Credința inorogului
Tot ce-ți trebuie este o credință tare. Credința este forța care aduce lupii să-ți lingă zahăr din palmă, este firul de iarbă care descuie lacătul ruginit, ea-ți scutură gluga de zăpadă
Să mă fi numit Maria
Să mă fi numit Maria să nu fi avut un sânge atât de clocotitor să fi dus o viață retrasă într-o casă de pe malul lacului să fi fost stăpâna celei mai frumoase hulubării să fi avut harul
Cine renunță la sex este o primăvară
Inima, deși interzisă la masa aceasta, surpă în sine ascuțișuri, larvele explodează în crisalide, sămânța se lamentează (ei nu înțeleg de ce, doar îi oferă protecție), dacă în noaptea asta
Ierbar
Culegea flori ca și când ar fi răsărit chiar atunci din pământ mâinile iubirii și le-ar fi smuls unghiile, și ar fi pus în rucsac împreună cu ele și vindecarea.
Puncte de sprijin
Atât de somnambuli traversând ceața cleioasă și de pe obraz ni se scurge miere amară. Mii de antene captatoare de vid liniștesc marea de vibrații. În locul unde trebuie să rasară
pentru născuți și nenăscuți
mi-am uitat miresele în vitrine însă degeaba îmi fac griji ele se învârt mereu fericite după soare n-au aflat că pruncii lor nenăscuți depășesc cortegiul și intră în biserică să se roage
Făceam șomoioage mici din sonata lunii
Am dormit uneori sub ferestrele tale, n-am înțeles niciodată de ce n-am reușit să te visez, mă trezeam cu un ocean de nisip în ochiul drept, poate a fost o dungă de curent, îmi
Uitați-vă prin mine
Miroase a tămâie de la celălalt capăt al oaselor. Cohorte de microorganisme pe stetoscop, în pliurile cortinei, pe sternul îmblânzit. Bumerangul privirii tale trece prin carnea
Femeile tale
Le-ai prins cu agrafe în râul tău apeși pe buton și se nasc mai frumoase din părul lor lung fac un paradis numai de ele știut femeile tale sunt cuminți nu ridică glasul mai sus de ochi femeile tale
Nimeni nu se pregătește pentru respirare ca tine
În absența ta, grămezi de Cumulus se sparg șiroindu-și umbrele peste triajul de gânduri tamponate, le spuneai geamuri dureroase, căzute cu vuiet în pavilionul fără ostateci Între două aritmii,
Poem pentru dvs
Îmi dați voie, domnule, să mă îndrăgostesc de dvs? Îmi dați voie să vă conduc în inima mea și, pompat de ea, să circulați ca Sena umflată de ploi prin cavele mele superioare? N-ați vrea,
Cum te văd eu
Ar avea vreun sens să-ți spun cum te văd? Prelungirea durerii nu e decât o penumbră, dar e bine în ea, așa era în copilărie, înainte de a fi știut că a mă îndrăgosti este singurul răspuns
Plante de leac
Ce trup ți-a crescut, aș fi vrut să strigi uimit, ce liană sticloasă! Și ne porneam pe colindat grădinile de vară unde rulau filme despre o fericire mută. Nu-i nimic, dar nu mă pot
Inițiere
Urcăm pe zidul orașului-fantomă, arhivăm dorințele moarte cu urlet, ne asigurăm că ecoul nu vine în noi și tragem un fum, eu visez fericirea superlong, fumabilă la ambele capete. Urmează
Polițistă
Vorbeam despre tine încet, nimic despre viață, copiii ieșeau de la evidența populației în șir indian de invidie le curățam polenul de pe nervuri nu mai zboară de mult dar mă iartă, vorbim
Muzică
Mâine nu există, din inima prezentului se smulge lama unui ieri care ne feliază trupurile vertical, încheieturile gemene cad una lângă alta colorând fresca. În transparența
Marină
Pește redundant, învățând tăcut arta fugii în vecinătăți de altă secundă inspirată de aerul devenit ființă rămuroasă, nu mai suport dâra lăsată în nisip de cursa rechinilor lași, nici
Insectar lunatic
Când fluture zănatic apar de dinspre vină, sunt propria-mi fanfară ratată în surdină Și așteptata umbră după declin barbar, os plin de-nsingurare în crâncer bestiar Prin masca
Călătorie
Urmează halta de lux prin venele retezate, trenul cu femei trase la sorți plutește până la peron De atâta bună-cuviință norocul îți surâde dincolo de ușa cușetei, o umilire necesară pentru
Neurochirurgie
Ce înseamnă când visezi că ești o morgă în care viermii au murit așteptând electrocardiograma bunicilor singuri? Să-mi spună cineva de ce un puls tânăr arată totdeauna ora exactă și cum
Zoo
Îmi amintesc perfect: în centrul junglei într-o cafenea plângeau șacalii. Între timp am învățat să prețuiesc adevăratele animale de pradă și să-ți trimit salutări fără bătăi suplimentare
Slide cu Rio
Râde și printre gene i se prelinge trecutul neconsolat, viitorul îi rămâne dincolo de ușa cu reguli mai degrabă un autoportret cu vise decât amintiri, îi spune și surâsul și
