așteptări

remigele înghit aerul cochilia se întoarce în melc frunza își înfige osatura în talpa trecătorilor și pornește tiptil înspre prag presărând, din loc în loc, mori verzi care-mi biciuiesc sângele atât despre facerea singurătății. deschid calculatorul apoi un joc cu aruncat săgeți în oameni și tac până când păsările astea subțiri și zborul lor, la o singură închidere de pleoape, se fac greoaie ca niște magneți de același pol nordic