Danut Gradinaru

Te văd în fiecare dimineață. De parcă, te-aș cunoaște-o viață. Pe-aceeași bancă la aceeași oră, ești punctuală, ca de fiecare dată.

Cavaleri în armuri de foc scrutează orizonturi noi, oprindu-se din loc în loc ca să descopere lumi noi. Mari constelații ce deschid, încăpătoarea galaxie. Luminoase planete ce se-ntind,

Pe aripile vântului plutesc în zare, norii grei, ce acoperă mândrul soare. Legănați, în zbor de greutatea ce-o poartă se pegătesc de luptă, apa-n piuă s-o bată.

Doar un sărut și am plecat, drumul e lung și încurcat. Ca să păstrez a ta dulceață s-o simt în fiecare dimineață. O-mbrățișare și mă duc, să-mi țină noaptea, de urât. Lasă-mă să

Ți-am dedicat o frumoasă poezie în speranța că o vei găsi și-ți va place ce scrie. Noaptea citeam în stele arătându-ți diverse constelații dar nimic nu te atrăgea, nu erai lăngă ele. Ai

Cu lacrimi în ochi ce curg șiroaie, înghiți în sec, sughiți și plângi mai tare. Un tremur ușor cuprinde tot corpul ochii te dor, mâinile-ți tremură și nu-ți mai găsești locul. Plângi

De te-ai trezit din somnul dulce cu zâmbetul pe buze stins învăluit în imnul rece cu ochii mari și părul lins, deschide repede fereastra inspir-adânc cu brațu-ntins primește toată

Speranța, moare-ntotdeauna ultima.

Când timpul te încearcă deși nu ești grăbit și lacrima se pierde ca roua-n răsărit. Când glasuri țipătoare te strigă toate-n cor și preotul citește cu voce de tenor. Când ceasul se

Mii de ani lumină ne despart de universul cu stele încărcat, unde lumi paralele se ascund, în spatele galaxiei fără fund.

Susur de apă în cădere liberă de la mare înălțime.

Obiecte de valoare sub escortă arătate-n public.

Picătură cu picătură glacialul, albit de vreme, devine, o imensă mare de ape.

Bat clopotele. Orașul, e în prag de sărbătoare. Zorile mijesc; grăbind pașii, foiesc cu mic cu

Orhidee înflorită-n noapte cine te-o găsi, îți va fi mereu aproape. Revocând a ta frumusețe în gând

Pași repezi se aud în noapte pe carări ce duc departe, de la dragostea furată de a timpului armată. Am s-o

Arcadă de culori în soare ieșită după nori de ploaie ai căteva secunde s-o privești.

Încântat de a sa rimă oul zise la găină: -Să mai cânți așa. Și găina drept răspuns

Țânțarul? Vampir în miniatură cu radar infraroșu și unde ultrason.

Sunt un poet stins, în poezia sa; sunt umbra unui vers ce-ți rupe inima dar ne-nțeles fiind,

S-a născut într-o noapte de Mai ploiasă, legănată de adierea vântului încă primăvărilă. În brațele falnicului copac, bine legat, înfipt în țărâna cenușie. Mugurii, legați unul câte unul,

Clepsidră de cuvinte ce se scurg în strofă, poezie, vers mișcând emoții literare.

Stau și privesc din nou la geam... O văd pe bunicuța. Cum toarce lâna din covată. Și își alintă mâța. Ea îi vorbește