fugă spre toamna din colț

am nevoie de imagini colorate îmi provoacă o depresie puternică filmele alb-negru

o sa mă mut spre nord înainte vă las cheia sub masă deveniți copii și intrați după ea

am lipit descântecele blajine pe prag întunericul nu va veni tiptil așa că nu mai urlați

deschideți mâinile întregi și scuturați-vă atriile vă las toată iertarea din venele mele

să nu va folosiți cuțitele sau unghiile adormiți mângâindu-vă pe creștet

vă pot învăța o rugăciune pe dinăuntru să o spuneți bâlbâit tremurând

haideți!nu mai scânciți nu vă mai ascundeți printre dinți de sfâșiat cuvinte calde și moi

de cine vă e cu adevărat frica Muma-Pădurii nu mai are casă și rătăcește pe sub pământ

poate o să dea pe la voi să vă ceară de pomană oricum e blândă și resemnată ți-e milă de ea

și ai lua-o în casă dacă s-ar deschide ușile nu ronțăie oasele nimănui nu vă transformă în șoareci

e doar o bătână decrepită care vă spune basme cu fratele său

o să moară în curând sub rădăcinile amare ale plopilor de câmpie așa că nu vă temeți

de capetele ei plecate își caută drumurile înapoi întalnirile calme cu maica’sa

treceți nerespirând nu atingeți exponatele nu țipați în fericirea vecinului

sau în inima rotundă a icoanelor

cam asta ar fi

m-am încălțat

am aprins lanternele în cele patru camere

am lăsat ușa deschisă

gata acum pot

să plec

ah am uitat

post scriptum pe brațul stâng larg deschis:

așteptați-mă înăuntru

o să-mi amintesc de voi

într-o toamnă aburindă