Legendă din țara făgăduinței

Era cândva o frumoasă țară cu oameni harnici și puternici, muncitori și iubitori de neam, de natură, de casă, de tot ceea ce le aparținea în unanimitate. Se numea țara făgăduinței. Un loc cunoscut de întreaga lume. Acolo trăia o familie tânără și fericită. Bărbatul lucra câmpul, femeia stătea pe lângă casă să se-ngrijească de toate celelalte. Au trăit mulți ani așa, apoi Dumnezeu le-a dat un copil. Între timp bărbatul a adus acasă un câine ce devenise nedespărțit de toți ceilalți; făcea parte din familie. Dar timpul se schimba și norii prevesteau ploaia ce urma să vină. Bărbatul plecase la război pentru mult timp și nu se mai întoarse. Copilul se făcuse mare și plecă în lumea largă să-și găsească liniștea sufletească; acolo nu se mai putea trăi. Astfel femeia rămasă singură îmbătrânii. Părul îi încărunțise și se topea în fiecare zi de dorul lor. În ultimul timp simțea că nu o mai țin mult picioarele. Trimise o scrisoare fiului ei, dar el nu mai putea să se întoarcă din cauza noilor legi păcătoase. În schimb câinele rămăsese în tot acest timp lângă casă, aproape de femeie, neîndepărtându-se nici măcar o clipă. Înțelegând că nu mai avea mult timp de trăit femeia încercă să-l alunge ca nu cumva să moară de foame în lipsa ei deși i se rupea inima de durere, dar câinele nu voia să plece nici în ruptul capului așa că într-o bună zi îl luă cu trenul și-l duse departe peste orașe și sate să nu se mai întoarcă și să găsească alt stăpân. Întoarsă acasă se simții și mai singură și durerea era din ce în ce mai mare, însă după o lună câinele venii înapoi acasă leșinat și obosit de atâta drum, dar tot mai putea să dea din coadă de bucurie. Se bucura și femeia și îl lăsă lângă ea de această dată. Nu după mult timp femeia murii și fu dusă la cimitir, dar câinele venii după ea. Degeaba au încercat sătenii să-l ia de acolo că el nu voia. Au început să-i aducă de mâncare și apă, dar el nu mai vroia nici să mănânce și nici să bea apă și murii într-un târziu la mormântul stăpânei sale. Astfel oamenii îl îngropară lângă ea, punându-i și lui o cruce. Se spune că și acum oricine-ar trece pe lângă cimitir aude plânsetul său.