Poezie
Omul care iubește verdele
1 min lectură·
Mediu
Mă gândeam să fiu altfel:
eu o vorbă,
tu un om,
În final, eu - vorba ta.
Mai devreme sau mai târziu,
îmi doream iubirea -
eu să fiu verde,
tu să mă ai în sufletul tău.
Sunt un pas în poezia cu "Nu"
și povestea mea a fost uitată
pe timpul domniei mele.
Acum, fără coroană,
mă las pe palmele tale
ca-ntr-un leagăn pământesc.
Pierd luptele
și mă doare
fiecare fir de iarbă,
de care agățată tremură,
ca pe-o săgeată,
poza cu tine.
001.422
0