Dely Cristian Marian
Verificat@dely-cristian-marian
soarele va începe să se învârtească în mine
ca o roată cu spițe
doar o părere... am greșit?
Pe textul:
„soarele meu " de Silvia Goteanschii
cu plăcerea lecturii,
Pe textul:
„soarele meu " de Silvia Goteanschii
vă mulțumesc pentru cuvinte, lectură și urare.
vă mai aștept, cu prietenie
cristian
Pe textul:
„poveste liberă" de Dely Cristian Marian
De îmbunătățitimediat după, ceva mă mână să și postez. doar așa pot justifica unele greșeli.
târziu, câteodată, îmi dau seama că m-am hazardat. și atunci târziul îmi știrbește dorința de a reveni pe text
pentru că percepția mea este probabil deja schimbată de anumite procese, atât interioare cât și exterioare.
ceea ce înseamnă că aș putea altera total lirismul inițial.
în contextul de aici, cu verbul \"a coabita\", am vrut să implic o noțiune abstractă
care face pereche cu o alta - am observat că nu am reușit.
expresia \"psihochinezie meteo\" sună, într-adevăr, ca nuca în perete
însă eu am crezut că-i mai important miezul.
și nu în ultimul rând, am greșit din nou.
desigur, voi reveni pe acest text.
vă mulțumesc pentru lectură și pentru critica prețioasă,
cristian
Pe textul:
„fugind" de Dely Cristian Marian
\"Spanzurat de aer printre ramuri
se framanta in matasa-i
un paianjen.
Raza lunii l-a trezit din somn.
Ce se zbate? A visat ca
raza lunii-i fir de-al lui si
cearc-acuma sa se urce
pana-n ceruri, sus, pe-o raza.
Se tot zbate indraznetul
si s-azvarle.
Si mi-e teama
c-o sa cada - visatorul.\"
(Lucian Blaga, Visatorul)
poemul spune ironic ceea ce răsuflă în ( (n) ) oi.
cu înclinare,
cristian
Pe textul:
„ spune: dumnezeule, strînge buzele și ridică sprîncenele" de George Asztalos
(* capacitatea de a tolera tensiuni suficient de mari și de a le reduce la un nivel satisfăcător pentru trăirile individuale)
... poate tocmai ceea ce ne privează de alte \"normalități\"... (aici intrasem prea mult în politică și-am tăiat partea)
același inadaptat,
cristian
Pe textul:
„Normalitatea, ca adaptare la anormal-factor actual al dezvoltării depresiei" de Eduard Rosentzveig
în așa fel încât societatea să poată fi considerată \"normală\".
un inadaptat convins,
cristian
Pe textul:
„Normalitatea, ca adaptare la anormal-factor actual al dezvoltării depresiei" de Eduard Rosentzveig
cauzele principale din text ar fi înșiruirea aceea total nepotrivită ca o așteptare. lumina adevărată nu ar produce niciodată ceea ce ne spune textul. ea nu se primește de la oameni. doar o lumină falsă poate degrada sufletul așa rău. fapt de care te vei convinge când ai să te lași s-o vezi. inacceptarea ei permite degradarea sufletului. psihologic începe. nu știu dacă ai vazut vreodată pe discovery emisiunea \"sex sense\" ca și mic exemplu.
finalul acesta este efectul:
Acționez ca un cancer, omorând în mine plăcerile, bucuriile, tot ceea ce ar face fericită ziua mea. Ea mă acceptă ca pe un autist.
Uneori, pare că înțeleg cât o doare!
cristian
Pe textul:
„Clișeu50: copilul zilelor mele " de Ottilia Ardeleanu
apoi da sonetele bune sunt greu de scris (cu atâtea reguli)
și eu prefer versul alb
nu știu de ce am impresia că ți-am lăsat un sonet într-altă pagină odinioară. (nu pot fi sigur)
mâinile se-aseamănă degetele și unghiile se aseamănă între ele iar o floare se culege cu grijă. altfel poate de aceea
pe foarea nimănui/ oftau fluturii șui.
poemele persiflante și poveștile calde pentru adoleșcenți cu sfârșit de scary movie pot crea șanțuri între poezia ta și o mare parte din oamenii care-au citit.
dincolo de acestea singurătatea sub orice formă nu este dorită nici motiva(n)tă.
așa am simțit eu,
amical
Pe textul:
„Poluat" de Ecaterina Ștefan
din poezia dvs. am descoperit frumusețea sonetelor.
cel de fața m-a atins și pe mine, și nu numai. acum
se află între preferatele mele.
am un volum cu autograful dvs. și doresc să amintesc un sonet bun
fără să spun de ce:
\"Mai înainte de-a putea să ardă Când roua clipei curge-n mine mută Râvnind secunda în amiezi pierdută De sulițe de foc temută hoardă Mocnitul jar din visuri ne sărută Pătruns în trupul spaimei ca o bardă Mlădia lui zvâcnire de ghepardă Înfinge-n carne gheara să le-ascută Mirările decise să se-avânte Uitările cu pași timizi și goi Și flautul ce nu mai vrea să cânte Să le zidim tăcuți între-amândoi Ca rosturi pământești să cadă frânte La porțile castelului din noi\"
cu plăcerea lecturii,
cristian
Pe textul:
„Ating" de Adrian Munteanu
foarte real de altfel în zilele noastre
un alt exemplu ar fi:
auto
oamenii și-au sporit viteza de a ajunge într-un loc sau altul
pe timpul celor care pier in accidente
oră de oră...
probabil legile au fost încălcate demult
cu plăcerea lecturii,
cristian
Pe textul:
„Nefiind pasăre" de Ștefan Petrea
bucuria-i lăsată
doar clipelor ce se scurg înăuntru.
celor pierdute în zbor, numai cerul o să le dea chip și nume.
aspecte care ne depășesc, ca și când cerul își cere lumina.
cu plăcerea lecturii,
cristian
Pe textul:
„detașat pe frontul minunii" de George Pașa
aș mai spune că, perpendicular pe planul amintirilor, se poate regăsi și poezia amintită de Anca. (apa caldă și mai ales cea tulbure - tulbure ar fi și dorul gri)
păstrez simplitatea perfectă a ultimelor două versuri:
găsește-mi o urmă de cer,
să am unde mă pierde
cu plăcerea lecturii,
cristian
Pe textul:
„dacă vrei să lași urme, încearcă să zbori" de Adriana Lisandru
și mie îmi place să fiu copil însă nu prea înțeleg poezia aceasta
tot ce-mi rămâne este că există un \"rău\" mare cât o vale ca în toate poveștile
și aș putea enumera câteva cu zmei zmeoaice etc sau chiar inventa
de fapt nu vreau decât să confirm că în toate ținuturile de poveste oamenii trăiau cu frică
iar lașitatea lor se răsfrângea asupra odraslelor
atunci își simțeau vinovăția mai aprig
cu prietenie,
cristian
Pe textul:
„Don Aquarel și frau Peniță (Să nu-l uităm pe puștiul Niță)" de George Pașa
Pe textul:
„La mulți ani!" de Eugenia Reiter
Recomandatapoi, mirosul de nea.... azi-noapte mi-a părut parfum de crăciuniță (tocmai ce citisem un poem de gen \"nu cred în moș crăciun\" și-mi ziceam: uite de ce, pentru că există crăciunițe! {eu, glumind cu mine și zâmbind, totodată}) :)
copacul - da, copacul tău e frumos: crește. lemn și sevă. se supune anotimpurilor
sobolanii - aici se produce zgomotul care roade, și are rezonanța negativă, dacă așa ai vrut (nu-mi place)
bocancii - au un rol intrigant, și, dacă aseară vedeam o pereche, acum văd încă unul în plus, deși n-am băut decât cafea, ca de obicei :)
și-atât despre poem.
sunt bucuros că ești
sărbători frumoase!
cu drag,
cristian
Pe textul:
„zâmbesc" de gena gurau
taxiurilor în care se-ntâmplă
povești offline destul de drăguțe/
și sa fim serioși
ce poate fi mai mișto de-atât\"
foarte frumos! chiar așa!
Sărbători fericite!
ps. aaa........ http://www.imdb.com/video/screenplay/vi362021145/
Pe textul:
„offline story" de Alexandra Onofrei
am adăugat cratima.
mulțumesc pentru lectură și semn.
cu prietenie,
cristian
Pe textul:
„maxima sângelui" de Dely Cristian Marian
mulțumesc pentru lectură și semn,
cu prietenie
LIM, mă gândesc și la propunerea ta, deși nu cred că am să modific ceva prea curând.
mulțumesc pentru lectură și semn,
cu prietenie
cristian
Pe textul:
„maxima sângelui" de Dely Cristian Marian
la typo mă gândesc, că nu place auzului. în a doua parte e ochei ashe.
mă bucur că ai sclipit aici,
cu drag
domnule Gabriel, clar, primul vers nu este o structură criselefantină, e un mod de tratare a pulsului sau de a privi în sângele meu. simplu pentru mine. puzzlelul se află în a doua parte a poeziei - intenționat - și, probabil, influențează.
cultura mea poetică este limitată; nu am cărți cu poezii câte am citit aici pe sit, și nici nu aș fi cumpărat înainte. sunt o mulțime de versuri pe care nu le înțeleg nici eu în poemele altora. la unele încerc să gasesc înțeles, la altele nu, și cred că e ochei.
vă mulțumesc pentru lectură și semn,
cu prietenie
cristian
Pe textul:
„maxima sângelui" de Dely Cristian Marian
