Deshidratare

da, uneori simtim nevoia sa ne \'hidratam\" corpul ne-o cere, in diferitele moduri. La tine observ o \'foame\" mai altfel. Muscatura din carne, din materie, din trup, are drept consecinta mirosul de mortaciune. E o muscatura si o hrana necesara ,totusi, altfel nu se poate supravietui. Mistuindu-l pe celalalt te mistui pe tine intr-o simbioza cu celalalt. De aceea si dorinta de a domina universul celuilalt. Insa impulsul de a-ti duce pana la capat gestul \"calcarii\" trupului, ramane nefinalizat, deaorece intervin doua lumi, cea materiala, reprezentata prin carne, trup, si cea imateriala, cerul, reflectat in ochi, ce face imposibil gestul. De aici si disputa intre ratiune si sentiment, intre minte si nonminte. Asezarea craniului in brate si smulgerea neuronilor acuzatori are drept scop de a depersonaliza si schimba. Daca inainte nu ai facut gestul rewspectiv ,acum, dupa \'operatia\" respectiva, arunvand la cos ratiunea, ramane doar un golem, un rest de om care fara remuscare musca din carnea celuilalt, il calca si apoi merge mai departe, as zice eu, fluerand.
Toata operatiunea aceasta simbolica, pe care poetul ne-o arata, sugereaza o lupta a spiritului impotriva materiei, o lupa a necesitatii impotriva impulsului, o lupta a contrariilor, fara de care viata nu ar putea fi completa si s-ar deshidrata inainte de vreme.
Ca structura, poemul poate supara prin unele repetitii ( raman..., calc-calcand) si un pic poate e prea descriptiv, in anumite momente. As renunta, dupa mine la conjunctia \"si\" folosit des, lasand poemul un pic mai ermetic. Dar desigurt, asta e doar parerea mea. :)

Bogdan Nicolae Groza, iti multumesc de trecere si pentru apreciere.
te mai astept

mia placut mult \"văd cerul din ochi și rămân cu el\"... poemele tale se prind una de alta ca intr-un lant... am citit mai multe si am observat acest lucru...

semn de amicitie si apreciere

Paul Gorban, îți mulțumesc de semn și pentru apreciere.
Cu aceeași consedarație

Considerație.
Erata

multe simboluri, aparent greu de urmarit si de integrat intr-o viziune cosmica unitara, dar evidenta intentia de a sugera ca eul liric se despovareaza de constrangerile interioare: \" îmi așez craniul în brațe
smulgând neuronii ce mă tot arată cu degetul
unul câte unul\"
gestul renuntarii la orice fel de \"tipare existentiale\" si eliberarea de constrangeri este sustinut, in final, prin contrastul dintre real si ideal:
\"transpir restul de om din mine
pănă la deshidratare\"...
aprecieri, amalia

Amalia, iti multumesc de trecere si pt aprecieri.
te mai astept

un poem in care trebuie sa te concentrezi, sa citesti, sa fi atent sa ii urmaresti subtilitatile. insa acest demers uneori te face sa lasi totul lehamite... asa ca ai putea incerca o aerisire. desi este mult mai bine ceea ce scrii acum, fata de ceea ce scriai, inca mai e loc de corectura, de sters.

totul este prea brusc, rapid, ma ameteste, ma dezorienteaza, or ar fi mai bine o incetinire, cuvintele sa curga. ai tendinta de a le brusca. potoleste-le, stavileste-le in sufletul tau si lasa poemul sa curga

oricum este frumos, imagini frumoase.. dar se poate mai bine

cu simpatie
ella

Ioana Florea, intotdeauna este loc de mai bine, iti multumesc de trecere si pentru apreciere.

de câte ori vă citesc poemele regăsesc o atmosferă de basm, într-o lume reală, subtilități îmbrăcate în mătăsuri dar care foșnesc greu, iar aici,un trup ca un turn în care stau deopotriva demoni, îngeri, oamnei, cuvinte într-o simbioza aproape perfectă....cu prietenie,

cezara răducu, mă bucură spusele tale de tâneră rafinată
și-ți mulțumesc de trecere și pentru apreciere.
te mai aștept