Dans cu surâsu-n gât
Îmi plimb haihui absențe îndărătnice de mine impudic deșirate printre zdrențe și piruete adolescentine ventriculul drept mi se face covrig ascuns sub tâmpla ta stângă dacă aș vrea să strig aș
colind inutil
Colind inutil îngânat cu jind după dictare colind peltic într-un picior de grai răgușit atârnând tiptil într-o duminică banală printre stele chioare cu aere de crai de un colț de
Andante ma non tropo
alergați dar nu tropăiți striga o voce dizolvată-n clar de lună beată vârcolaci hămesiți se făcea că așteaptă în zadar mură-n gurăcască ținând morțiș de șase vântul strângea din dinți pentru
Zbor frânt
zbor frânt spuneai ca sunt trăgând de fire să se deșire ai somnu-ncercănat de atâta noncombat zidind silabe sparte pe câmpii lui Marte sine irae spuneai de la Tacitus citire cu desinența
Adulter
Mă-nșală simțurile cu absența mea din mine lipsa îți miroase a întuneric cu turle trâmbițele irosesc destine măsurabile alfanumeric ceața îți bântuie imanent țipenia flască și fum mult fum mă
Zidul plângerii
Te smulg din zidul îngropat, înalt târziu ascuns în sine, din drumul șovăielnic mă abat cu greu, cu frică, cu rușine. Mă îndoiesc pe același zid adânc, cu gust de crematoriu, revoltele în
Cântec de adormit părinții
Și am să tac și am să ascult așa cum n-am făcut demult, nicicând, mirosind a cozonac, și am să încerc, berc semicerc, să fiu adânc… Năvalnic ciorchine de gânduri veline îmi țiuie-n
Y
Coarne ascuțite, coadă de berbec, arătarea nu-mi dă pace. Dau să trec indiferentă, cu ace- lași pas nemuritor și sec pe lângă, nu-mi plec privirea, nu mi-o pângă- resc. Îmi suflec doar o
Captivitate
Averse de gânduri perverse ne întinează privirea netrează. Diverse lacrimi neșterse închid o colivie pustie. București, 14 oct. 1992
Cunoaștere
Nu traversa pe albastru îmi șoptea piticul, te paște un dezastru, linia vieții e-n recul planetar, Marte retrograd te-așteaptă la cotitură… Un zâmbet nomad de dincolo de geamandură juca
Grup statuar
Hai să ne mințim puțin, eu ascult cum taci tu din unu în unu, tu privești liniștea pașilor mei plebei până când alergând- nu mai e nevoie de cuvinte- secundele o iau înainte tic-tacul
Insomniacală
Hamal de vise, noaptea mă bântuie palidă hoinărind transversal prin ferestre închise de suflet, epură lălâie sau doar invalidă, curge tabagic printre jaluzele de carton sau zgură până când,
Așteptare
Pleoapele ascund golul profund, mintea ascute gândurile mute, mâinile tac, uman abac de zile deșirate din eternitate, petale oarbe din timpul de soarbe avid rid cu
Idei
Secret distilă-n retorte alt alfabet. Cohorte de gânduri și idei ne colindă prin aorte. Scântei de minte și de suflet ne fac mai zei?
Aparență
Mă tem că mai demult, fără să știm Am cam murit Subit Și anonim. Doar ni se pare că trăim, Stupidă inerție Amînată sine die De un autentic înger prim. Și totuși încă ne iubim Din
Frica de întuneric
Un gînd isteric Mă așteaptă-n întuneric, Îi simt pînda Că-mi vrea osînda. E cineva În urma mea, Mi-ajunge-n ceafa Răsuflarea de Caiafă. Două fosforescențe Îmi sfișie mintea in
Fapt divers
Orbi inculpați Dinainte vinovați, Doi sărmani Oedipi Și-au ars propriile aripi Să nu-și petreacă zborul Scrutînd viitorul. Ceva au văzut, Ochiul mut Și cicatricea de la umăr Simt
Mai bine
Mai bine erai opiu Decît să fii tîrziu, Mai bine erai foarte Decît să fii departe, Mai bine erai, Decît cobai, Mai bine Decît mine, Mai Stai.
Zei sau lachei
Nu vezi că stelele pîlpîie, Timpul se bîlbîie, Aerul gol se rotește între noi Din doi în doi? Cine sînt eu, cine esti tu: Totem și tabu, Zei Sau lachei ?
Suflet orb
Singură și goală ca o lingură privirea nu mai vrea să lumineze. Două proteze mint frumos, aproape sănătos. Bucuresti, 15 decembrie 1992
Destin
De fiecare dată și Ană și Manole, Albă zidire și simultan fîntînă Îmi caut umbra rătăcind pe sub cupole De timp ucis și îngropat pe lîngă stînă. Sugrum ecoul gîndului ce sapă Necruțător,
Joc de gleznă
Joc de gleznă zâmbind somnoros a deznă- dejde cu miros de rouă ce stă sa plângă ori să plouă îngă- duindu-mă nătângă. Pitesti, iunie 1997
Deja vu
Cioburi de timp apus Dintr-o clepsidră spartă Zgîrie Aprig, cu furie, Taie, nu iartă, Cu
Liniștea sferei
În noaptea arsă ultimul dans pe un zâmbet stins și translucid, pustie tăcere stropită cu acid grăbit, neiertător, fumans. O trecere, un fel de trans: pe cerul nud stele ciobite fumegă par
Pasărea flamingo
Dacă am ști dinainte n-ar fi nevoie de cuvinte. Poate că gura e de vină, prea intimă și prea străină, poate că ochii mint, fără să vrem gândul - ucis totem. Singurătatea păsării
Între/bare
Privesc o fâșie de cer, adânc și cu sete inspir, expir și renunț să mai sper... Ritm alb contractat de un
Mnezotimp
Ploaie seacă, dulce-amară răsărind uscat dintr-un orizont senin și plat dinăuntru spre afară, plouă cu miros ciudat de praf, întuneric, vreme impară amestecate într-un aparat de
Lacrimi care dor
Pe faianța sufletului tău lucios alunecă o lacrimă ipocrită de sus în jos într-o tăcere stropită de atâtea ploi căzute peste și în noi. Sufletul meu higroscopic și delicvescent incapabil
Între mereu și prea târziu
Nu mai știam unde mă termin eu și începi tu. Mi se cam făcuse frică de mereu, deși mi-ar fi plăcut să rămână așa: un cerc și 2?. Doar întunericul mut din privirea ta a tremurat
Durere introspectivă
Mă dor eu pe mine mă. Un neuron chior și chircit se uită cu ură la mine. Lacrimi străine ard obrazul sub fard. Un țipăt rotund alunecă, se izbeste de fund si de pereti, fără să se
Diftong cifrat
Suntem două vocale mute într-un cuvânt inexistent ce definește un ritual, sunete dispărute într-un prezent neeuclidian și virtual. Vă rog să ne rostiți pe rând și simultan, de sus în
Cum arată
Cum arată o silabă de suflet Tăcută în șoaptă Și luată amanet? Ca ora exactă Spartă pe parchet, Fosforescență necoaptă.
