înc-o zi drăguță

ridicasem pleoapele în var: peretele îmi refuza privirea. m-am întors - am bălmăjit, și el a crescut în spate. încercam să-mi amintesc versuri visate; mă frământa simpla curiozitate de a ști ce poem își imaginase visul liber, dormit. dar n-am avut noroc, memorasem doar că nu-l scrisesem eu, ci o femeie, care poate să existe în realitate, sau nu. nici asta nu-mi aminteam. de altfel, ar fi putut fi o copie fantomatică a unui text real, aprins în spatele zidului din ochi. nu vreau să sting stele pe niciun cer - trecu din gând spre dimineață toate acestea n-au importanță, ziua mă primește cu blânzi fulgi de nea, lini, aproape calzi. mai sunt și umbre, însă a lor nu se observă. îmi lipsește doar muzica. (și ascult: http://www.youtube.com/watch?v=mqFLXayD6e8)