jurnalul unui om alb-negru

luni,30 februarie 1991

ușa e blocată în poziție orizontală cheile roase priviri înfometate mârâind surd printre ,,bune zile’’stupide

care zi care bunăvoință bolnăvicios de verticale autostrăzile

lipite impecabil își sechestrează in fiecare zi cetățenii onorabili

cerul e imens prăfuit toate lucrurile au înțepenit pe linii trasate adânc

e o greutate de univers răsturnat în aceeași poziție

joi,-8 decembrie 1991

umerii își refuză oasele pielea mirările încordate deodată

mai ușor decât mine aerul se împinge în afara aortei saturate de scame cioburi rânjete

lumini însetate bîntuind liniștit

oameni agățați de clădiri cercei înalți fără nici o vină aplecându-și pământul printre degete

timpul cu bucle multicolore sparge vitrinele acoperișul colțurile moleculele țipetele aleargă prin mine

se ciocnește de stări lumi sânge a uitat ceva revine intră încălțat lasă urme

cu bocancii grei de armată neterminată între atrii chircite mă ia amețeala