Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

gala de excelentă

1 min lectură·
Mediu
strângi din ochi și potrivești viața în dreptul tău
atât cât să-i simți suflarea în față
atât cât să vă potriviți pașii
ori gândurile să i le auzi pe furiș
ajungi pe vârfuri să atingi un cais înflorit
ajungi un străin în apa irlandei dacă nu atingi cu mâna norii
adunați pe coasta de vest
ajungi să nu-ți mai ajungi
să te întrebi dacă ești pe partea dreaptă
pe stânga
ori în centrul vieții
pentru că aceste „pentru că-uri” sunt bătăi pe loc ale soldatului din tine
sunt fricile ascunse sub ruj de femei
pentru că nimeni nu te cunoaște atunci când strângi din ochi la propria ta gală
12 martie 2016
034968
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
112
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Dorina Șișu. “gala de excelentă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorina-sisu/poezie/14089733/gala-de-excelenta

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
puternice și cuvinte potrivite lor!

și eu te citesc și mă bucur de fiecare dată când ating aceste cuvinte ca pe o creangă de cais înflorit!
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Apuci ''viața'' care s-a deplasat înspre extremități, atrasă ca de un magnet de nefiind, și o pui în ''centrul'' ființei, pentru a orbita în jurul sinelui, îi ''simți suflarea'' puternică ''în față'', dezfoliind ''fricile ascunse sub ruj de femei''.
Oscilăm în viață, în sus, în jos, în ''stânga'', în ''dreapta'', și avem nevoie de un sistem care să ne arate întotdeauna centrul.
0
@dorina-sisu
Dorina Șișu
Ottilia, draga mea, multumesc!

Domnule Rachieriu, ce să facem?! gândurile noastre poate sunt prea ascuțite, firave, atât de alunecoase că nici nu ne mai suntem. Vă mulțumesc pentru vizită!

Cele bune cu pace in suflet, vă doresc!
0