diaconescu diana

inima mea: inima e-albastră, ea e cusută cu ață verde.... inima mea, poate să și vorbeasca dacă vrea...ea inima mea e o spinare întoarsă spre trecut în lungi pleoape cenușii prelungite peste

Jumătate putred Jumăte frumos. Așa ești tu! Așa e viața Așa suntem noi… Sau calea pe care’o alegem Jumătatea aceea divina E când iubim Sau când iubeai! Jumătea urâtă era Când nu iți

nu ai voie să cazi decat umbră! nu ai voie să cazi... din raza luminii din soare nu ai voie să cazi. trebuie să fii mare și flăcări. nu ai voie, să cazi, viața e

mi-a revendicat cumva inima, iubirea, și iubesc. De la inceput! cu toată ființa Cu toată durerea. Imi re-iubesc originile Ceea ce am fost Si doream sa devin Părinții Si pe mine în

mi-ai zis odată că visele imi vin de la tine și te-am crezut. De fapt, am crezut tot ce mi-ai zis, ca niciodată. ca pe vremea aceea când eram copii. mi-ai zis odată că visele –mi vin de la

Dorul tău E la mine și doare Dorul meu Nu mai e la nimeni E mort Demult. Dorurile noastre Cred ca s-au întâlnit Nu noi!

mă simt un sfert de cireașă putrezită în istoria gândului tău și sunt un sfert de nucă prajită de inima de credința de buzele suflului sfărâmător de rău, venit tocmai...din

azi vreau să dorm și oricum nu am, cuvintele la mine! le-aș face somn, să\'mi țină de urât sau bine, în inima... durerilor fără tulpine... în inima mirării fără tron. și azi mi-e

mă dor gândurile înaintea pământului pe care-l calci... mă ard ne-ntrebarile așteptând sfioase dinapoia surâsului... mă dor ceasurile amare în care nu vii mă dor cu tot cu soarele ce apune

lasă-l așa... să plangă! de ce să-i reduci glasul? de ce să-i urmezi plânsul imprimat în travei nesigure de somn... lasă-l și dă-i frigul înapoi, pentru că... lucrurile în jurul

Și mă mai simt Un sâmbure De cireașă amăruie Strivit Abrupt Și afundat În dintele Din norul gândului rău Ce iți ningea în minte Atunci când strigai cuvinte! Și mă mai simt Un uriaș

m-am învățat să pierd, fir-ar să fie m-am învățat să pierd, nu-i bine! oricâte vise iluzorii are un om , unul e sigur cel real, e visul bun. ești Tu,, ori altul, dar Există. Am

te-ai ascuns. în buza păcatului meu, de moarte esti arc fără stele esti urlet în ziduri esti frânt. și-s deșarte ploile, fără cuvânt... sunt umbre aducătoare de moarte.

m-am dus până la capatul interzis al speranței după idei! și traficul nebun al bătăilor de inimă mi-a sugrumat imediat zborul. m-am dus până la capătul nebun al speranței... după o

eu, am vârsta trupului tău pentru că mi-ai dat-o mie. eu, am vârsta mirării tale, pentru că eu nu mă mir niciodată. eu te am pe tine păstrat pentru totdeauna în inimă pentru că, pentru

Trebuie Sa fiu o lumină De ochi verzi, neapărat?? Mă întreb Si-mi adaug visele Si gândurile Inmulțindu-le cu tine La pătrat!

Mă dor culorile Dimnineții galben aurii Sau aur curat! Mă doare cum ninge cerul Prefăcut în fum nouriu Alb-bleo-pastelat. Mă dor gândurile Preferând arămii Amintiri zigzagat Apuse

iartă-mă... dă-mi drumul la suflet și iartă-mă... ia-ți urma sărutului de pe visul meu și dă-mi tâmpla înapoi... parcurge-mi zâmbetul cu simple mirări și lasă să-mi ningă timpul cu fulgi

Stâng…e umărul tău pe care plâng, Stâng e pasul cu care pășesc înainte Stâng….e structurat abisul dintre mine și tine… Stâng e compasul inimii In care-mi pastrez un décor pentru mine!

mi-au înghețat mâinile a suflet pribeag. mi-a înghețat trupul… a răcoare. mi’a înghețat gustul tău demult, uitat, și dulceag, A iubire. Probabil... Fără... Egal! Si fără De

Cumpăr cer, Fără stele Doar senin. Cumpăr lacrimi, Amare, să le dau de pomană Si vin! Cumpăr și niște soare Si-o lume normală Din care să nu străbată Nici o vocală. In afară Prin pereții

mă simt un cuvant rostogolit până la rouă ieri te-am mințit și azi îmi plouă infinit mă simt un uriaș măcel de floare o palidă culoare de bazalt căci te-am iubit sau încă...te iubesc c-un

Trebuie să-ți pedepsesc Sprânceana dorințelor Până la mine Să-mi împlânt glasul Frânturii tale de negând Ne’mbălsămat, Si plâns. In buza mea Necoaptă,ca o geană Cu unda

Tot ce am clădit, Am clădit din lacrimi, De aceea viața Are consistența ploii.