Doru Dorian David

Carmen, patrulam pe aici ca un copil si te-am vazut scriind pe ziduri, poezie...

\"poate că între noi este doar o bucată
de țesătură fină, transparentă
și nu mai avem nevoie de poemele limpezi
altădată luceau și pe timp de noapte
mă puteam reflecta în inima ta
acum e târziu, acul magnetic
nu mai indică punctul tău cardinal\"

Un poem limpede scris cu inima! O zi buna

Daca am fi cunoscut numele iubitei tale nu era rau, zau asa... pote ca textul putea fi
sa zicem o dedicatie dar in care din pacate iti faci autoportretul,sigur apare si efemerida ce te lovea peste oraji... cred ca este vorba de drama unui tanar in plimbarea limbii pe raza unui cerc despicat... Cioran povestea despre acea cuta sangeranda, dar din pacate de
acolo a iesit cu tot cu limba si mintea lui de existentialist... Batrane ce ai scris tu aici nu se numeste poezie... este pe langa... chiar asa... reciteste textul... si nu-l da iubitei tale sa-l citeasca , vai ei...
tot respectul!ganduri marete! imi place versul \"curgea spre verticala întregului\"... imi este indeajuns

Apreciez frangerea versului si continuarea lui, curgerea dintr-un vers in altul prin adaugare de sensuri, putinta de a alege, de a te implica in dinamica versului:

\"scrie tone de praf vor cădea
peste ochii închiși de copil
se lasă noaptea \"

ori

\"despre scrâșnetul dinților și furie putem
desena tone de frunze vor cădea
peste mâinile întinse ale femeii\"

Da i-am urmarit prelingerea ca forma! un fir de roua ghemuindu-se insp(re) un cuvant!

Un vers direct, aproape rece care cauta si sustiene ideatia, care nu incifreaza ci descifreaza trairile, viata!
Este asa cum o dimineata rece de toamna in cre intreaga melancolie ingheata!

Da sunt zile si zile...

\"o zi în care fac lucruri extraordinare, alta când devin mărunți
abia atunci învață să sfârșească unul în altul\"

Nebuniile le las poetilor iar persoanelor din poeti intelegerea modului lor de a fi!

Ma las in voia partii finale:

\"mai aveam multe istorii de dizolvat
ne așteaptă un roi să ne dezbrăcăm în el

să găsim răspunsul în fiecare zi în palma celuilalt
ca atunci când îmi spui
bună dimineața, te iubesc!\"

“greșeala mea a fost că m-am închis într-un borcan curat”

adevarul este depate de borcan... mierea conteaza, dar cad nimeni nu mai gusta din ea vai noua! iti vei da seama ca raman doaR cuvintele (goale) VEI FI IN CURUL GOL ORICAT O SA TE IMBRACI... albinutele dragalase pleaca si ele in tinereteA AltorA... ASA AM VISAT... DAR NU DISPERA! POEZIA NU TINE O VIATA!

nu m-am oprit din lectura! ma gandeam la un semn final! dar este normal sa las si acum o urma chiar daca nesemnificativa! Zile frumosae!

Cu onestitate trebuie sa recunosc ca ai dreptate, sunt cateva generatii de poeti(remarcabili) care s-au pustiit, care nu exista... au fost pierduti... dar sa nu uitam ca ei au fost rebelii, cei care n-au pupat in cur(iarta-mi limbajul)... Grigurcu ce s-a mai chinuit in acest sens... acum, probabil ca este prea batran! Da, simtim acel viitor scurt si urma uriasa a timpului care ne-a mistuit! Nu stiu daca se mai poate face ceva in acest sens! dar este bine sa ne amintim dara! Este bine sa lasam un semn!

O zi buna poete!

Carmen, m-am uitat in oglinda dar nimic, am umplut un butoi cu apa m-am uitat in el si nimic.... acum privesc valurile amre ale oceanului si astept timpul in care apele vor fi precum linistea... acolo poate ca o sa te gasesc...

Da un poem in care hoinarim spre acel loc unde gasi-vom fericirea!

\"azi nu mă vei putea vedea cum te cerșeam
să mă pot întinde în tine ca o mare, de la apus și până-n vena cavă
nu mă căuta nici prin tunelele ce-ți sparg inima
și prin care am șerpuit atâta timp fără să mă vezi\"
O noapte dulce!

Daca cineva m-ar pune sa-l definesc pe Dume in cateva cuvinte as spune:
\" el cel ce imblanzeste cuvintele\" ori \"el care are puterea sa cuprinda in ele impacarea\" ori \" el care vindeca, ne intoarce la impacarea sufleteasca!\"

\"ca iubirea din vis/ rostită încet și frumos \" iata poetul!

Versul pornind din \"si\" adauga unor multiple ganduri esentialitatea dar si indoiala:

\"și nu știu dacă
pot privi
în mine\"

Da, este o maiestrie sa nu emiti sentinta, sa nu capatuiesti sufletul prin verdictul taios! lasi cititorul sa rasufle sa te imbrace sa te poarte in sine!

Imi amintesc cartea \" metamorfozele textului\" Iulian Boldea, ed. Ardealul, aparuta in 1996 la Tg.Mures... in care autorul facea referinte la \" Bacovia,
ruptura de utopia romantica\", autor V.Fanache! care il aseaza pe Bacovia intr-o lumina insolita, noua! O carte de referinta!

Pornind de la imaginea cercului bacovian care polarizeaza lumea deposedata de orice noroc, abulica, desincronizata de ritmurile vietii si universului , exegetul fixeaza in simbolul plecarii, al ratacirii starea fiintei poetice bacoviene... acel cerc in care se inchide, constient fiind de neputinta filozofiei de a umple golurile launtrice... de aici pustiirea ratacirea simbolistica.... noptilor, toamnelor, plecarilor si intoarcerilor, ploilor... ratacirilor de sine!

Da un poem de exceptie, darnic, si bland!

Repet:

\"aș da totul și
m-aș dezbrăca de umbre
iar Dumnezeu ar uita
să mă trezească dimineața

sau ca iubirea din vis
rostită încet și frumos\"

O zi buna!

Pentru a fixa o cale spre acest poem incerc o mica digresiune care releva cateva puncte de reper, de sprijin in demersul acestui comentariu!

Iata!

Grupul oniricilor,( Dumitru Tepeneag, Leonid Dimov, Daniel Turcea, Sorin Titel,Virgil Mazilescu, Iulian Neacsu...etc)vin sa se opuna cu vehementa dogmelor institutionalizate! ei au refuzat servitutea si umilinta, abordand
negarea realitatii prin exercitiul oniric, purificator, beatitudinea estetismului inlocuind brutalul, realismul grosier!

Pe de alta parte Noica(infrant)deschide calea refugiului in cultura , un fel de rupere de social de dogmatismul politic, retragerea in cultura in sferele elitiste ... in aceeasi categorie: Plesu, Liiceanu, Steinhard...Tutea care a ocilat intre cele doua extreme; tanar leninist infocat, la senectute mare democrat, adaugati pe lista pleiada scriitorilor care au trait in puful societatii comuniste! Eeei, dar care dupa parerea mea au profitat socotesc benefic, atat in socialimul utopic cat si-n democratia utopica si ea(care au apucat si aceasta forama de manuit oile domnului) , baieti isteti nu-i asa?

Da... acum sa intram exabrupto in miezul ideatiei care defineste pozitia expusa, sorgintea gandurilor care o traiesc:

\"tertium non datur
că două sunt și femeile
cele care trăiesc în bărbați
și cele care trăiesc invers
convins de aceste (tot două) adevăruri
am decis să scriu despre tot ce îmi cade
sub simțuri\"

Eu chiar am scris ca dualitatea este indoielnica, ca filosofia duala este perimata.... ca exista intotdeauna o cale de mijloc ... intre viata si moarte ne infruntam cu destinul, intre noapte si zi ne confruntam cu crepusculul, intre nu si da care matematic ar deschide caile infinitului exista un puct zero acel nimic greu de suportat... iata de ce a te aseza intr-o regula inseamna a te inchide de viu, a te limita, este asa cum verdictul care capatuieste!

Dar sa nu uitam ca aceste zbateri nasc poezie!

Este clar ca dualitatea este privita ca punct de reper... poetul dezvolta in trupul poemului gandul sensului existential care se pare invie poemul ii da amplitudine aripi

\"îmi urmez instinctul ori de câte ori
mă atrag în absidele sale accentele
pentru ele am cea mai mare slăbiciune
lupta cu sensul mi-a consumat deja jumătatea de sus
acum aștept replica con-sensului cu cealaltă
mă declar de pe acum un erou care promite
am destule bănci în care îmi păstrez rezervele de înțelepciune
pentru celelalte zile de joi\"

Finalul poemului este deschis spre poezie, spre inefabilul ei! ea exista si se naste perpetuu, se simte se face prezenta permanenta ei in firea lucrurilor:

\"metafizica mea esență literară
a ales să își descarce feromonii
în cele mai aglomerate locuri din lume
și cele mai puțin sigure
nu zic cimitirele
că mă vor acuza viii de plagiat
dar în orice caz
cel mai populat loc din lume
a fost și rămâne în continuare poezia \"

O zi buna

Calin, acesta este un poem in care cuvintele sunt \"de neclintit\"... ma raliez semnului stelar pus cu plecaciuni! O zi buna!

Iau de asta data strofa care m-a uns:

\"dar eu nu știam să mă prind cu mâinile de
coama care îmi flutura prin sânge
nu aveam curajul să mă arunc
în mersul lui alb
să mi se tulbure ca într-o apă limpede
umbrele malului\"

Un poem fain, batrane!

O femeie pe o banca, geanta, universul cu multe buzunare... el si fiinta care il locuieste(o femeie)... ea, se ridica si pleaca!

\"istoria se repeta
și în ziua de marți
deși în geanta încăpătoare
o imposibilitate de Kafka
înghesuia în colț rujul sidefat
un lac pentru lebedele de seară\"

Un joc controlat de o minte ascutita, analitica, pornind de la simplitate/amanunt/realitate la imagini ample, imprevizibile:

\"rujul sidefat
un lac pentru lebedele de seară\"

\"toate zăceau pe fundul indiferent al titanicului de umăr
înainte ca o mână subțire de sus să le pună în ordine\"


Apoi acel inefabil Sorescian... ori Kafkian in care explicatia este abulica,
are efect de neliniste, de metafizic, de neputinta... de neimplinire... acel ceva care umple nimicul... dar strea de nimic este coplesitoare, ucigatoare...


\"a urmat întâlnirea neanunțată de nimeni
.....................................

ființa care locuia în el de multă vreme
a scos capul tulburată de lumină
și-a întins mâinile neajutorate
ca pentru rugăciunile începătoare
a întrebat de ce există mai degrabă ceva decât nimic

Iata retractilitatea, inchiderea/retragerea in sine, angoasa:

\"și pentru că nu știa nimeni dacă există totuși ceva
s-a întors în berna din care a apărut
trăgând după sine și fermoarul

Si toata povestea ca o istorie ce se repeta:

\"s-a ridicat cu înțelepciune de pe bancă
ca să-și continue enciclicele peripluri
pe meridianul masculin
trecătorul masculin
potrivindu-și cu mult calm geanta pe brațul mai alb
gândind cum să mai răstoarne încă o dată lumea!

Am plecat, o zi buna!

O pana fina de clasic lasa in urma ei acel scris trecut prin inima! claritate si blandete, luciditate analitica, vis si realitate....

\"Când îmbătrânești totul ți se pare posibil. Și știți de ce? Fiindcă - paradoxal, nu? - ai atât de mult timp să visezi! Să te imaginezi în ipostaze, la care nici măcar nu te-ai fi putut gândi atunci, când sub aburul dimineților reci îndeplineai ritualul de ani și ani, cel al faptului că trebuie să pleci spre același loc de muncă, imuabil, să vezi aceleași fizionomii, dulci-acrișoare, să porți aceleași dialoguri terne, dar de bun simț, să faci într-un automatism feroce aceleași lucruri...\"

Intrezaresc o poveste captivanta.... o sa fug repede sa vad acel loc... dar va rog, nu uitati acele scaune... in care sa ma asez singur cu gandurile mele! O zi buna!

batrane un poem care ma bantuie! am uitat sa-ti spun o zi buna si ca te mai astept!

In cochilia ta ma simt si eu bine... simplu si direct m-a pus pe ganduri... eu sunt doar un miriapod in trecere... fain batrane!

Silvia un poem reusit in care gandurile se imbraca intr-un cantec mladios cu metafore proaspete! ma inghesui in partea de final care arde!


\"gata-gata
ne umplem de apă și ne întindem pe țărm
să ne admire cocorii formele de lut și cămășile moarte
lăsând urme de vis englezesc pe nisipul cald\"

Un poem care curge marinimos, stau o vreme in ultimile strofe care m-au strans mai tare in ele:

\"un bărbat liber face ce vrea
nu ce trebuie”

mă uit
în umbra mea îmi dau seama că
nu știu cum o s-arăt
când voi fi
liber\"

intrebarea simpla care se impune este; cand poti sa te cunosti pe tine insuti?
rezultatul este catastrofal... a te cunoaste pe tine insuti ar innsemna tot universul... inchiderea lui Dumnezeu in tine/om/in noi... indemnul este inaltator!

Iar eu fac ce fac demult... de la Eminescu la Blaga si invers! poemul clasic ramane mereu si mereu modern, cand inseamna, cand se numeste poezie... de aceea ma bucura versul tau... imi amintesc cu nespusa placere si incerc soptit un vers memorabil care face parte din noi, care ne marturiseste si ne tulbura!



Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

si nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugruma vraja nepatrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-



si-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micsoreaza, ci tremuratoare

mareste si mai tare taina noptii,

asa îmbogatesc si eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister...


Da, poezia naste acel cumul, acea inima care aduna, se umple de acele trairi devenite simbolice/eterne... nu putem sa trecem dincolo decat prin iubire?

\"el îmi colorează inima
cu ploaie
ca o certitudine\"

O noapte dulce!