DoG

Legănat de atâta vânt, Am adormit într-o culoare pură, Și simt în mintea ta atâta ură Că imi sufocă acest rând... Și-n dans de ploaie pe asfalt, Am învățat să-ți număr mersul, Indubitabil leg

Poate că n-ai gândit vreodată Că ochi comuni, în tine pot vedea, Mai mult decât încape-n trup și minte Și nici să lasi deoparte lucruri sfinte, Dar nici să te-ngrădești în propriul

Și totuși scriem, Ne opunem, ne zbatem, murim... Și totuși scriem; Scriem cu gândul, cu vorbe, cu sânge, Pe buze cărunte stagnăm; Și totuși scriem. Și nu te-nșeli de crezi că totu-i doar un

Ascultă cum plânge zăvorul, Murmură ud în perete tabloul Și pe pat... acelasi cearceaf; Pe perna te se așterne praf, De atâta timp plecat, dar nu mă uiți, E greu să uiți... E și mai greu

Zâmbește iubito la ochii ce sugrumă sărutul, Zâmbește iubito la tot, E o lume în care mă întorc, La orice pas… și bat din pleoape prezentul Și iată iar cum stăm, zărind în gol: O altă față

Palid de umbra felinarului, de fumul greu ce mă apasă-> vorbesc de parcă mă auzi, iar tu auzi… auzi de parcă mă întelegi. Multe trec în urma unui spirit adormit, căci prea puține au rămas în viață

Catarg adormit în vaste corăbii Se clatină-n umbra palatului mort, Deluzoriu, amar, din turla-i de lemn, Sibilinic dorm epavele-n port, Ce țărm îngroapă în somn naufragiul? Când palid de

Melancolice inimi, ușor derutate, Amărâte ființe mă strigă mereu, Mă cheamă pământul departe, Mă strigă în noapte... Îl strig si eu, Agnostice lacrimi pe fruntea-i amară, În inima-i moartă,

Cu pletele-n vânt... simt, Simt marea, luna, te simt mai aproape, Pământul nud, sau poate mi-e nudă chiar moartea, Ascult, ascult pașii tăi, o umbră-n otravă: Cu alge în mine și alge pe

Sărut agonizante aripi Și-n zbor de aripi, aripi cad, Mătase-n păr de trandafiri, Oglinda mea, un geam descătușat, Respir anorexic, bătăi de furtună, Grotescul din mine trosnește cerneală Și

\"14:30,fiica mea doarme Fetițele care i-au fabricat pijamalele sforăie ușor la celălalt capăt al lumii iar în dormitor, fiica mea doarme e 14:30\" 14:25,și timpul trece Gândul ce-mi trece

Trecut-au anii-n colțuri de stejar Și peste trupul meu, Trecut-au anii ; Azi solitare, brațele-mi de var, Îți strâng la pieptu-mi mâini de plută, Azi solitare, iar si

Eram copii, te așteptam, Pe calea ta eu bântuiam apusul, Înfrigurat mă întorceam Să îmi îngrop în lacrimi plânsul ; Cu ochii reci suflam în lumânare Și-mi zgâriam cu mintea trupul, Plecând,

Era bătaia unui clopot în sicrie, O pasăre morbidă, Un vânt plutind deriva inocenței... Și iată iar murind în mine,moartea : Un vânt etern de pene arse, Și inima-mi e un adânc

Plouă sedentar, sufletul îmi arde Trandafir al morții, inimă ascunsă Ah ! Tu caldă ploaie în acid de lacrimi… Ucis-am a ta umbră muribundă ? Nu plânge tu, cavou al tinereții mele Căci

Aștept și iată! Noaptea trece, Aș vrea să plângi, aș vrea să râd, De ce nu-mi dă pământul un mormânt? Căci iată! Trupu-mi stă de veghe, Așteaptă, râzi în timp ce plâng? Ce marș funebru-n pașii