Dorina Șișu

auzi? s-a dus. cascada a împins din spate un gând. m-am trezit în ghemotocul unei vieți străine. ah, ce mult am iubit viața! și iubirea? da, și iubirea. atât de tare am iubit încât m-am trezit

doar o chestiune defect e actul final din teatrul vieții din mână în mână transmitem preludiul cazului pierdut și e mare lucru efortul de-a deduce chestiunea umană uite cum razele

vina mea? o vibrație aberantă care zace în zece blănuri ce verdict? care viață? mi-am adus aminte de pasiunea furtunii de vară și-am comparat starea ei cu viața ceilalți oameni urmăresc

dadaistul din tine nu se pierde pe coline îți vine perfect pe oase sper să-ți placă lipsa cuvintelor otrava în supă nu ți se potrivește ai pierdut numărătoarea și părerea mea de rău îți vine ca

Cum a intrat în parc, piticul a început să dea câte-un picior în toți teii din calea lui. Era o zi de vară foarte călduroasă, de aceea nu prea era lume, numai câte un bătrânel pe băncuță, privind

Mi-am agățat părul în timpul tău. Ascund privirea în zorii făcuți de umbre noaptea. Am uitat să plec din colțul gurii tale, am rămas să mă închin sărutului. Las pradă iubirii atingerea cuvântului

- Trebuie să dovedești în viață. Viața nu e un capriciu. Te supui ei. Nu te întreba de ce. E un cadou. Trăiește-ți cadoul! - Nu am desfăcut ambalajul. Cred că e târziu acum să încep. E târziu. Am

lângă cizmele ofițerului Grig s-au așezat pantofii doamnei niște pantofi de lac în culoarea macului care plângeau lingvistic doar râul Liffey din mijlocul Dublinului poate să-ți spună adevărul

și tu te-ai întrebat ce este nemurirea? exist. exiști. moartea ne-a murit. ce sorți ne joacă pe la tâmple? există porți în suflet? nu e păcat iubirea mea, să fie vis și zorii să-l omoare? un drum

Pas de doi nu știam că pasul făcut nu mă plânge poemul acesta ce-mi curge din sânge deasupra veghează lumina din vest distanța mă tace distanța dă rest absolut lumina întoarce o lege apune

pe cine întrebi de grabă? femeia ta cu șolduri nu știu cum a spart insula-n patru a dansat cu irlandezii până dimineața și după 40 de ani s-a apucat să scrie poezie zice că-l aude pe Joice în

pământul acoperă cu 32 de vânturi vinerea de 13 păcate în fața unei grămezi de templieri uitați pe rug arde și acum sângele din Sangreal cenușa formează cerul iar oceanul de care pomenesc

ne-am trezit deodată copaci ne-am trezit că privim în jur la oameni și această suferință s-a întins precum Mâna Maicii Domnului am devenit supradimensionați se fac mereu două echipe de

e curios să știi să mori fără să te întrebi cum și de ce pui întrebări la pachet redus cu 50 la sută și vezi dumneata prietene grăbit că nimeni nu-ți răspunde lasă visele copilăriei și

m-am desprins de mine și m-am trezit bătrână mă scarpin cu silă în urechi cu mâna pe care ai sărutat-o ai făcut gaură în cer de promisiuni cu vorbe de duh și de iubire au luat-o îngerii la fugă

trecerea noastră umilă se repede la gât și ne spune ascultă cum șuieră piatra și cum suspină de tâmplă-ți mai trece secunda pe marginea clipei mâna se face noapte doar ochii mai respiră o

Încerc să deschid ochii. Lângă mine cineva tușește. Nu e vocea mamei. Unde sunt? De ce nu mă pot mișca? Îmi este frig. Îmi aduc aminte că l-am visat pe tata. Era o umbră și mă certa. Nu l-am

mă doare amestecul de noi luat separat pentru că vântul îți mai știe rătăcirea îți odihnești singurătatea pe un ochi și stai într-un picior crezând că echilibrul vine de la sine lumina atârnă de

Am ajuns la gară și astfel am scăpat de acest dialog prostesc. M-am așezat la coadă să cumpăr bilete. Pentru ultima dată respiram în Focșani, cu o curiozitate mărită, încercând să identific mirosul

nimeni nu a privit în noaptea plecării, nimeni nu a iubit depărtarea, toți au scormonit sensuri. fala de-a ieși în fața oamenilor spunându-le că nu e om mai om ca el, fala acestui trecător fără

ochiul rupt seacă în poala pământului gura înghite aerul din praful gropilor noaptea coboară în patimi de sexe pe morți în morminte cuvintele se spală între ele punctul e semnul de

tăcerea mă roade eu caut iubirea agăț timpul de pietre de timp nemurirea când numele tău în scut mă preface sunt foc ce nu arde sunt dor ce n-am pace mi-e inima-n hău prin munți și pe

Sunt momente pe care nu le pot scrie. Sunt scene comune, căsnicii în care bărbații își bat femeile. A fost ciudat sa aud o palmă data, acea atingere… nu pot să scriu asta. După șapte ani de căsnicie

am crezut că nu există goluri sau oameni care dau cu piciorul în inimi așa de mult am crezut încât am devenit femeie și-am început să iubesc până am uitat de mine atât de tare m-am depărtat că