diaconescu diana

lumina din sufletul tău are culoare. lumina din gândul meu fumegă\'ncet cu paloare și versuri omăt! lumina din visele tale are paloare de arc violet. are substanță de iriși lila, în

îngerii au căzut peste șerpi, și i-au vindecat! le-au dat din inima lor culoare, le-au dat aprinderea adevărului, și multă, multă ființă le-au dat! și da, acum... pentru ca asteptăm

îți simt mușcând în gol seninul umblatului cu suflet gol îti simt în sânul meu veninul de pas domol... îmi simt suspinul fara ocol... sau poate doar, te simt pe tine fara de dor.

mi se pare că lovesc într\'o piatră când vorbesc cu tine mi se pare că... sunt un aligator mut într-o înstrainare de pradă o uriașă imensă gură deschisă către închisa poartă a iubirii! mi se

Risipitorul de gânduri! Dacă-l vezi Să-mi spui încotro a luat-o… Să fug după umbra-i! Dacă îi pierzi urma… Să-mi spui Încotro a piedut-o Să i-o aduc înapoi. Și dacă i-o aduci inapoi… Să-i

Sunt, Un zbor frânt O durere de aripi neterminată Sunt un pumn infrânt O cetate de Ne-disimulată Eroare de vânt Apoplexie de stele Sunt un simplu cuvânt De gânduri grele De lovituri Si

mă simt, în durerea gândului tău scuturată ca o pară coaptă căzută pe stele rostogolită din șoapte lovită în lenea popririlor peste minut! mă simt... o clipa lovită de lună muiată-n

De ce n-aș fi De ce n-aș fi un timp Interogat, De zeii din Olimp demult acreditat? De ce n-aș fi o vreme Cu viscol și cu ploi… De ce n-aș fi culoare? sau... palmă între noi ? De ce n-aș fi

De ce ne curg lacrimile? Inălțarea tace sau.. Unde sunt când nu sunt gândurile mute Ale amurgului compromis de vise? Compromis de tăcere? Inălțarea tace sau….? ne dor doar Umbririle? de

Lasă-mi sufletul, La gura imaginației tale șchiopătânde Si umple-ți irisul Cu spuma cântecului meu. Ispășeste-ți iubirile Ne-arzânde Din trupul tău Mereu plecat După iubire! Mereu.

Da, răspunsurile veneau Pe negândite Intorcând gândurile La gândul tău. Da, icoane de răspuns Curgeau Pe neșoptite Plângâng în șoaptă plânsurile Răspuns la plânsul tău. Da, Inima a adunat

Vreau un vânt albastru Sa-ți sfâșii venele cu el Vreau un fulger turbat De adevăr Cu multă electricitate până-n adâncuri! Vreau câinii viselor spulberate dintre noi Care ne tin la distanța

pe scara aceea așa elevată a stărilor, n-o să mai ajung niciodată! pe crengile acelea ale unui arbore de vis nu o să mai mă înalț nicicând. pe sub soarele acela pitic și vesel nu o să

O pauză de vânt O pauză de aripi O icoană de pietre O oră târzie Săpată de arderi deșerte! O mirare simplă O explozie neterminată O pâlpâire de secunde’nsetate… Asta ești tu Asta sunt, sau

La mine dragostea e timp pierdut Să stii! Dragostea aia... Dintre un bărbat și o femeie! Demult De tot.. Si des încercată Dragostea aia nu-mi aduce Nimic bun! la mine dragostea “aceea” E

lui cassanova Minți precum o sageată otravită de răgușitele\'ți dorinți! doar TU, poți așa, să minți! Minți... ca o otravă zamislită din neguri vechi,urgii, dorinți

culoarea curcubeului nu\'mi spune nimic în seara asta când tu pleci, eu rămân... sau e invers? culorile vânăt-căprui ale cerului din privirile tale nu-mi aduc de departe liniștea pe

Pana la urmă… Prin tot ce fac, Mă apăr pe mine insămi Pană la urmă Tot ce sper E doar…neprigonirea Sufletului meu irosit Pană la urmă Tot ce sfârșesc… Sunt toate acestea… Impreună…

interogație (surdă) dacă un învingător poate fi la fel de mult și învins, tot așa cum, o aripă poate fi în același timp, și prăbușirea ei puternică, din înalt, dacă un surâs poate

Dintre toate ideile proaste Tu ai fost singura bună! dintre toti așii Tu ai fost unicul Om! Dintre toate mirările nopții Tu ai fost singurul vis! Dintre toate Toate cuvintele… Pe tine

Mâinile mele sunt vii.. Atunci când Te desenez pe tine, Când îmi umplu palmele de culoare, când Te descânt în suflet, Mâinile mele, Sunt vii. Si ele…. Mai mult ca probabil, Că

spăl... fereastra de gânduri, și o umplu cu primavară. las visele, las ploile, sa îmi scurgă apusul printre rânduri, și scap primăvara în suflet. o scutur, o întreb dinspre cine vine și

Nu mai pot să dau inapoi De mine însămi Asta trebuie să fiu Eu! Si atât! Nu mă mai pot ascunde De tine însuți Cu noua mea paloare Din obraji… Iar tuu Nu tu…nu te mai poți coborâ Din

m-am întors, în livada aceea cu ploaie și cu fluturi de cumpărat! m-am întors iar, din livada aceea cu stele mici și luminoase din care eram copil cand am evadat! m-am întors