Inițiere

Bate la poarta genialitatii...sincer.
Adica, sincer, cu textul asta parca ai vrea intentionat sa ii faci in ciuda lui Ion Simut, care probabil stim cu totii ce ar fi vrut, sa ingropam poezia.
Textul acesta e de departe unul dintre cele mai frumoase citite pe agonia. Pana acum.
Remarcabila sintagma \"fumabila la ambele capete\". Mie imi sugereaza faptul ca amandoi...trageti de fericire...unul de la un capat celalalt de la alt capat. Parca ar fi buna aici o imagine...sa fie poezia vizuala...Dar sa nu deviem.

Va sa zica, ultima strofa este preferata mea. Ai spus foarte bine. Imi place foarte mult. Sincer, nu am mai vazut ceva asemanator pe site.

Plec in speranta ca primesti de la mine o steluta luata din inima mea si trimisa catre a ta...
Text de recomandat...zic eu:)

Placut, impresionat..
revin

Cu drag, DAniel.

Daniel, multumesc pentru apreciere si pentru steluta virtuala pe care am primit-o de la tine. Daca mi te-am castigat de cititor - este lucrul care conteaza cel mai mult pentru mine.

poezia e scrisă bine, sentimentele se aliniază la coadă să comunice tristețea autoarei. (ultima strofă se mai poate prelucra puțin - părerea mea)
în rest, numai bine.

remarc mișcarea subtilă din textura acestei poezii, accentul pus pe aparițiile imateriale: fantomă, fum, dorințe moarte, ecoul, stația amnezică. Jocul de-a clarobscurul, jocul de-a celălalalt care locuiește în noi (\"câinele\").
da, și eu cred că, ideea fiind bună în utlima strofă, merita cumva altfel exprimată. mai ales că iese un pic din decorul primelor strofe.
cred că e poezia mea preferată din ce ai postat aici.
(și fum - fumabilă ar merita prelucrat, îs prea apropiate)

Ela

Marian, Ela, multumesc, poate aveti dreptate cu strofa aia, ca prea ziceti cu foc... ma voi gandi.

Un poem bun, în ciuda potopului de predicate.

“Dorințele moarte” , fumate până la capăt, devin cenușă pe care o punem în arhiva amintirii, iar ecoul șters și slab “nu mai vine în noi”, nu ne mai atinge ființa, pierdut în uitare.
“Fericirea superlong, fumabilă la ambele capete”, se consumă până la urmă, ca orice țigară, însă rămâne amintirea fumurilor erotice trase adânc în pieptul iubirii.
Toți oprim până la urmă în “stația amnezică” (pe care o asociez cu moartea), când stăpânul ne pedepsește greșelile.

Liviu, tu nu agreezi potopul predicatelor, altii pe cel al substantivelor... Ceva trebuie sa fie insa.

Razvan, fericirea nu poate fi decat superlong, de aceea sper ca stapanul sa ierte tot.

Daniela, nu vreau să mă înțelegi greșit. N-am nimic cu predicatele (un poet apropiat mie, chiar are un vers \"Dă Doamne, un potop de predicate\", la el m-a dus gîndul), important este să le gestionezi bine. Am vrut să subliniez doar riscul de a le scăpa din mînă (ceea ce nu e cazul la tine).

Nu te-am inteles gresit deloc, chiar am luat aminte. Multumesc inca o data.

eu as reduce poezia numai la ultima strofa.eventual si ceva din penultima.

Daniela,
Am fost doar de 2 sau de 3 ori la DEKO, vreau si te-am privit cu uimire si bucurie. Arati a om. In plus esti si foarte frumoasa. Referitor la poezie acesta, ii dau dreptate lui COzan, ea ar poate sa mai fie un pic lucrata, pentru a se ridica la \"tensiunea\" ultimei strofe, care are ceva din puterea de sugestie a formidabilei metafore: copil nesfarsit.
Daca imi permiti am sa revin cu 2-3 sugestii, daca nu, nu voi reveni dar ma voi intoarce pe pagina ta, sa te citesc.
Pana atunci, ganduri bune si sincere.

să urc pe zidul unui oraș fantomă. O fi vizibil, o avea ziduri. Mai degrabă, întîlnim pasta unei pîcle. O părere.
În rest, un text bun.
Există un mister în toate aceste laude.

te-am privit cu uimire si bucurie, nu vreau si te-am privit
aceasta, nu acesta
Cozan, nu Cozan

Daca mai am si alte greseli, imi cer iertare, dar scriu in fff mare viteza

Si eu te stiu din vedere de la Deko, m-as bucura sa si discutam cand ne mai vedem. Daca arat a om, asta e bine, consider ca si am ceva omenie. Iti multumesc pentru sugestii, aprecieri si pentru ca ma citesti, poti sa intervii oricand consideri cu pareri constructive referitoare la textele mele. Onorata de vizita ta. ma bucr ca ai remarcat copilul...problema.

cati cititori, atatea gusturi, se pare. Voi astepta o vreme sa vad ce fac cu poezia asta. Multumesc pentru parere.

Da. Daca imi permiti voi reveni. Cat despre copilul nesfarsit, chiar am scris un pseudo protest. Nu mi se pare corect sa \"imprumuti\" o matafora asa de reusita si de proaspata, si sa spui cu nonsalanta, ca nu aveai habar.
Voi reveni,

Multumesc mult, Carmen

copil nesfarsit, daruindu-ne avioanele sale,
Mihai Tita nu o cunoste pe Daniela Sontica,
ceea ce trebuie sa recunosc, cu mana pe inima, nu-i grav
nici eu nu l-am cunoscut pe Nichita
nici el nu l-a cunoscut pe Eminovici
nicio problema
grav este ca, prietenesc Li,
il incurajeaza sa nu foloseasca ghilimele, italice, bold, caps lock
un semn oricat de mic
oricat de anemic
pentru a sugera ca a preluat
o m_i_n_u_n_a_t_a metafora
pentru a ne-o darui noua,
mostenitorilor testamentari ai lui Stefan, copii nesfarsiti cu cap de bour si stea in frunte
in numele carora io, CMV, declar:
intre un om sfarsit si
\"copil-ul nesfarsit, din poezia Danielei Sontica
diferenta de +/- infinit o puteti intelege mai bine
in noaptea de dupa saptamana patimilor
cand veti simti adierea nesfarsita a luminii

Draga Li,
Te rog sa nu te superi pe mine. Am explicat pe pagina lui Tita, la airwave de ce te-am nominalizat.
c.

Acum dupa ce am postat pe pagina mea varianta finala a protestului legat de matafora copil nesfarsit, m-am intors pe pagina lui Mihai si am mai citit inca o data commurile.
Daca metafora ta este \"om nesfarsit\" si metafora lui mihai \"copil nesfarsit\" cred ca nu avem de-a face cu un plagiat, ci doar cu o forma de \"rafinare a metaforei\", prin folosirea tehnici veriatiunii pe aceeasi sintagma.
Mihai poate chiar nu avea habar.
Am simtit nevoia sa-ti spun toate acestea pentru ca nu as dori sa para protestul meu, partinitor.

variatiunii, nu veriatiunii

Da, variatiuni, pe o tema nesfarsita.

Da variatiuni pe tema luminii, pe care poetii,
o descanta-n culori:

\"A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu : voyelles,
Je dirai quelque jour vos naissances latentes :
A noir corselet velu de mouches éclatantes
Qui bombinent autour des puanteurs cruelles,

Golfes d\'ombre ; E, candeurs des vapeurs des tentes,
Lances de glaciers fiers, rois blancs, frissons d\'ombelles ;
I, pourpres, sang craché, rire des lèvres belles
Dans la colère ou les ivresses pénitentes ;

U, Cycles, vibrements divins des mers virides,
Paix des patis semés d\'animaux, paix des rides,
Que l\'alchimie imprime aux grands fronts studieux ;

O, suprême Clairon plein de studeurs étranges,
Silences traversés des Mondes et des Anges :
- O l\'Oméga, rayon violet de Ses Yeux\"
(Arthur Rimbaud-sonetul vocalelor)

Plecaciuni din partea mea:)