Danut Gradinaru

Sunt prins între ciocan și nicovală nu știu cât fierul mă va fierbe-n oală, nici apa nu mai cred că-i răcoroasă, nisipul arde orice urmă lasă. De ploaie, nu mai zic, când norul cere îmi arde

Era cândva o frumoasă țară cu oameni harnici și puternici, muncitori și iubitori de neam, de natură, de casă, de tot ceea ce le aparținea în unanimitate. Se numea țara făgăduinței. Un loc cunoscut de

Dulce pasăre măiastră te aștept lângă fereastră să m-alinți cu-a ta cântare ce o porți peste hotare. Dimineața pe lumină să-mi aduci o zi senină inimii să-i dea culoare astă zi de

Ceasul ascuns în piele de șarpe își menține fusul orar după fiecare anotimp!

Pe-o potecă nu prea mică, nici prea mare stăteau la taifas se vede două panglici paralele ce veneau din depărtare. Una zice că-i mai mică alta spune că-i mai scurtă, ba mai zice că-i

Dragoste-ngropată în cuvinte abandon pe insulă pustie, inimă ce bate să se spargă stele rătăcite-n galaxie? Străin de haina de pe tine numeri picături mari de ploaie sub frunze de

La mulți ani frumoasă doamnă fericită aș vrea să fii, inima ta te îndeamnă s-aduci numai bucurii. Pașii tăi aduc lumină, ochii deseori sclipesc; îți doresc viață senină și un suflet

Când stingi lumina; e întuneric și nu se vede nici un defect.

Astăzi e grevă la oi, nu se mulge jos la stână; au rămas în urmă doi, mari berbeci, dar fără lână.

Îi plânge doru-n taină pe vechile morminte căzuți la datorie ai noștri bravi eroi; cu brațele vânjoase plecați la cătănie dintr-o armată-ntreagă s-au mai întors doar doi. Copii ai țării

S-a născut într-o noapte de Mai ploiasă, legănată de adierea vântului încă primăvărilă. În brațele falnicului copac, bine legat, înfipt în țărâna cenușie. Mugurii, legați unul câte unul,

Bat clopotele. Orașul, e în prag de sărbătoare. Zorile mijesc; grăbind pașii, foiesc cu mic cu

ferestre sparte dimineți plumburii luna iese afară prin porțelan zorile cântă la nesfârșit stelele cad nopțile-s reci păpădii nisipul curge la infinit marea înghite durerile ard

Am ridicat coroana și toți au amuțit. În tremur se ridică privirea către cer. Voi iubitori de țară ai neamului copii, să-l preaslăvim cu toții pe bunul Dumnezeu. De veghe stau străjerii,

Pe aripile vântului plutesc în zare, norii grei, ce acoperă mândrul soare. Legănați, în zbor de greutatea ce-o poartă se pegătesc de luptă, apa-n piuă s-o bată.

În scorbură de copac te-am găsit, dulce pasăre; stăteai ca o pupăză la sinfonie cântând trisilabic \" pu-pu-pu \" ce creastă erectilă; o lași mereu închisă noroc cu ciocul mare că altfel

Mii de ani lumină ne despart de universul cu stele încărcat, unde lumi paralele se ascund, în spatele galaxiei fără fund.