Muzică

mi-a placut \"infinitul se face mic\", in rest cred ca te-ai avantat prea mult in stilistica si ai sarit peste ceea ce vrei sa transmiti, sau ai facut`o atat de discret si subtil incat nu mi-am dat eu seama

ma bucur ca ti-a placut fie si numai un vers. In rest, e posibil orice.

Oscilezi între nostalgia transcedentă și melanholia intelectuală. Cu stimă.

A oscila omeneste este. Multumesc de trecere.

o muzica amestecandu-se-n noi, desfacandu-ne pana la ultimul sunet precum niste strigate caznad \"una lângă alta / colorând fresca\".
finalul ne (re)gaseste intr-un context linistitor.\"după aceea jazz, / ne punem căștile\". e o senzatie care poate inlocui un sentiment.
fain

cu stima, blueboy

Multumesc Cornel pentru ca ai simtit muzica. Te mai astept pe aici.

amintire si cuvant care devine embrion...viitorul neinceput.

Mi-a placut cum m-ai receptat. Multumesc.

Daniela, nu înțeleg de ce nu ai pus punct sau (;) după primul vers. Oricare i-ar fi continuarea, acestă constatare își păstrează categoric aspectul declarativ ceea ce, fie și în abesența puctului delimitator determină o altă posibilă construcție, de exemplu \"mâinele din inima prezentului nu există\".
Purtat de valul inspirației de moment aș putea continua plagiatul :) -\"se smulge lama unui ieri feliindu-ne trupurile vertical\"..dar aș devia de la comentariu...
După cum ai vazut la precedentele cenacluri orice \"amuletă\" consacrată de clasici este privită cu suspiciune atârnată de gâtul poeziilor de azi (se-nțelege, un \"azi\" relativ\").
Conexiunea dintre vertical și Nichita nu aduce nimic nou în cazul de față.

Apoi nu încheiturile colorează fresca ci sângele care țâșneste din ele în urma tranșării; iar această imagine de abator nu se împacă nicidecum cum titlul diafan, cu imaterialul muzicii.

Următoarea imagine, scindează oportun interesul, prin ambiguitate: \"În transparența muritoare
posibilul fiu
respiră discreție de om nesfârșit, substantivizarea \"fiului\" putând fi totodată încifrarea verbului \"a fi\".

Deși este preluat din franțuzescul échographe, în română H-ul a căzut rezultând \"ecograful\"

Odată cu noua viața pe cale să se nască infinitul ia o altă formă, nu se face mai mic, în fond infinitatea vieții ramâne neschimbată. Acel plural-\"ne\"- nu are acoperire deși muzica ascultată de mamă este percepută și de făt, ajungând la el prin intermediul caștilor materne; cât timp rămâne nenăscut el nu și le poate pune (înca).

Hmm uite cum, involuntar, rezulă o posibilă definiție a jazzului, provenită din transformarile infinitului: jazzul este infinitul mic.

De acord, in general, cu ce spui. Se cere un punct dupa primul vers, dar in ceea ce priveste colorarea frescei, asa vreau sa fie; nu muzica diafana ma defineste, ci una in forta; si imi plac ambiguitatile.

într-o țesătură hermeneutică.Fantasticul ce crește din banal. Putem vorbi de aspectul misterios al unor lucruri evidente.
Cît despre jazz... doar ca decor muzical.

muzica nu este numai ce se aude. ideal ar fi, dupa mine, sa reusesc muzica din poezie. Multumesc pentru atentie.