dinu decuble

Aripile tale, nu știu cum se fac din încheieturi moi, câteodată. Atunci lași ochii în jos ca niște mărgele prea largi pe o ață. Doar pulsul care mai zvâcnește apatic în trupul dezagregat de

Dragostea urcă ca o flacără vie răsucindu-se în carnea mea uscată. Atîția ani, atîtea femei au trecut pe lîngă mine, lingîndu-mă cu vîntul lor gol Și deodată ai apărut Tu.

Corpurile cîteodată întregi și mai grele cîteodată mai aproape de aripă.

Și au ieșit viermii din ea ca să-i mănînce buricele degetelor și pumnii cu care-și ducea țipătul de plăcere la gură.

Carnea ta face cît un corp Întreg Cînd te iubesc. Fiecare loc în care te îmbini începe să zboare în mine Ca un fluture ușor neterminat Doar să te ating... Și te simt Ca pe o amețeală a

Parcă te desclei Dintr-un corp și simți doar oboseala Care apasă pe umerii tăi Deodată A tuturor lucrurilor.

Fruntea ca un zid de care nu trec decît cuvintele Mai tari ca niște sîmburi pe care-i sfarmi între dinți. Taci și simte-i. Amari...

cînd doar exiști starea aia... Creierul păcănind rotițe învîrtindu-se dar pe care nu le vezi. gîndești. Un cap cu două capete un fel de balaur ciudat respirația. Trage aer în piept.

E ca un lut Sila asta. Galbenă ca o rîpă ce se tot prăbușește înăuntru. Mai plouă? Mai plouă. Ce vreme morocănoasă... Doar sentimentele noastre în pericol să se însuflețească prea

Îmbălsămare - și ar mai trebui să știți că toate aceste cuvinte mă dezgustă mă simt ca un cadavru încărnat de cuvinte care nu-și poate explica atîta sinceritate ca un viu care se

Mă uit la voi mă simt ca un iisus bolnav de nervi ați fi putut fi prietenii mei dar voi n-ați băut atunci cînd vi s-a făcut sete, mîncat cînd v-a fost foame doar vorbit un pic mai mult decît

eu sunt un nebun, pe care nu-l mai doare carnea cu piele oase și dinți într-un singur loc. am ochii goi. frigul te strînge ca într-un pumn albind.

se duc mîinile ca niște păsări calde din inimă. corpul carnea asta îngustă din ce în ce mai tare ca un apus roșu închis mă mai încape. a venit toamna s-a întețit vîntul. mustul. urcă

în afară de dezagregările zilnice ale corpului cînd mîinile rup ca niște frunze galbene trupul, îmi vin în minte toate strigătele mici ale păsărilor mării în albastrul senin al cerului cum ar

în fiecare zi parcă din o mie de cutii de carton ies o mie de oameni noi. și trec ei prin ochiul tău ca un fluture cald. știi că n-o să-i mai vezi niciodată iubești sau urăști.

un ceas mare îți bate în tîmplă în fiecare zi. unde ești timpul orașului măturat de clopotele înalte ale străzilor. iei caii în picioare și nu vrei să mai ajungi decît în mijlocul unui

sunt un tip normal am un buzunar în care n-am băgat niciodată mîna. cauți comori ajutor vei găsi resturi. strîngi mîna o duci la gură drumurile toate se intersectează într-un

e ora 11 și o zi oarecare eu îmi privesc singur palmele cum se desfac lumina are acum o mie de culori și mama scutură a doua oară azi așternutul în care s-a culcat cu amintirea tatălui

mîna ridicată de jos ca o fîșie de lumină cu toate forțele încerci și nu reușești un balans de carne incert un pește cu gura albă deschisă amuțit. un bărbat creștea ca un munte pe

tăvălesc în mîini un boț de brînză cu mămăligă e bine bunicii sunt prin preajmă clopotele e o zi de vară țipluită luată la pachet dintr-o vitrină unde tot stai te uiți și miroși fumurile