Doru Emanuel Iconar

“trepte care urcă spre înălțimi nebănuite”



“Îmi colorezi retina prin cîmpuri de lavandă”
“urbe bătrână, stricată: femeie ori fantasmă”
“oraș de conservă“ “din a metropolelor salbă”
“care-mi promite cu degetele la spate încrucișate”
să “ascultăm parfumul în nuanțe diluate”
“tropăind printre amfore cu măsline” afumate
“ca într-un singur zbor toujour l’amour prin marrakech”

“Miracol născut din brațe răstignite,
“În straie noi”, “pe lângă zidurile cojite”
“vechi cabaret parizian” și “Turnu-acela înclinat”
“tăcându-și neliniștea unui altădat”
“înfrigurat precum aripi strânse peste urme de pași”

“neplâns” ți-e “caldarâmul ruginit”
“brăzdând cerul la întâlnirea cu eternitatea”
dar “cine știe
poate
că mâinile murdare nu pot atinge sufletul orașului dispărut”

“atâtea treceri peste”
“clădirile ce se unesc într-o singură umbră”
“prin fereastra de frunze văd două nuanțe”

“prind rădăcini în orașul acesta”
“bolnav de singurătatea”
“puilor mici și negrii din cuibare”
“pumn de semințe date
hrană luminii”
“În ciuda nepăsării noastre”

“în paloarea sublimă a zilei”
“lasă-mi apropierea nevindecată”

pentru că
“totul este un zbor
chiar și așteptarea”

“între umeri înghesuit
orașul”
“Pătruns adânc de-acorduri în canoane”

Doru Emanuel

Vin și eu cu întârziere. Este grevă, nu la liceul nostru. Ba, am dat și test la istorie. Mi-am petrecut duminica studiind.

Vreau să las câte o vorbă pentru fiecare.

Bia, sincere felicitări pentru munca depusă. Este enormă, știu. A meritat. Montajul este minunat, iarplimbarea oferită cititorului prin orașele lumii, de neuitat. Cu adevărat fotografiile, cuvintele lăsate aici, sunt „trepte care urcă spre înălțimi nebănuite”. Deci, treptele mele sunt potrivite.

De asemenea, felicitări doamnei Dana Ștefan, știu că a pus serioas umărul pentru ca totul să fie perfect.
Sunteți două doamne de excepție. Aveți recunoștința mea, pentru totdeauna.

Încă mulțumesc Biei pentru invitație. M-a onorat pentru a doua oară, mi-a dat ocazia să arăt din puținul ce-l pot oferi. Recunosc că am avut emoții, mari, așa, ca la o premiere. Unii știu, m-au văzut.

Mulțumiri celui / celor care m-au recomandat. Sper că prestația mea a fost bună.

Recunoscător pentru semnele lăsate

domnului Traian Rotărescu,

doamnei Cezara Răducu,

doamnei Adriana, „blonda” de la Cisnădioara, căreia îi trimit o îmbrățișare,

doamnei Maria Gabriele Dobrescu,

doamnei Florentina care nu a uitat, nu am uitat nici eu, mulțumiri pentru atenția cu care veghează drumul meu. Pentru fiul dumneavoastră: dacă îi este dat să scrie, va scrie.

Mulțumesc domnului Firică, căruia cu mare drag îi spun Firicel pentru frumoasele vorbe lăsate aici. Mă caracterizează atât de bine. Ai dreptate domnia ta, indiferent că ridicăm drumuri, case, orașe sau doar o viață, trăinicia se construiește piatră cu piatră. Îi sunt dator domniei sale și pentru Cisnădioara. Sper să vă pot răsplăti bunătatea.


Doru Emanuel

Copăcelul din poveste aduce mult cu un copil care, pe măsură ce crește, trebuie să își asume tot mai multe responsabilități.

Minunată ca toate poveștile scrisă de dumneavoastră. Are tot ce îi trebuie: simplitatea stilului, limbaj curat, melodios, se simte darul poeziei care însoțește orice text scris de dumneavoastră, morala este și ea prezentă. O astfel de poveste place, în mod sigur și celor mici și celor mari.

Doruleț

P.S. Mi-a plăcut mult poezia lăsată drept comentariu la poezia domnului Ioan-Mircea Popovici.
De ce nu mai postați poezii?
D.

Felicitări câștigătorilor! Felicitări agoniștilor! felicitări mai ales doamnei Florentina și domnului Norea, de care sunt mai apropiat în acest spațiu virtual.
Ce spuneați de maeștri? Vedeți, am avut dreptate!

Doruleț

Frumoasă imagine, George, în prag de răsfăț în culori octombrie, aducând mai degrabă a târzie vară, răsfoiești amintiri, în alb și negru.
Îmi place primul. Îmi plac imaginile pe care mi le sugerează.
La al doilea aș fi ocolit galben sau poate aș fi înlocuit “ploaie de toamnă” cu ploaie spre seară.
Nu știu. Dar trandafirul uscat mă duce cu gândul la amintiri dragi și-l leagă de primul poem.
Mă bucur că mai ești.

Doruleț

Probabil, încă nu sunt convins pe deplin, dar cum învăț alături de maeștrii, adică doamna Florentina, Bia, dumneavoastră, doamna Maria, poate veți îmblânzi căpoșenia ucenicului.
Dar îi dau dreptate doamnei Florentina, important este că învățăm.
Pentru acest lucru vă mulțumesc doamnei Florentina, dumneavoastră și Biei, pentru răbdare și explicații.
Treaba cu negațiile de la logică mi se trage. Acum o studiez la scoală. Si sunt bun.

Doruleț

De obicei cititorul de proză se plânge de lungimea textelor postate. Aici nu e cazul. Dimpotrivă, cel puțin acesta, le-am parcurs și pe cela dinainte, mi se pare prea scurt. Dar poate face parte din strategia de prezentare a romanului.
Titlul m-a incitat, sunt curios de ce l-ați ales. De aceea voi urmării episoadele care vor urma.

Doru Emanuel

Simplu, așa cum trebuie să fie un poem nipon. Îmi place, am calitatea de a vizualiza ceeea ce citesc, iar imaginile care mă însoțesc citind acest mic poem sunt somptuoase.
Aș avea totuși o întrebare: nu apare aici o personificare? A toamnei?

Doruleț

Încă nu mă pricep la o analiză așa cum se cere, voi spune doar cum simt.

Nimic nu mi se pare mai trist decât lipsa unei ființe, a unui prieten lângă tine în momente de tristețe. Nici măcar o pisică, un câine sau o pasăre care să îndulcească singurătatea, asprimea pierderii celui drag. Doar felinarul e martor al zilelor ce trec, el care, bănuiesc, a fost prezent și în clipele de bucurie.
Ce poate fi mai trist? Prezența acelui felinar subliniază îndeajuns singurătatea, pustiul.
După părerea mea nu era necesară dubla negație. Asta îmi spune logica.
Dar cum sunt ucenic, posibil greșesc.

Doruleț

Copacul își cântă partitura însoțind joaca vântului, lemnul sub apăsarea arcușului, inima ocrotită de aripa prieteniei. Iar cel mai bun prieten e cel care ne lasă să zburăm azi și mâine și în fiecare zi.

Doruleț

Ca să îndepărtez cele două negații, vin cu o variantă:

Doar felinarul -
mi-așteaptă de-acum pașii
pe vechea stradă

Doruleț

Septembrie rămâi, te rog,
cu-a ta melancolie
cu-al tău pelin atât de dureros

“peste rupturi și noduri
o mie de coduri
roluri
punți și poduri

în povestea mea
septembrie, stăpâne
rămâi încă un pic”


Doru Emanuel

Mult mai bine scris, propozițiile au prins nițică viață. Unele sunt bune, multe trebuie refăcute. Dar e mult mai bine, chiar dacă subiectul nu este nou.
Recitește paragrafele patru și cinci.
Nu-mi dau seama dacă ai lucrat pe text sau ți-a ieșit din prima. Înclin să cred că ai încercat să șlefuiești textul.

Doruleț

Un poem care a meritat pe deplin locul câștigat. Îl apreciez cu atât mai mult cu cât atmosfera nu mi-e străină, mi-e ușor să mă pun în locul băiatului. Stupina noastră este înconjurată de o frumoasă viță de vie.
Felicitări pentru steluța primită.

Doru Emanuel

Mi-ar fi plăcut aceea perioadă de naștere a credinței creștine, când totul trebuie să fi fost simplu, simplu și frumos.
De data asta m-ați prins în mrejele poveștii cum de mult nu s-a mai întâmplat. Poate subiectul fragmentului, sigur măiestria condeiului.
M-am simțit părăsit când am terminat de citit.

Doruleț

Îmi plac primele două versuri, apoi parcă... nu știu... o relație echitabilă în care doar unul plătește
Am recitit doar:

„între mine și timp
o relație absolut echitabilă
ne-mbătăm reciproc
ne omorâm tandru
eu plătesc”

„am un rid nou și-o durere mai veche lipită de tâmplă
o dragoste-n plus de incinerat
câteva obsesii falimentare”

„nu mai știu când am cules ultima oară brândușe ori nuci
toamnele”
îmi „trec neauzite prin câmp”

“beau din noaptea aceasta ca din ultima drojdie”
„distilându-mă în galben”

Prea multă tristețe. Sau doar eu o percep? Mă înșel? Posibil.


Doru Emanuel

Cred că este mai important cum spunem același adevăr, ce haină îi dăm, mai mult sau mai puțin potrivită.

Dumeavoastră ați găsit formulă mai nimerită, decât a mea, se simte mâna de maestru în ale scrisului:

“naturi solare suntem
osândiți să trăim în noapte”

Scriam, undeva pe la începutul verii:

“dăruiți cu priceperea de a cuprinde magicul
împletim chingi peste ochi speranța o aruncăm
peste umăr...”

http://linistedemai.blogspot.com/2009/06/papusi.html

Doru Emanuel

Teribilă moartea celor doi și totuși, cred că, o moarte demnă este darul dumneavoastră pentru poporul care și-a pierdut libertatea.

Mi-ar fi plăcut ca întreaga povestire să se regăsească în paginile unei cărți, aș putea atunci să mă pierd printre insule, aș călătorii pe corăbiile învinșilor și învingătorilor, deopotrivă, aș mânca și lupta alături de personajele dumneavoastră, căci pentru mine sunt vii. Sper să mi se împlinească dorința.

Aveți darul de a capta cititorul, poveștile au subiecte interesante, doar fraza dacă ar prinde puțină viteză.
Nu doar povestirea asta, mi-a rămas sufletul la Cain și Abel.

Doruleț

Iartă-mă, te rog, pentru răspunsul întârziat. Nu te-am uitat, prietene, sunt doar prins în multe proiecte și toate îmi aduc satisfacții.
Ai fost totdeauna îngăduitor cu mine. Fii și acum, te rog.
Mulțumesc pentru cuvinte. Pare că micul meu reportaj de ora 7 a trezit multe amintiri plăcute printre prieteni iar mie mi-a adus bucurie.
Mai treci, când ai timp, știi că te aștept.

Doruleț

M-a impresionat ultima strofă. Tocmai am vizionat niște imagini pe net, copii plângând și apoi, absolut întâmplător am intrat la acest poem. Impactul ultimelor versuri este șocant.
Nu știu dacă este vorba de Hiroșima sau nu, mai degrabă este imaginea oricărui conflict, de orice fel. Pentru că, de câte ori se neliniștesc vremurile, copiii sunt primele victime.

Doru Emanuel