Poezie
Năluca albă – calul ucigaș
1 min lectură·
Mediu
și totuși el nu părea că ar vrea
să rămână prea mult în urmă
tropăia în jurul meu
cu calmul lui budha
renunță mi-a zis
nu vezi că ești mai caraghios decât mine?
chestia aia pe care o tot
cari după tine
nu ajută la nimic
arunc-o și încalecă-mă
trecătorii se dădeau în lături
cu mult respect
nu mai văzuseră un cal atât de mândru
să se poarte cu drumețul
atât de politicos
scuturându-și ochii de vederea lor
își împingea pieptul
înainte
de parcă ar fi dorit să tragă în nările mari
tot aerul din lume
și să mi-l întoarcă mie
dar eu nu știam să mă prind cu mâinile de
coama care îmi flutura prin sânge
nu aveam curajul să mă arunc
în mersul lui alb
să mi se tulbure ca într-o apă limpede
umbrele malului
nu m-am lăsat călcat de zmeii lui nebuni
și l-am pierdut definitiv pe drum
așa am devenit pregătit să scriu aceste rânduri albe
despre calul meu ucigaș
022.936
0
\"dar eu nu știam să mă prind cu mâinile de
coama care îmi flutura prin sânge
nu aveam curajul să mă arunc
în mersul lui alb
să mi se tulbure ca într-o apă limpede
umbrele malului\"
Un poem fain, batrane!