Danut Gradinaru

Trăiești visând, cu totu-n gând ești singur, nu scoți un cuvânt și dacă vezi pe cineva nu-i spui nimic de lumea ta. Te-ascunzi după fiecare umbră ți-i totu-n tine, bucurie, ură ești egoist,

Mișcate unde se răstoarnă între nisipul, umed, cald se văd și scoicile afară rămâne totul foarte clar. La orizont, corăbii duce purtate de un vechi catarg și marinarii își fac cruce când

Cu iubirea nu se joacă: El se credea bărbat fatal Recunoscut în tot județul Ea înșela sentimental Așa, că i-a cerut divorțul. * Credite la portofel: Dintre băieții de bani

Strecurând a sa povară pe poteca lunecoasă prin tufișuri fără nume caută un loc în plasă. E de-ajuns, un zâmbet dulce o privire deochiată strâns la piept, rămâne-n urmă un obiect pierdut în

O mamă! Mi-ai rămas icoană; sunt încă treaz, al meu ambasador când amintirile mă răscolesc în taină eu nu pot ca să dorm de al tău dor. Îmi plânge ochiul stâng și dreptul tace n-am mai văzut

Cînd ochii se deschid, citesc lumina ce-ți arată, culoarul ei firesc; bucurie, surîs, zâmbetul curat citesc suferința, despărțire și plâng când ai plecat. Citesc fel și fel de

Viteză, motoare, sunt lucruri în mișcare alimentate mereu și îngrijite pot fi necesare, utile pentru noi iar de alții mult, mult îndrăgite. Conduse cu atenție și mare grijă respectând

Doar un sărut și am plecat, drumul e lung și încurcat. Ca să păstrez a ta dulceață s-o simt în fiecare dimineață. O-mbrățișare și mă duc, să-mi țină noaptea, de urât. Lasă-mă să

Fiecare cuvânt are un înțeles ce folosește la orice lucrare, dar nu e poezie fără vers și nici o strofă, fără de culoare.

Lumini se-ascund în ceața deasă pe strada ce coboară-n jos, în sunete prezența zace dar nu se vede, n-are ochi. O liniște de mormânt învăluie valea pustie cu o răceală de mister, în cântec

Luntre pe apă, între valuri plutind în jocul ei haotic, a înfruntat întreaga mare ca să străbată petic, petic. Neînfricați mereu veghează și peisajul este mitic, dar gândul, tot acasă

Ireversibil peste timp, se petrec toate. Răsare soarele, apune sunt multe fapte. În aer, plutește gândul efemer. Se vede luna și sclipesc, stele pe cer.

Nu am cuvinte să-ți pot spune, câte de-atunci s-au întâmplat. S-au petrecut atâtea lucruri, și

A venit criza mondială banii toți au dispărut; a rămas doar piața goală și cu titluri ce se rup.

Împodobit, așteaptă falnic să vină noaptea de crăciun doar moșul, are daruri multe și le împarte toate acum.

Vântul adie ușor printre frunzele rătăcite din livadă răscolindu-le în rotocoale mici și dese. Se aude șuieratul fin ce străbate copacii dezgoliți de veșmântul mișcător ce se leagănă încă în suflul

Născut în chin și suferință. Creat în abisul moale sânge din sângele tău, parte din tine. Fruct al dragostei,

amintirile se răscolesc în avatar menținând același echilibru stabil ca o legătură strânsă între două puncte bine definite ce arcuiesc în palmă curcubeul vieții

Ce este focul acesta ce mă arde ca un vulcan aprins în magna sufletului de nu se stinge nici cu lacrimi; furtună vie în adânc. Mă răscolește glasul toamnei cu frunze rătăcite-n vânt. Prin

Toridă zi, în miez de vară mă-năbușă al ei delir vreau o răcoare, să mă doară, aer curat, ca să respir. Să

Timpul le rezolvă pe toate.

Ce e viața pe pământ, frunză legănată-n vânt! De se schimbă la culoare timpul trece, iarna doare. Ca și timpul, călător omului i-aduce dor; de se-ntoarce înapoi să mai treacă pe la