daniela rodica rus

mă simt Doamne la marginea Pământului în jungla amazoniană liane îmi simt gândurile copacii piedice din când în când un animal de pradă mă pândește-propria-mi conștiință caut resurse pentru a

în fiecare dimineață să-ți moi mâinile în apă să mi le treci suav peste ochi nas degetul vârât între buze poate așa e fericirea tandrețea universul tot cuprins într-un gest poate asta e

...și spuse pleacă! labirintul meu nu te încape ...și spuse vino! ești deja în labirintul meu aceiași intrare ieșiri separate odihnă nicicând întuneric

să lăsăm picioarele să se desfete alergând înspre noi rotocoale printre vise să rupem în bucăți totul să sfâșiem cu dinții inima fiecare picătură să o soarbă pământul cândva cineva va

vino!ispita mi-a năpădit trupul capul mi l-au retezat gândurile falanga macedoneană mi-a intrat mie însămi în inimă cruci mi-au răsărit pe mâini doar mai pot vorbi limba în rostogolire de-a

pentru tine senzație mi-am făcut inima bucăți mi-am mințit neamurile că cel mai important e glasul sângelui mi-am negat cu supraforța adevaratele vocatii mi-am pus șapcă în plină vară pentru

îi spunea că pentru stres există o singură soluție: să ia primul stol cu destinația capăt-de-pământ e acolo un cimitir de îngeri (ăștia nu au organe deci se poate viola și cu inima) și cu

zbor deasupra ta (aici o cădere) mă leg de cuvintele tale pentru o dezlegare (aici o enigmă) mă agăț de gând ca să mi te desfașor din creștet până la inimă (aici o lumină) de la inimă

jocul de-a visul jocul de-a viața acceptă! în haine lungi albe la ușă vestitorii -o nouă coroană pentru o nouă zi- ca o cruce patul mi se lipește de spate golgota gândului golgota

dacă știam că mai există un timp și pentru noi aș fi cules resturile din corabia lui noe și pe marea cea mare numită viață aș fi cerut cârmaciului să ne ducă spre lumea cea nouă în el

piatră peste piatră peste piatră mi-s mâinile de apă pline lutul nears în mine se frământă jertfă ziditorului jertfă zidirii cana băută până la sânge printre neîntrupări doar gura mai

vor rămâne palmele lipite de pământ firele ierbii gâdilind buricile intenților fânul cosit al planurilor capițe mirosind a ratare vor rămâne cei dragi la capătul gândurilor cei iubiți în

nu va ști nimeni niciodată că există un colț de cer unde stelele dansează unde spiridușii dezgroapă inimi unde michelangello repictează geneza nu va ști nimeni că te poți întoarce pentru a

scriu... între mine și tine apar rădăcini ivesc mlădițe în simfonia tăcerii crengile adevărului despicând trunchiuri liane ce se agață de stele între tine și mine se înmulțesc pașii mâinile