară
am găsit cuminte la mine-n călimară
o apoveste de vară
*
odată ca niciodată odată demult
mă cățăram în brațele copacilor
până la cer
și mă jucam de-a frunza
sub tălpile mele scoarțele murmurau
basme cu spiriduși și dragoni
în timp ce din palme imi creșteau cuiburi
de somn
odată ca niciodată odată demult
mă arcuiam la marginea ploilor
ca un curcubeu
crescut din oala cu galbeni
a spiridușilor
odată ca niciodată odată demult
în părul meu se împleteau
toate culorile
să moară de ciudă toți
dar mai ales ciorile
cărora le lăsam periodic pe casă
câte un dinte de fată
cuminte
să nu lege
zorile
*
am uitat să vă zic că pe atunci aveam aripi
de înger de gâză de colibri și de lin
în fiecare dimineață zburam câte puțin
am început cu zboruri mărunte cum ar fi
până la margareta din curte
apoi când am prins curaj
am planat pe primul garaj
acolo m-a ochit o mâță roșcată
de era să nu mai zbor niciodată
cu aripi de lin am zburat pe sub râu
ușoară ca spicul de grâu
am zburat cu brevetul meu de visător
până-ntr-o zi când am adormit pe un nor
și trezindu-mă în ceață totală
m-am prăbușit în călimară
084.426
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 210
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Alina Florica Stasiuc. “Odată ca niciodată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-florica-stasiuc/poezie/1788314/odata-ca-niciodataComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
A-poveste pentru ca nu se incadreaza in tipare intelegi?Atipic-apoveste.Dar pana la urma voiam sa vorbesc despre copilarie si miturile in care credem cu candoare la acea varsta.Spiridusii care isi ascund galbenii la marginea curcubeului,cioara care ia dintele de lapte...si cate n-ar mai fi.Ma bucur ca
m-ai premiat cu un suras dar nu cred ca daca sterg un\" A \"din titlu voi vindeca poezia de galbinare ...cronica.
m-ai premiat cu un suras dar nu cred ca daca sterg un\" A \"din titlu voi vindeca poezia de galbinare ...cronica.
0
Da, e nostimă apovestea, mi-a adus zâmbet și visare căci sunt mort după povești, mai ceva decât după ciocolată. Începutul e bun, prinde cititorul dar strofa a doua ar trebui șlefuită puțintel, și nu știu de ce, îmi pare neterminată, parcă lipsește ceva. Aceeași senzație la următoarea strofă. Celelalte sunt rotunde, împlinite iar ultima, cum a spus și Dana, jucăușă.
Mi-am permis o mică, foarte mică intervenție, cam cum citesc eu poemul, numai la strofele amintite.
odată ca niciodată, odată demult
mă cățăram în brațele copacilor
până la cer
și mă jucam de-a frunza
sub tălpile mele scoarțele murmurau
basme cu spiriduși și dragoni
în timp ce din palme imi creșteau cuiburi
de somn
odată ca niciodată, odată demult
mă arcuiam la marginea ploilor
ca un curcubeu
crescut din oala cu galbeni
a spiridușilor
odată ca niciodată, odată demult
în părul meu se împleteau toate
culorile
să moară de ciudă toți dar mai ales
ciorile
cărora le lăsam periodic pe casă câte un
dinte
de fată
cuminte
să nu lege
zorile
Doru Emanuel
Mi-am permis o mică, foarte mică intervenție, cam cum citesc eu poemul, numai la strofele amintite.
odată ca niciodată, odată demult
mă cățăram în brațele copacilor
până la cer
și mă jucam de-a frunza
sub tălpile mele scoarțele murmurau
basme cu spiriduși și dragoni
în timp ce din palme imi creșteau cuiburi
de somn
odată ca niciodată, odată demult
mă arcuiam la marginea ploilor
ca un curcubeu
crescut din oala cu galbeni
a spiridușilor
odată ca niciodată, odată demult
în părul meu se împleteau toate
culorile
să moară de ciudă toți dar mai ales
ciorile
cărora le lăsam periodic pe casă câte un
dinte
de fată
cuminte
să nu lege
zorile
Doru Emanuel
0
Dorulet ai perfecta dreptate,cum spui tu suna mai bine,si Ichiar am sa-ti urmez sfatul.Multi pupici pentru ajutor!
Alina
Alina
0
Obrazul meu e încântat pentru pupici dar și eu, pentru dedicație. Mulțumesc! Sunt fericit că am putut fi de ajutor și uite, am reparat binișor o poezie iar acum se lăfaie în toată frumusețea ei pe pagina principală.
Doruleț
P.S. Când mă gândesc ce teamă mi-a fost să nu vă supărați!
0
Porțile acestei case ,sunt întotdeauna deschise pentru tine.Ai fi probabil un bun consilier pentru toți de/reținuții din atelier.Te mai aștept,cu simpatie
Alina!
Alina!
0
Până la urmă te-am ascultat...am umblat la titlu.Ai observat?
0

de ce Apovestea nu-i Povestea? dacă îmi vei spune că ai pus a-ul cela doar ca să fie în ton cu primul vers nu cred că e îndeajuns
\"scoarțele care murmurau\" din strofa 2 au o tonalitate cam răgușită
titlul, zic eu, cere o schimbare,
o atmosferă cuminte, călimara din final salvează și dă surâs cititorului(adică mine:))
salut