Poezie
Mastile demonului
2 min lectură·
Mediu
Aștept și iată! Noaptea trece,
Aș vrea să plângi, aș vrea să râd,
De ce nu-mi dă pământul un mormânt?
Căci iată! Trupu-mi stă de veghe,
Așteaptă, râzi în timp ce plâng?
Ce marș funebru-n pașii tinereții!
De ce-ai trăi? De ce-ai muri în umbra vieții?
La cârma crucilor de plumb…
Ai vrea să pleci? De ce-ai venit?
Sărmană umbră, ștearsă efigie,
De ce-ai fi tu un om între o mie?
De ce trăiești? De ce-ai muri?
Aș vrea să uit, aș vrea să-mi amintesc,
Un demon cerului și iadului un înger,
Să mor? Dar iartă-mă, trăiesc!
E ros de viermi al primăverii lujer;
E foarte frig, văzduhul parcă mușcă!
Socoți cavou al nemuririi, moartea?
Te-aș întreba ce-i ziua, dar ce anume-i noaptea?
Îți pare cerul colb de pușcă?
Tu, care-ai luminat a morții față,
Tu înger decăzut, cuptor masiv de ceară
O! Stea a dimineții, ființă blestemată,
Sădit-ai tu în mine-a lumii fiară?
Urgie grea, O! Gând ce moarte-aduce,
Asemeni unui clopot spart răsună,
Tu, iad în răzvrătire, cerul plânge!
Un demon ești și eu vazut-am înger…
Nu mai veni, dar nu pleca
Căci mor, dar și trăiesc prin tine
Și trupul tău, un cimitir de flori,
Mă înfiori, un demon viu în mine?
De ce-ai pleca? De ce-ai mai sta?
Iar tu? Pocal de plumb, miros de sânge
Ah! Plouă iar… dar cine plânge?
Căci drama ta e pas al morții
Și curge-n vals materia funebră,
Iar pieptul lumii, sărmană cruce a nopții,
Pierdută printre scânduri rupte.
Părea o vatră de amintiri, pământul
O! Demon trist, privești lăuntric ochii ce te-nșeală?
Cătând spre ceruri porți de smoală,
Îți sapi cu sufletu-mi, mormântul ?
Beție în ochi dulci de labirint satiric,
Voi lupi amorezați ce vă-mbătați cu vise
Voi nu vedeți în inimi răni deschise
Voi, măști de demon, îngeri ai nefirii…
002.631
0