Daniela Slapciu

Simt cum mă sfârșesc... Mâna ta s-a desprins de mâna mea și în treacăt, un fir al sufletului tău mi-a biciuit obrazul plâns. Te mângâi acum pentru ultima oară, lăsând un semn fără urmă; în

Poartă mască! atunci când arunci vorbe grele-n vânt, vrând să vezi cum vor lovi mulți, ai Domnului copii. Poartă mască, n-o uita! când ți-e neagră inima, când veninul ai vărsa în urma ta,

Din pântecul nopții se naște iubirea. Oftează sub genele lunii neștirea. O lacrimă ce-ți bate în ceasul tău pustiu, e strigătul spre mine, dorită eu să viu. În aburinde ceasuri să fim un singur

Tâmplă lângă tâmplă, simțeam pulsând iubirea, prin brațe și prin vene gonea fierbându-mi firea. Gustul iubirii tale, dulceag, amețitor cade în săruturi, pe gura mea, ușor. Ca o aripă întinsă,

Lumina își cere tribut raza ochiului meu cu muguri de țărână, cu umbre în loc de pas. Mă dor lacrimile de atâta rupere și îmi par tot mai lungi nopțile fără gene, fără râu de lumină. Am

chiar dacă în iubire timpul îl nesocotești sunt fericită să am în plus un pumn de clipe în care tu să mă iubești

Or să te ningă în suflet gândurile mele, or să ți se prăbușească peste ochi munții de pe toate hărțile, or să aterizeze toate stolurile de nori deasupra ta. Și ție nu o să-ți pese. Tu o

Gară de gânduri și-n gară claie de vorbe Toamnă Lângă mine tu Peste șine trec reci cuvinte ca ploi Trenul? S-a uscat și-a căzut de pe șinele maronii

De ce nu pleci, copil uitat între nisipuri? E ora când se-mbată norii cu pietre și vin acasă curcubeie. De ce mai stai în nopți decolorate? ca să înveți comunul zilei nedormite, arsura

„La revedere” să ne fie doar un vers. Nu risipi un univers ce îți pun din inimă pe tavă. Cu dragostea mea, te-aș cuprinde ca o lavă, aș pârjoli și aș seca în drum și Fluviul cel nebun. Să nu

e șarpele negru și rece cu solzii de vorbe bătute în nervi de ciocan. un șarpe viclean ce taie din ziduri o lume îngustă și mută și uită după gratii și zi, și noapte, și lună, și vise, și

Știu la cine te gândești prefăcut în strop de floare, un sărut sfios îmi lași la marginea gurii tale. Liliac de primăvară cu căușul palmelor inima mi-o sorbi tu iară din lumina

Lasă-mi inima-pasărea vieții Să zboare pe cerul ochilor tăi. Vreau să îmi scald ale sufletului aripi În ale privirilor tale văpăi. Tot ce privești tu, sunt numai stele, Eu tot ce simt sunt numai

Sunt bogată. Am părinți, văd un soare, cred în sfinți. Plete am, mă lupt cu vântul, închid ochii, îmi nasc gândul. Am picioare ca să umblu, Domnul Sfânt mi-a dat cuvântul. În inimă te țin pe

Sfera pe care o întind prin odaie n-are un capăt. Plecat peste maluri, El leagă poporul din care unul se va ridica și va merge iar drept.

Din visul meu, nu vei lipsi vreodată. Parcurgem dintr-o sărutare drumul de 2. Tu, să rămâi la mine mult, nu doar cât luna, nectarul tău să umple urciorul inimii mele. Nu sta neiubit, nu

Zilele dacă ar fi iarăși frunze, copacii i-am scoate și i-am preface în scrum. Cenușa ce-o-mprăștie focul, să fie o cale, aș fugi drept, că să ajung iar la poarta la care să-nvăț a crede

Toți suntem bine clădiți, bine trunchiați și încecați de mii de valuri. Toți suntem în picioare, Mai îndrăzneți și mai curați ca lacrimile mute. Așteptăm să ne săgetați Câteva vorbe

Dragostea e boala mea Inima mi-o sparge-n țăndări Mii și mii pleacă spre tine Deghizate-n fluturi Ca o ciumă m-a cuprins Și în ziuă și în vis Te iubesc halucinant Și visez că te

Mă sufoc, așteptându-te în noapte. De parcă te-aș înghiți și tu nu ai încape. Iubirea, ca o lună, răsare în pieptul meu, să îmi mai vii o dată, te rog ca pe un zeu. Pe patul ca un

Mă gândeam să fiu altfel: eu o vorbă, tu un om, În final, eu - vorba ta. Mai devreme sau mai târziu, îmi doream iubirea - eu să fiu verde, tu să mă ai în sufletul tău. Sunt un pas în poezia

Inima încurcată, caută gândul tău, printre miile de pagini cu amintiri. De când te iubesc, am început să cred că în inima mea au crescut munți ce zgâlțâie cu vârful lor lacrima mea și nu