amprentă pe tocul ferestrei și al fetiței rujate devreme

ușile se trântesc aerul e livrat în cuburi plămânilor străini

se sfâșie cu burta plină ultimele jaluzele amețitor de verticale

se țipă la becurile sparte de pe trotuare și la câinii vagabonzi

gata acum e într-adevăr noapte

Naida se întoarce de la fereastră e îngrozitor de zgâriată degeaba călătoria degeaba ecoul din venele proeminente

ar trebui să se dea o lege dar una adevărată simțită chiar de Ahile în călcâiul lui neșters și muritor:

să nu se mai plimbe onorații cetățeni cu mâinile în buzunare de colo colo în camera lor de câteva sentimente pătrate sânge vechi și priviri amorțite

să-și sape o scorbură în peretele nevăruit să intre acolo să întârzie nouăsprezece luni încheiate

și apoi să se nască muți surzi orbi fără oase zgârciuri celule împachetate

doar cu o inimă la vedere cu mâini și picioare atașate și ochi mari de pisică speriată

o inimă pe care nu să nu o poată căra în piept mare plină de bătăi regulate politicoase și solidare

așezată cu grijă într-o cutie de pantofi cutia înfofolită cu ambalajul ultimelor ciocolate

mâncate de omul din fața primăriei care face greva foamei

de azi