pfff

un soare îmbrâncindu-se-n maxilar un fel de perfuzie ce-mi scotocește-n brațe după velă îmbrățișări și alte resturi de lignit numai bune de hămesit iadul. mai este aici și o frânghie de ținut icoana-n loc mă-ntind să înnod pânda dar nu ajung decât atât cât să-mi vâr cântecul de leagăn în acest cordon ombilical. nou-născutul desface pumnul deschide ochii - tot atâtea găoci pentru țărână. absurd ar fi să-mi cer voie. tot răsărind din podea ghiocei în formă de lacrimă cruci cu capul plecat să las urmă.